Festivalul de Teatru Tragos, cea de-a XIII-a ediție
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-teatru-tragos-cea-de-a-xiii-a-editie/

Luni, 28 septembrie 2015, va avea loc o importantă manifestare, promisă în repetate rânduri consumatorilor tulceni de artă dramatică: deschiderea celei de-a treisprezecea ediţie a Festivalului de Teatru Tragos.

Un articol de Liliana Matei|27 septembrie 2015

Cu atât mai mult cu cât anul 2012 a marcat evenimentul ediției precedente, organizatorii își manifestă entuziasmul în realizarea uneia din cele mai importante puncte de interes ale stagiunii curente.

„Festivalul are scopul de a promova arta teatrală în mase, precum și descoperirea unor noi forme și procedee de punere a pieselor în scenă, valorificarea tradițiilor culturale din mai multe țări și nu în ultimul rând – educarea generației tinere prin intermediul teatrului”, a declarat Nelu Serghei.

O pârghie importantă a mizei propusă de teatrul tulcean- recunoașterea pe plan național, o constituie realizarea ediției de anul acesta a Festivalului Tragos. Festivalul de Teatru Tragos a fost înființat în 1993 de către regizorul Ion Dore și actorul Nelu Serghei. În 1997 a devenit festival internațional. Nelu Serghei, într-un interviu din anul 2008, mărturisea: ,, „Din anul 1995, festivalul devine internațional. Din lipsă de fonduri, în anul 1999, își încetează existența, până în anul 2003, când își mai adaugă o ediție. Dar, din păcate, aceeași lipsă de fonduri financiare face ca festivalul  să treacă în anonimat. La cerințele insistente ale formațiilor de teatru din țară și ale instițuțiilor, considerând că această manifestare nu aparține numai tulcenilor, prin valoarea deja dovedită în edițiile trecute, «Tragos» renaște…”. Să sperăm că această a doua renaștere a festivalului va aduce un plus de prospețime, inedit și publicitate Teatrului și orașului nostru, ale cărui acțiuni culturale din ultimii ani sunt demne de a fi luate în seamă la cel mai înalt nivel.

Programul festivalului:

Luni, 28 septembrie, ora 19.00: FILARMONICA DE COMEDIE, de Radu GABRIEL. Distribuția: Radu GABRIEL, Marius Florea VIZANTE, Gheorghe IFRIM, Leonid DONE, Mihai MUNTENIȚĂ

Marți, 29 septembrie, ora 19.00: BUSINESS…, Teatrul ”Elvira Godeanu” Târgu Jiu, de Achille Roselletti. Distribuția: Marian NEGRESCU, Ion ALEXANDRESCU, Rodica NEGRESCU, Simona URS, Cosmin BREHUȚĂ, Dan CALOTĂ, Mădălina CIOBĂNUC, Monica SFETCU, Cristinel DOBRAN.

Miercuri 30 septembrie, ora 11.00: DRAGONUL, Teatrului pentru Copii „Ciufulici” Ploiești.

Miercuri 30 septembrie, ora 18.00: GAIȚELE, Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu” Lugoj

de Alexandru Kirițescu, regia Maria VORONCA.

Miercuri, 30 septembrie, ora 21.00: PROFU’ de Jean Pierre Dopagne, cu Răzvan VASILESCU, Sala Studio.

Joi, 01 octombrie, ora 18.00: STELE ÎN LUMINA DIMINEȚII de Alexandr Galin, Teatrul ”Jean Bart” Tulcea, regia: Aurel PALADE. Distribuția: Inga MARCU, Camelia Constantin, Irina NAUM, Aida ECONOMU, Oana- Lavinia PISAROGLU, Cristi NAUM, Ionuț – Paul ȘTEFAN, Mihai GĂLĂȚAN.

Joi 1 octombrie, ora 21.00: BUZUNARUL CU PÂINE de Matei Vișniec, regia Vlad AJDER, Sala Studio. Distribuția : Răzvan Clopoțel, Ștefan Alecsandru Forir

Vineri, 02 octombrie, ora 19.00: 20 DE MINUTE CU ÎNGERUL de Alecsandr Vampilov, Teatrul ”Jean Bart” Tulcea, regia: Ion SAPDARU. Distribuția: Cristi NAUM, Ionuț – Paul ȘTEFAN, Nelu SERGHEI, Irina NAUM, Gabriela CIOLACU, Mihai GĂLĂȚAN, Costel ZAMFIR.

