Peste o mie de teatre din lumea întreagă şi-au prezentat creaţiile în luna iulie, la cea de-a 50-a ediţie a evenimentului. Doi autori de teatru cu origini româneşti au fost foarte căutaţi în acest an: clasicul absurdului, Eugen Ionescu, şi scriitorul contemporan Matei Vişniec.
Un articol de Alina Busuioc|30 iulie 2015
România s-a prezentat la festival cu o piesă susținută de municipalitatea din Arad, „Alpenstock”.
A trecut o săptămână de când am lăsat în urmă cetatea cu ziduri de piatră, unde de-a lungul lunii iulie s-au jucat zilnic peste 1300 de spectacole de teatru, dar personajele pieselor revin mereu spre mine, cu puterea lor hipnotizantă. Experiența festivalului de la Avignon mă guvernează, ca un suveran care nu e dispus să renunțe la sceptrul său aurit.
Timp de o săptămână, cât am fost prezentă, cuvintele actorilor s-au rostogolit, s-au micșorat, s-au dilatat ca într-o turbină și au prins forme sensibile, sfâșietoare, absurde, dezinvolte, eliberatoare, în funcție de autor.
Ca să nu mai întârzii, am să mai adaug că timpul petrecut la festival a trecut foarte repede: un cantonament scurt și intens, în care – pentru a vedea autorii preferați – am organizat și reorganizat fișele spectacolelor, în zadar, pentru ca, în final, să accept limitele. Nu-i nimic, voi reveni anul viitor.
Ionescu, la superlativ
Cinci spectacole, adaptate după textele lui Eugen Ionescu, s-au jucat anul acesta la Avignon: „Lecția”, „Cântăreața cheală”, pusă în scenă de două companii de teatru diferite, „Macbett” și „Rinocerii”.
„Eugen Ionescu este, alături de Jean Racine, unul dintre autorii mei preferați. Cântăreața cheală este una dintre piesele cele mai jucate în Franța, nu știu dacă și în România. La teatrul parisian La Huchette, piesa regizată de Nicolas Bataille, se joacă fără întrerupere din 1957. Ionescu este considerat un autor clasic ca Molière sau Shakespeare, un clasic al absurdului”, afirmă regizorul parizian Clio Van de Walle.
Cântăreața cheală. Credit Foto: Cie Indigo
După ce în trecut a pus în scenă „Lecția”, Clio Van de Walle a propus publicului Teatrului „Roi René” din Avignon viziunea sa modernă a „Cântăreței” lui Ionescu: muzică de Lady Gaga, unul dintre actori își face un selfie cu publicul în timpul spectacolului, un revolver cu care este ucisă bona, care este, de această dată, întruchipată de un travestit. Imaginile puternice, create de regizoarea pariziană, fac parte din cotidianul nostru și au pus în valoare cu șarm și nonșalanță forța absurdului lui Eugen Ionescu.
Un spectacol foarte vizual este și piesa „Macbett” a companiei „Fox”, care a fost jucat la Teatrul „La luna”. Scenele în care baronii Galmiss și Candor se revoltă împotriva arhiducelui Duncan, act pentru care vor fi uciși de generalii Banco și Macbett. Trădarea lui Macbett, prins în mrejele corupte ale puterii este surprinsă cu mult talent de tinerii actori. „Îl recunoaștem pe Shakespeare, sigur, dar un Shakespeare care și-a înmuiat pana de scris în vitriol”, spun reprezentanții companiei de teatru franceze.
Matei Vișniec, printre autorii cei mai apreciați ai festivalului
O avalanșă de mesaje, de trăiri și idei complexe, de pe scaunul de spectator, când mergi la spectacolele adaptate după Matei Vișniec. Spectatorul este cel care alege dacă vrea să călătorească, să evadeze sau să rămână, emoționat, în lumea ideilor redate atât de bine de către actori, clovni sau marionete. În „Memoria mopurilor” („La mémoire des serpillières”), una dintre cele mai apreciate montări de anul acesta, eroul principal este martorul aburdității unui peisaj mediatic profund marcat de deziluzii. Regia spectacolului cu clovni este semnată de Victor Quezada-Perez.
