Festivalul Internaţional de Film Buzău – BUZZ CEE – a selectat 29 de filme din 16 țări în competiţia oficială
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-film-buzau-buzz-cee-a-selectat-29-de-filme-din-16-tari-in-competitia-oficiala/

Cea de a doua ediţie a Festivalului de film de la Buzău, BUZZ CEE, propune în competiţie 29 de filme din 16 ţări. Acestea au fost selectate pentru a concura în patru secţiuni competiţionale BUZZ CEE.

Un articol de Liliana Matei|22 iunie 2017

Festivalul de film BUZZ CEE, care se va desfășura la Buzău, în perioada 4 – 9 iulie 2017, cuprinde o competiție internațională, cu scopul de a promova cele mai bune filme realizate de regizori din Europa Centrală și de Sud-Est. Secțiunile din cadrul competiției sunt: lungmetraj, film documentar, scurtmetraj și film studențesc.

Din cele peste 1600 de filme înscrise în competiția BUZZ CEE, echipa de critici de film alcătuită din Florin Barbu, Cristi Mărculescu și Bogdan Beșliu a selecționat un număr de 29 de filme din 16 ţări, care vor concura pentru trofeele festivalului. Câștigătorii competiției BUZZ CEE vor fi selectați cu ajutorul a 3 jurii internaționale, alcătuite din profesioniști din industria de film din Europa.

Cele 29 de filme selectate provin din țări precum Serbia, Turcia, Cipru, Germania, Albania, Austria, Belarus, Croația, Ungaria, Cehia, Slovenia, Slovacia, Ucraina, Rusia, Grecia și România. Câștigătorii competiției vor primi trofeele BUZZ CEE – Long BUZZ (pentru categoria Lungmetraj), Short BUZZ (pentru categoria Scurtmetraj), Real BUZZ (pentru Film documentar) și Student BUZZ (pentru Film studențesc). Trofeele festivalului sunt pictate manual de actorul și artistul plastic Cristi Martin. De asemenea, câștigătorii vor intra în posesia unor premii valoroase, constând în servicii de post-producție, oferite de Cinelab România.

Din lista filmelor de văzut în festival amintim: Ultima zi (România, 2016), lungmetraj regizat de Gabriel Achim, care spune povestea lui Adrian, un bărbat dintr-un oraș de provincie, hotărât să devină călugăr. Primarul, polițistul și liderul Asociației Tnerilor Creștini din oraș își conduc prietenul pe drumul spre mănăstire. Primarul, regizor amator, se oferă să filmeze călătoria. În realitate, însă, el are planuri secrete pentru Adrian.

Cutia de scrisori (Turcia, 2016), în regia lui Barış Kırımşelioğlu, îl are ca protagonist pe deja cunoscutul actor Ismail Demirci, celebru pentru rolul sultanului Murad, din faimosul serial turcesc Kösem, difuzat și în România. Actorul va fi prezent la Buzău și va participa la proiecție și la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu publicul aflat la eveniment.

Regizorul Dimitri Athanitis propune Invizibil (Grecia, 2016), un lungmetraj care spune povestea lui Aris, un lucrător într-o fabric, în vârstă de 35 de ani. Acesta este concediat fără niciun avertisment și devine obsedat de ideea de a-și face singur dreptate. Pregătit să își pună planul în aplicare, se trezește că fosta sa soție îl lasă pe fiul lor de 6 ani în grija lui.

Și filmul documentar este reprezentat de producții de calitate la BUZZ CEE.
Doar o răsuflare (România, 2016) explorează natura profund contradictorie a iubirii într-o familie. Atât o călătorie de inițiere, cât și o parabolă teologică, filmul urmărește 7 ani din viața familiei Sicrea din România, arătând încercările și necazurile lui Dobrin, care așteaptă să se întâmple un miracol pentru ca fetița sa să se ridice din scaunul cu rotile. Pe măsură ce îi vedem copiii devenind adulți, observăm cum legătura sa strânsă cu Dumnezeu influențează profund relațiile de familie.

Secondo me (Austria, 2016), în regia lui Pavel Cuzuioc, urmărește viețile de zi cu zi a 3 garderobieri care își desfășoară activitatea în 3 opere din Europa: Opera din Viena, Opera Scala din Milano și Opera din Odessa. Documentarul lasă în plan secund Opera și toate acțiunile care se desfășoară pe scenele celebre și se concentrează pe oamenii din echipă, aparent nesemnificativi, dar ale căror povești de viață sunt încărcate de esență.

Dintre scurtmetrajele prezente în acest an la BUZZ CEE, amintim Ultima șansă (Belarus, 2017), în regia lui Igor Vasilyev. Irisha, pasionata de călărie în vârstă de 13 ani, se pregătește pentru spectacolul de cai și nu știe dacă poate face față emoțiilor și dacă își poate stăpâni calul. Antrenorul ei experimentat, Pavel Pavlovich, încearcă să o ajute să aibă încredere în forțele proprii și învinovățește calul pentru toate eșecurile, promițând că îl va pensiona. Îngrijorându-se pentru soarta prietenului său credincios, Irisha îi cere antrenorului să le dea o ultimă șansă.

Alte filme prezente în secțiunea de scurtmetraj sunt: Faţă tristă (Ucraina, 2015), în regia lui Roman Kirichenko, Yokes (Belarus, 2015), în regia lui Igor Osmolovski, Bafra: Stăpânii Naturii (Turcia, 2016), în regia lui Evrim İnci, VERY LONG PLAY VINYL (Rusia, 2015), în regia lui Vladimir Mozorov și altele.

Un film studențesc de la Universitatea de Stat de Cinematografie din Rusia, Cum fac un film despre bunica (Rusia, 2015) spune povestea de viață a Mariei Vladimirovna Sinitskaya, o bunică de nouăzeci de ani, regizat de tânăra Anna Sinitskaya. Anna a decis să păstreze amintirile bunicii și a făcut un film experimental.

Tot din categoria filmelor studențești atrage atenţia un scurt documentar despre oamenii din spatele Teatrului Odeon din București, în regia Verei Surățel: Se vede tot? Tehnic, nu, stați liniștiți (România, 2016).

Aurelian Nica, Directorul Artistic BUZZ CEE și unul dintre organizatori, a declarat: „Avem o competiție echilibrată, cu filme care acoperă toate categoriile de public și ne bucură că s-au înscris în competiție, și în acest an, foarte multe filme din foarte multe țări. Acest lucru ne arată că BUZZ CEE își îndeplinește cu succes scopul de a promova și de a susține industria de film din regiune. Așteptăm, cu emoții mari, publicul în sălile de cinema. Sperăm să se bucure alături de noi de filme și să aprecieze creativitatea și calitatea producțiilor selectate.”

Lista completă a filmelor participante în competiția BUZZ CEE 2017 este disponibilă pe website-ul festivalului: http://www.buzzcee.ro/

La fel ca la prima ediţie, intrarea la toate filmele din cadrul festivalului va fi liberă.

BUZZ CEE este un festival realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

BUZZ CEE este un festival internațional de film dedicat regiunii Europa Centrală și de Sud-Est, inclusiv Grecia și Turcia. Festivalul își propune să promoveze producții de calitate din țările din regiune și să aducă la Buzău filme care ajung rareori pe marile ecrane din România, oferind publicului posibilitatea să intre în contact cu cinematografia central și sud-est europeană.

CulturaALL este o asociație dedicată promovării culturii românești și europene, prin intermediul organizării de evenimente dedicate publicului larg, cu scopul de a dezvolta relațiile culturale între România și țările din Europa.

 

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.