Festivalul Enescu: Biletele individuale se pun în vânzare pe 16 februarie
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-enescu-biletele-individuale-se-pun-in-vanzare-pe-16-februarie/

Biletele individuale pentru Festivalul Internaţional „George Enescu” se pun în vânzare pe 16 februarie, de la ora 10,00, în reţeaua Eventim. Peste 3.000 de artişti din întreaga lume vor fi prezenţi la Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară, în cadrul a 80 de evenimente, la ediţia 2017 a Festivalului Enescu (2 – 24 septembrie).

Un articol de Petre Ivan|9 februarie 2017

Prețul tuturor biletelor include timbrul muzical. Un ghid pentru achiziționarea de abonamente este disponibil aici.

Peste 3.000 de artiști din întreaga lume vor fi prezenți la București și în alte șapte orașe din țară — Iași, Brașov, Cluj, Timișoara, Bacău, Ploiești și Sibiu — în cadrul a 80 de evenimente, la ediția 2017 a Festivalului Enescu, între 2 și 24 septembrie.

Staruri ale muzicii clasice internaționale precum Lang Lang, Jonas Kaufmann, Philippe Jaroussky, Magdalena Kozena, Daniil Trifonov, Riccardo Chailly, Thomas Hampson, Dmitri Hvorostovsky, Olga Peretyatko, Khatia Buniatishvili, Tine Thing Helseth, Andrei Ioniță și Anoushka Shankar vor veni în premieră la București în 2017.

Li se alătură orchestre de top precum Orchestra Scala di Milano, Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Royal Concertgebouw Amsterdam, Munchner Philharmoniker, London Philharmonic Orchestra.

Pentru Seria Mari Orchestre (Sala Mare a Palatului), prețul biletelor individuale este de 180 lei la categoria I; 140 lei — categoria II-a;110 lei — categoria a III-a și 80 de lei — categoria a IV-a.

Festivalul Enescu

Pentru Seria Recitaluri și Concerte Camerale (Ateneul Român, Sala Auditorium), prețul biletelor individuale este de 180 lei — categoria I și 140 lei — categoria a II-a, pentru concertele de la Ateneu și 50 lei — categoria I și 30 lei — categoria a II-a, pentru concertele de la Sala Auditorium.

Pentru Seria „By Midnight” (Ateneul Român), prețul biletelor individuale este 180 lei — categoria I și 140 lei — categoria a II-a.

Pentru Seria Muzica Secolului 21 (Sala Mihail Jora — Sala Radio), prețul biletelor individuale este de 50 lei — categoria I și 30 de lei categoria a II-a.

Foto: Festivalul Enescu – festivalenescu.ro

30
/03
/15

Primăria Sectorului 3 organizează, pentru al treilea an consecutiv, un eveniment dedicat omului de cultură Florian Pittiș, cel care a fost un “one man show”, un “uomo universale” al României. Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș va avea loc pe 18 aprilie, începând cu ora 17.00, în Parcul Titan. Accesul publicului este liber.

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

23
/03
/15

Vineri, 27 martie (19.00), pe scena Sălii Radio va avea loc un eveniment special de talie internaţională! Un public potenţial de milioane de ascultători se va alătura - pe calea undelor şi online - celor aproximativ o mie de spectatori prezenţi în sala de concerte bucureşteană pentru a-i aplauda pe trei tineri muzicieni laureaţi ai unor prestigioase competiţii, organizate sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret.

20
/03
/15

Astăzi, 20 martie, s-au lansat noile abonamente pentru ultimele trei luni de stagiune (aprilie-iunie) la Sala Radio. Trei luni în care iubitorii muzicii se pot întâlni cu Alexandru Tomescu, Mircea Albulescu, cu Luiza Zan şi Teodora Enache, cu Grigore Leşe şi Artur Șahnazarian sau cu Richard Galliano şi Sarah Nemţanu.

20
/03
/15

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitaţie la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparţin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi - celebrul creator al Anotimpurilor - şi cel de-al doilea aparţinând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

18
/03
/15

Bono a cântat pentru prima dată în public după accidentul de bicicletă suferit în noiembrie 2014, alături de colegii săi din trupa U2, luni, la înmormântarea DJ-ului irlandez Tony Fenton.

17
/03
/15

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

14
/03
/15

Ce au în comun samba, Massive Attack, Radiohead şi pianul clasic? Răspunsul îl dă Brad Mehldau, unul dintre cei mai talentați pianişti ai lumii, care vine în România pe 26 noiembrie, în cadrul unui concert marca Jazz Night Out.

13
/03
/15

Urmăresc cu același interes ca întotdeauna actualitatea discografică internațională ce rezervă în ultima perioadă surprize dintre cele mai frumoase, așa cum sunt aparițiile a două albume pe care, personal, le-am apreciat foarte mult: “Cinci contratenori” care va fi lansat în 16 martie și “Journey East” lansat în 16 februarie, semnat de violonistul Nemanja Radulovic. Sunt două discuri legate, într-un fel de România. Neașteptat, nu?