Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași anunță ediția a VI-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-literatura-si-traducere-iasi-anunta-editia-a-vi-a/

Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) va avea loc în perioada 3-7 octombrie 2018.

Un articol de Liliana Matei|4 iulie 2018

FILIT va reuni și anul acesta sute de profesioniști din domeniul cultural: scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnaliști. Pe lângă structura cunoscută a evenimentelor (Serile FILIT, Scriitori în Centru – Casa FILIT, Casa Poeziei, întâlniri în licee etc.), vor fi continuate și proiectele Casa Copilăriei și Casa Fantasy, în urma succesului înregistrat anul trecut, când au fost lansate.

Noutatea ediției de anul acesta, una desfășurată sub semnul Centenarului Marii Uniri, o constituie un proiect editorial amplu, constând în scrierea, editarea și lansarea la FILIT 2018 a colecției de cărți „Scriitori de poveste”, care va readuce în centrul atenției scriitorul-„patron de muzeu” din rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române Iași: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Vasile Pogor, Nicolae Gane, Mitropolitul Dosoftei, Constantin Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihai Codreanu. Astfel, 11 scriitori contemporani au acceptat provocarea de a scrie câte o biografie romanțată, reprezentând povestea fiecăruia dintre cei 11 scriitori clasici menționați mai sus. 

Proiectele FILIT de încurajare a creației contemporane continuă și anul acesta. A fost realizată selecția celor șase autori din cadrul Rezidenţelor FILIT pentru autori români, program realizat în colaborare cu Teatrul „Luceafărul” din Iași. Textele scrise de autorii selectați la secțiunea „Dramaturgie” vor fi prezentate ca spectacole-lectură în cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT Iași, 4-11 octombrie 2018). Totodată, au fost selectați beneficiarii ediției din acest an a Rezidenţelor FILIT pentru traducători străini , precum și traducătorii care vor participa la Atelierele FILIT pentru traducători.

FILIT este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași, fiind considerat unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa. Aspectele remarcate de invitați, jurnaliști și public sunt amploarea și diversitatea programului, buna organizare și prezența numeroasă a publicului. Anul trecut, FILIT a adunat 300 invitați, 100 evenimente, 30.000 de participanți, 150 voluntari, 19 țări participante, 32 rezidențe de creație.

Despre FILIT, Gao Xingjian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a spus: „Mi se pare un adevărat miracol pe care nu mi l-am putut imagina înainte să ajung aici”, iar Jeff Lindsay, creatorul celebrului personaj Dexter, a declarat: „Este cel mai bun festival la care am participat. Și am fost la multe din întreaga lume. Este cel mai bine organizat și pus la punct, a fost o experiență minunată pentru mine”.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.