Festivalul de Animaţie ImPuls, oportunitate a comunicării
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-animatie-impuls-oportunitate-a-comunicarii/

Festivalul internaţional al teatrului contemporan de animaţie – ImPuls, organizat de Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, este o manifestare culturală de amploare dedicată tuturor vârstelor, tuturor gusturilor.

Un articol de Liliana Matei|17 noiembrie 2016

De la an la an, au apărut noi secţiuni, mai multe spectacole, mai multe evenimente conexe. În 2016, spectacolelor şi se alătură conferinţe, lansări de carte, lansări de proiecte şi proiecţie de film, vernisajul unei expoziţii, ateliere.

Vor avea loc 5 conferinţe (IDEEA):

  • Universul miraculos al lui Ildiko Kovacs        

Zsuzsa Szebeni este jurnalist, curator, cercetător, profesor de dramaturgie, conferenţiar din Ungaria şi lucrează în domeniul cultural de ani buni. Conferinţa va puncta etapele importante ale creaţiei lui Ildiko Kovacs;

  • Regie, corporalitate şi animaţie în teatrul secolului XXI,             Octavian         Saiu

Această conferinţă va aborda problematica amplă a teatrului de autor din perspectiva relaţiei între regie şi animaţie, mereu mediată de fiinţa vie a actorului.

  • Pinocchio nu este din lemn!, Franco    Palmieri, Italia

Actor, regizor, scenarist, specialist în istoria teatrului, director artistic al unor manifestări de prestigiu din peninsulă, Franco Palmieri străbate lumea vorbind despre Pinocchio, despre actualitatea şi despre universalitatea lui.

  • The actors centre,            Louise Coles,            Anglia            

The actors centre este o organizaţie britanică, ce susţine actorii pe parcursul întregii lor cariere, prin crearea unor reţele naţionale şi internaţionale în cadrul cărora aceştia pot evolua din punct de vedere profesional.

  • Dialog Florentina Tănase cu Mady Slabacu

Două foste colege păpuşărese, ce trăiesc pe meridiane diferite, se confesează despre artă, păpuşărie, prietenie, spectacole jucate sau visate, despre viaţă în general.

Lansările de carte au loc în foaierul teatrului, într-o ambianţă plăcută, special pregătită pentru acest festival, iar volumele sunt destinate unele celor mari, altele celor mici, după cum urmează: Liviu Ciulei, acasă şi în lume. Antologie teatrologică de Florica Ichim şi Anca Mocanu, Editura Teatrul Azi şi Fundaţia Culturală Camil Petrescu; Rostogol merge acasă de Lavinia Branişte, Editura Arthur; Commedia dell`arte de David Esrig, Editura Nemira.

Se lansează proiecte:

  • DramAnima Center

DramAnima Center se constituie din ateliere de scriere dramatică, de studiu, cercetare şi experimentare în ceea ce priveşte dramaturgia pentru copii şi adolescenţi. .Atelierele de scriere dramatică din acest an au ca temă centrală temerile, angoasele, anxietatile adolescentilor şi vor fi coordonate de prof.univ.dr. Alina Nelega, iar participanţii sunt: Andreea Radu, Alexandru Macrinici, Ioana Hogman si Natalia Graur.

  • Proiect SALT 2016

SALT este un proiect naţional dedicat artiştilor emergenţi în domeniul teatrului de animaţie/ vizual (actori, actori-păpuşari, regizori, scenarişti, coregrafi, scenografi, artişti plastici, sculptori-păpuşari, muzicieni, light & sound designeri, Commedia dell’Arte, ventriloci, mimi), cu vârsta maximă de 35 de ani, care are ca scop susţinerea tinerilor artişti prin oferirea unui cadru de realizare a proiectelor acestora.    Există şi o proiecţie de film:

  • Cabaretul Cruciadele,    de Wael Shawky       

Artistul egiptean de talie internaţională, Wael Shawky, a primit în cele din urmă şi recunoaşterea americană. Vom putea vedea Cabaretul Cruciadele, ambiţiosul său lungmetraj de ficţiune, realizat cu marionete.

Vor mai avea loc şi câteva ateliere inedite: Atelier de construcţie păpuşi şi marionete. Jocuri teatrale; Ţăndărică Altfel – Copilăria în siguranţă – întâlnire cu Inspectoratul General al Poliţiei Române;Ţăndărică Altfel Prietenul meu, pompierul – întâlnire cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă; Ţăndărică Altfel Igiena dentară – prezintă dr. Stomatolog Alexandrescu Zoe Beatrice.

Un program bogat, cu multe evenimente inedite şi după cum spune Domnul Călin Mocanu, directorul Teatrului Ţăndărică: ”În mod cert un festival este o oportunitate a comunicării. Asta am şi convenit cu colegii mei la întâlnirile pe care le-am avut. Comunicarea între noi, parteneriate care să ridice unele teatre, sau dacă nu le ridică, să le ajute să facă un schimb de experienţă la modul concret. Adică să aducă regizori şi scenografi şi să lucreze împreună două teatre la un singur proiect. Avem nevoie de comunicarea internaţională, network-ul, posibilitatea de a fi selectaţi în festivaluri.”

 

 

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.