Festivalul Gellu Naum, ediția I
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-gellu-naum-editia-i/

În perioada 5-6 august 2016, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, împreună cu Fundaţia „Gellu Naum” şi în parteneriat cu Green Hours jazz-café, organizează prima ediţie a Festivalului Gellu Naum. Festivalul Gellu Naum din acest an se va desfăşura pe parcursul a două zile, la Bucureşti şi Comana, şi va reuni multe dintre cele mai importante nume de poeţi români contemporani, apropiaţi într-un fel sau altul de Gellu Naum şi de scrierile sale.

Un articol de Petre Ivan|2 august 2016

Iubitorii de jazz și poezie sunt aşteptaţi la o seară specială, vineri 5 august, la Green Hours jazz-café (Calea Victoriei 120), începând cu ora 19:00, și la o serie de Lecturi de poezie, sâmbătă 6 august, la Pensiunea Bujoru din Comana, începând cu ora 14:00.

Prin cele două întâlniri organizatorii evenimentului ăşi propun realizarea unui dialog între spații și timpuri de creație diferite și, totodată, suprapuse, cu scopul valorificării patrimoniului literaturii române și a culturii scrise recente.

Gazdele celor două evenimente vor fi Simona Popescu și Sebastian Reichmann.

Participanți:Constantin Abăluță, Radu Andriescu, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Marius Chivu, Dan Mircea Cipariu, Dan Coman, Denisa Comănescu, Tudor Crețu, Domnica Drumea, Teodor Dună, Dinu Flămând, Sorin Gherguț, Florin Iaru, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Vasile Leac, Mitoş Micleuşanu, Vasile Mihalache, Petrișor Militaru, Gabriel Nedelea, Marius Oprea, Simona Popescu, Nicolae Prelipceanu, Alina Purcaru, Sebastian Reichmann, Merlich Saia, Angelica Stan, Dan Stanciu, Elena Vlădăreanu, Nina Zivancevic (SUA/Serbia), Subcapitol și Home.

Invitat special:Mircea Tiberian

Foto: Festivalul Gellu Naum – facebook

14
/08
/13

E.L. James, autoarea romanelor din trilogia erotică ,,50 Shades of Grey", ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi scriitori din lume, cu venituri de 95 de milioane de dolari, obţinute în perioada iunie 2012 - iunie 2013.

03
/08
/13

Guvernul britanic încearcă să îi interzică artistei Kelly Clarkson să scoată din ţară un inel care a aparţinut scriitoarei Jane Austen, pe care cântăreaţa americană l-a cumpărat în 2012. Cântăreaţa originară din statul american Texas a cumpărat acel inel la o licitaţie organizată în 2012, unde a plătit suma de 152.450 de lire sterline (230.748 dolari).

02
/08
/13

Cum era Ateneul în perioada interbelică, ce se juca la Teatrul Național din București și cum își petrecea diminețile familia regală - aflăm din jurnalul pe care îl ținea zilnic Regina Maria a României.