Pentru a intra la piesa „Eu, cuvântul” („Moi, le mot”) a fost nevoie de multă răbdare, rezervările găsindu-se greu spre finalul festivalului. O călătorie în lumea cuvintelor, cu multe delicii, o bogăție stilistică, care explică de altfel de ce cartea autorului, „Le cabaret des mots”, nu se mai găsește de mult în librării.
Scenă din spectacolul „Moi, le mot”
În „Cai la fereastră”, piesă cu marionete livide, rămase înțepenite în suferințele provocate de războaie, păpușarul devine el însuși protagonist, alături de personajele pe care le mânuie cu talent.
Obsesia marionetelor aproape imobile, construite din ghips, pentru detalii mici, nesemnificative, nu face decât să amâne inevitabil momentul confuntării cu durerea pierderilor suferite.
Presa franceză îi acordă lui Matei Vișniec, alături de autorii Jean Claude Grumberg, Pierrette Dupoyet, Fabrice Melquiot și Eric-Emmanuel Schmitt, titlul de „Rege al secțiunii Off” a Festivalului de la Avignon. Publicația franceză „L’express” remarcă faptul că în total, 21 de piese sunt adaptate după textele celor cinci autori. La ediția din acest an, au mai fost jucate spectacolele „Jouer le je” (Jucându-mă pe mine), „Du sexe de la femme, comme champ de bataille” (Despre sexul femeii, câmp de luptă)
Se țes, încet, încet, legături culturale cu România
Pe scenă măști albe, rotunde, ale spiritelor Kokdu, care în mitologia populară coreeană însoțesc sufletul defunctului către o lume necunoscută. Mișcări armonioase, brațe și corpuri care amintesc puterile fantastice pe care, prinși în concretul vieții de zi cu zi, le-am uitat. Cine-ar fi crezut că există o legătură între toate acestea și ce se întâmplă acasă? „Am jucat unul din spectacolele noastre în România”, îmi spune la ieșirea din sală Gyung Hee Park, interpret și traducător pentru compania MAC Theatre din Coreea de Sud. „Am fost cu spectacolul «Binari» pe scena Festivalului de la Sibiu, vom reveni cu plăcere dacă vom fi din nou invitați”, adaugă oficialul sud-coreean.
Mai târziu, în aceeași seară, așteptând spre miezul nopții să intru la spectacolul de umor burlesc „C’est la vie!”, despre care auzisem că este foarte bun (ceea ce am constatat și eu o oră mai târziu), François Nouel, oficialul companiei „La Cie Didascalies”, îmi pune, una câte una, întrebări despre România: „Cum e cu teatrul românesc?”, „Iar mentalitățile?” „Aveți contacte de la teatre românești?”. Inutil să spun că mi-a făcut plăcere discuția.
Mi s-a părut a fi un semn important când și tânăra regizoare Clio Van de Walle mi-a împărtășit ideea de a juca piesa „Cântăreața cheală” pentru publicul românesc: „Suntem invitați la un festival francofon în Budapesta, în luna martie a anului viitor, ne-ar face mare plăcere să venim și în România”.
Prezență românească la Festival
Una din prezențele românești constante la festivalul din sudul Franței este cea a lui Radu Dinulescu, manager de teatru care a ales în acest an o piesă cu umor acid, interzisă publicului sub 16 ani. „Alpenstock” vorbește despre ura interetnică, frica de alteritate și prejudecăți. Viața unui cuplu banal, care trăiește într-o țară în spațiul balcanic, este bulversată de achiziția unui detergent de la piața unde vând străini.
Incidentul ia proporții catastrofale atunci când vânzătorul o urmărește pe soția funcționarului Hans, plecat să defileze la parada națională. Obsesia personajelor pentru curățenia cuibului conjugal se va dovedi sete de epurare etnică…
