Festivalul International de Literatura la Clubul Taranului
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-literatura-la-clubul-taranului/

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), care îi are ca invitaţi, printre alţii, pe scriitorii Jonathan Coe, Will Self şi Andrew Cowan, se va desfăşura în perioada 5-8 decembrie, la Clubul Ţăranului de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală. „Dacă până acum în fiecare an ne bucura mai […]

Un articol de Andrada Văsii|4 decembrie 2012

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), care îi are ca invitaţi, printre alţii, pe scriitorii Jonathan Coe, Will Self şi Andrew Cowan, se va desfăşura în perioada 5-8 decembrie, la Clubul Ţăranului de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală.

„Dacă până acum în fiecare an ne bucura mai mult entuziasmul publicului în micuţa noastră ‘republică’, ediţia de anul acesta ne dovedeşte că am intrat cu adevărat într-un circuit al festivalurilor importante. Cu acelaşi buget pe care îl aveam în 2008, fără să avem un sponsor, reuşim anul acesta să aducem la Bucureşti scriitori care fac cinste oricărui festival internaţional de literatură din lumea asta, care – spre deosebire de FILB – este puternic susţinut de autorităţi şi ‘răsfăţat’ de sponsori”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, preşedintele FILB.

Potrivit organizatorilor, aceasta este cea mai importantă ediţie din istoria FILB, un eveniment care aduce la Bucureşti zece nume importante ale literaturii universale de astăzi: cinci scriitori britanici – Jonathan Coe, Will Self, Andrew Cowan, George Szirtes (scriitor britanic de origine maghiară), Kei Miller (scriitor britanic de origine jamaicană), un scriitor rus, Gherman Sadulaev, un reprezentant important al scenei literare macedonene, Goce Smilevski, scriitorul suedez de origine siriană Daniel Boyacioglu şi doi scriitori din Ungaria – Papp Sandor Zsigmond şi Matyas Dunajcsik.

Spre deosebire de anii anteriori, ediţia actuală a festivalului se va desfăşura pe durata a patru zile, ultima zi fiind dedicată poeziei, începând cu ediţia din acest an, parteneriatelor cunoscute alăturându-li-se cele semnate cu Norwich Writers’ Centre (Marea Britanie) şi Krokodil (Serbia).

Sursa: Agerpres

18
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Proiectat anul trecut în competiţia oficială de la Cannes, „Borgman”, în regia olandezului Alex van Wardermam, se înscrie în seria fabulelor care au ca ţintă predilectă materialismul societăţii moderne şi acea clasă de mijloc blazată în rutina sa emoţională şi familială.

18
/05
/14

Ce se întâmplă când cartea vrăjilor este deschisă? Imposibilul devine posibil. Un dovleac galben se transformă cât ai clipi într-o trăsură de aur, scaunele încep să zboare, din eșarfele multicolore apar porumbei albi, animale fabuloase, iar minunile nu au sfârșit.

17
/05
/14

Angajat al Teatrului Mic din București, Ștefan Lupu își ia meseria de actor foarte în serios, exploatându-i toate laturile. Spectacolul de teatru-dans ZIC-ZAC, în care joacă alături de Andrea Gavriliu și de Gabriel Costin, a fost premiat de Uniunea Teatrală din România la gala din luna aprilie.

17
/05
/14

Programul evenimentelor ARCUB 18 ani include trei spectacole inedite, susținute de trupa de teatru contemporan Lichtbende, din Olanda. Adresate în special copiilor, dar şi iubitorilor de show-uri multisenzoriale, reprezentaţiile artiștilor olandezi sunt o premieră pentru România, pe care scena ARCUB o oferă publicului bucureştean în serile de 18 - 21 mai, de la ora 20.00.

16
/05
/14

În luna mai 2014, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti împlineşte 18 ani de activitate. Implicându-se constant în viaţa culturală a Capitalei, ARCUB s-a impus în faţa publicului drept etalon pentru arta şi cultura municipiului.

16
/05
/14

Așa a fost să fie - ca poeta Elena Vlădăreanu să dea naștere, nu de mult, unei fiice. Ea a făcut din toate emoțiile nașterii, din toate întâmplările primilor ani din viața fiicei sale, o piesă de teatru.