Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” se împrietenește cu celelalte arte
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-25-de-ore-de-teatru-non-stop-se-imprieteneste-cu-celelalte-arte/

Toamna bate la poartă şi odată cu ea, Maratonul „25 de ore de teatru non-stop”. Organizatorii aşteaptă să culeagă roadele muncii din această vară: aplauzele publicului. Cea de-a VII-a ediţie este una specială, pentru că maratonul propriu-zis (9-10 septembrie 2017) va fi urmat de încă cinci zile de recuperare (11-15 septembrie), perioadă în care va fi prezentat câte un spectacol pe seară.

Un articol de Liliana Matei|4 septembrie 2017

Tema de anul acesta este dramaturgia autohtonă contemporană. Companii teatrale din orașe precum București, Timișoara, Cluj, Târgu-Mureș, Galați, Sibiu vor oferi spectacole incitante, despre realitățile românești, despre frământările omului de azi, despre nevoile sale afective, materiale, identitare, etc.

Festivalul se va deschide pe data de 9 septembrie, ora 19:00, la Sala Thalia, cu spectacolul de comedie MaRó (foto), în regia lui Andi Gherghe. Cele zece povești haioase, scrise de Csaba Székely ―unul dintre cei mai talentați dramaturgi români ai momentului― prezintă în cheie comico-ironică tensiunile dintre români și maghiari în satele din secuime. Obsesiile naționaliste sunt ilustrate prin intermediul comicului de limbaj și de situație, scenele fiind separate de momente muzicale și coregrafice, ce prezintă în tușe groase ridicolul pornirilor extremiste.

În ediția cu numărul VII, teatrul se deschide spre celelalte arte: pictură, muzică, literatură. Maratonul teatral va fi dublat de „25 de ore de pictură non-stop”, timp în care patru artiști plastici locali (Isabela Voicu, Claudiu Peța, Iulian Ghera) și invitata lor (Roxana Cernea, din Târgoviște), împreună cu elevi ai Liceului de Artă din Sibiu, vor crea de la zero lucrări de mari dimensiuni. Publicul va avea posibilitatea să observe cum iau naștere 7 lucrări, într-un mediu diferit de cel din atelier, să interacționeze cu artiștii, să afle de la aceștia curiozități legate de tehnicile și stilurile pe care le abordează, să asiste la momentul finalizării creațiilor. Tema acestei prime ediții, „Pictează. Teatru!” își propune susținerea reciprocă a celor două arte, aflate în tandem și identificarea elementelor lor comune. Similar maratonului de teatru, maratonul de pictură va oferi trecătorilor un spectacol live, în care artistul plastic devine actorul principal.

Unul dintre highlight-urile festivalului în acest an este concertul extraordinar de muzică de hang, susținut de Francesco Agnello, pe data de 10 septembrie, de la ora 19:00, la Biserica Ursuline. Artist complex, muzician și regizor deopotrivă, Francesco Agnello a semnat compozițiile spectacolelor unor personalități ale teatrului ca Peter Brook, Pippo Delbono sau Eugenio Barba.

Comparat cu o navă spațială sau cu un bol tibetan, hangul este un instrument inventat cu aproximativ 10 ani în urmă și se înscrie în spectrul melodic al unei chitare cu șase corzi sau a unui pian cu 88 de clape. Atingerea lui poate reda sonorități infinite, care evocă pianul, mandolina, chitara, xilofonul sau harpa. Hangul este încă un instrument rar întâlnit, dar și mai rari sunt muzicienii capabili să-i descopere atâtea nuanțe, cum o face Francesco Agnello. Imaginația sa creatoare este completată de virtuozitate tehnică. Intimitatea dintre artist și instrument, dă naștere unor compozițiile pline de rafinament, melancolie, magie, motiv pentru care muzica sa a fost supranumită „muzica îngerilor“.

Nu în ultimul rând, literatura va fi și ea reprezentată la această ediție a festivalului. Publicul matinal, prezent la ora 08:00 în Piața Mică, va avea parte de „Poezie la micul dejun“, un recital al tinerilor poeți sibieni, susținut de Vlad Pojoga & Zona Nouă.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul festivalului www.respirateatru.ro, precum și pe pagina de facebook a evenimentului facebook.com/respira.teatru.

Biletele pentru toate spectacolele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu, nr. 17), Librăria Humanitas (str. Nicolae Bălcescu, nr. 16) sau online― de pe pagina de facebook a evenimentului facebook.com/respira.teatru, de pe siteul oficial al festivalului www.respirateatru.ro și de pe siteul www.kompostor.ro.

La cererea publicului, organizatorii au pus în vânzare un al doilea set de abonamente, valabile pentru toate spectacolele din perioada 9-10 septembrie (inclusiv deschiderea oficială) la prețul de 120 lei.

Festivalul „25 de ore de teatru non – stop” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

La Sala Majestic, pe 23 mai (ora 19.30) și 28 mai (ora 19.00), în cea mai recentă premieră a Teatrului Odeon, spectacolul „Neliniște" de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop, actrița Dorina Lazăr o întruchipează pe scriitoarea Ula Richter, alături de Nicoleta Lefter, Niko Becker, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Gabriel Pintilei.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.