Sambata 3 octombrie, ora 19.00: ActOrchestra , Teatrul Național București, regia: Horia SURU.

Distributia: Emilian MARNEA, Florin CALBAJOS, Petre ANCUTA.

Duminica 4 octombrie, ora19.00: NUMELE de J. Fosse, Teatrul Mic București , regia Vlad Cristache, distributia : Gheorghe VISU, Ana CIONTEA, Ana Bianca POPESCU, Cezar GRUMAZESCU, Aida AVIERITEI, Bogdan NECHIFOR.

25
/06
/15

Teatrul Ion Creangă readuce în actualitate „Cartierul poveștilor”, un spectacol interactiv plin de culoare, dedicat tinerilor spectatori cu vârsta peste 4 ani. Concept inedit „Cartierul poveștilor” a călătorit cu succes la festivaluri din Israel, Franța, Singapore și România, iar acum revine în programul Teatrului Ion Creangă în stagiunea estivală 2015 într-o variantă adaptată, realizată cu sprijinul Ambasadei Statului Israel la București.

25
/06
/15

Angela Gheorghiu a deschis marţi seara seria spectacolelor cu “Adriana Lecouvreur” la Opera National de Paris cu un succes de public strălucit. Celebra soprană, în jurul căreia s-a construit, de altfel, întreaga producţie a regizorului David McVicar, a readus în Franţa partitura lui Francesco Cilea, prezentată mai rar pe scenele pariziene, cu toate că are la bază povestea pasionantă a unei eroine franceze.

25
/06
/15

Eseistul George Banu, profesor onorific al Departamentului de Studii Teatrale din cadrul Universităţii Sorbonne Nouvelle – Paris 3, a participat şi anul acesta la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, recent încheiat: a coordonat întâlniri, a moderat conferinţe, a dialogat cu personalităţi ale teatrului mondial, a văzut spectacole.

25
/06
/15

În mai puțin de zece zile începe a treia ediție a festivalului Jazz TM, care aduce în piața Victoriei din Timișoara nume importante din jazzul mondial și artiști români de referință. Diversitatea, multiculturalitatea și jazzul se pregătesc să încânte mii de oameni în perioada 3-5 iulie.

25
/06
/15

"Nu sunt niciodată mulţumit de ceva. Sunt un perfecţionist; este o parte din mine." - Michael Jackson. În urmă cu 6 ani, pe 25 iunie 2009, cu mai puţin de o lună înaintea mult-aşteptatului turneu de revenire, se stingea din viaţă "Regele muzicii pop", considerat cel mai de succes artist din toate timpurile.

24
/06
/15

Scrisă de un muntenegrean - Liubomir Giurkovici, adusă în scenă de un sloven - Nick Upper şi desemnată cel mai bun spectacol, în Macedonia, Tobelia va avea o singură reprezentaţie la Bucureşti, în 31 august, ora 18.00, la TNB, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015!

24
/06
/15

Actori nominalizați sau premiați la Oscar, precum Al Pacino, Ewan McGregor, Brad Pitt, Cate Blanchett, Rachel Weisz, Audrey Tautou, , Richard Gere, Julianne Moore, Christina Hendricks și Julie Delpy îțipot fi văzuţi începând din iunie, pe FilmBox Live, pentru o experiență de vizionare Ultra HD, disponibilă acum doar printr-o conexiune de internet obișnuită.

24
/06
/15

Filarmonica « George Enescu » anunţă un nou concert al trio-ului PRO ARTE alcătuit din Anda Petrovici – vioară, Marin Cazacu – violoncel şi Nicolae Licareţ- pian. Ca de fiecare dată, muzicienii alătură în programele lor lucrări de referinţă din istoria genului semnate Haydn, Beethoven şi Schubert la care adaugă acum şi o partitură enesciană mai puţin cunoscută.

24
/06
/15

Sâmbătă, 20 iunie, la Leicester Square Theatre, în inima Londrei, programul „Moromeții 60: Jubileul unei capodopere”, organizat de ICR Londra în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, Muzeul Literaturii Române din Bucureşti şi Teatru ACT, a continuat cu o reprezentaţie unică a spectacolului „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, o aducere la viaţă a personajelor lui Marin Preda prin teatru, realizată de Cătălin Ştefănescu, în regia cunoscutului Alexandru Dabija, prin intermediul a doi îndrăgiţi actori români: Marcel Iureş şi George Mihăiţă.