-->

(Festivalul) Sergiu Celibidache îşi ia rămas bun de la România
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-sergiu-celibidache-isi-ia-ramas-bun-de-la-romania/

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind „indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României”, potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.

Un articol de Petre Ivan|16 octombrie 2014

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Sergiu Celibidache era programată pentru luna octombrie, însă Serge Ioan Celibidache, organizatorul manifestării, a anunţat că evenimentul a fost anulat.

„Tatăl meu a declarat mereu: «M-am născut român, voi muri român». Şi aşa s-a şi întâmplat. Însă, întotdeauna şi-a dorit să facă mult mai mult pentru ţara sa. În anii ’70, Ceauşescu însuşi i-a interzis să revină în România. «Este prea charismatic acest domn Kolb», acesta fiind numele de cod pe care i l-au dat comuniştii.”, a declarat Serge Ioan Celibidache, notează Mediafax.

„(…) după numeroase încercări în ultima decadă, am reuşit într-un final să organizăm o primă ediţie a Festivalului Internaţional Sergiu Celibidache, în vara anului 2012. Evenimentul s-a bucurat de un succes atât de mare, încât am crezut din toată inima că politicienii vor realiza, în sfârşit, şi probabil vor înţelege, cu adevărat, importanţa unei asemenea manifestări culturale şi necesitatea continuităţii ei. Însă, în afară de laude generoase, oferite punctual, şi promisiuni de prisos, nimic nu s-a concretizat mai departe”, a mai spus fiul renumitului dirijor și compozitor Sergiu Celibidache.

Din aceste considerente, Festivalul Internaţional Sergiu Celibidache, ediţia a II-a, în cadrul căruia era prevăzut şi Concursul Internaţional de Dirijat Sergiu Celibidache nu va mai avea loc.

De asemenea, potrivit sursei citate, Serge Ioan Celibidache interzice folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către orice instituţie de stat a României: „Consecinţa indiferenţei, promisiunilor neonorate, neruşinării anumitor oameni politici mă determină să interzic folosirea numelui şi imaginii tatălui meu de către Sergiu Celibidache orice instituţie de stat a României. Consider că s-a comis o crimă culturală, precum s-a mai comis şi în cazul altor personalităţi, aşadar sunt nevoit să iau această măsură”.

Despre Sergiu Celibidache

Sergiu Celibidache, născut pe 28 iunie 1912, în oraşul Roman din judeţul Neamţ, a fost dirijor şi compozitor, membru de onoare al Academiei Române. Sergiu Celibidache şi-a început cariera de dirijor la 33 de ani, la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Berlin, atunci când l-a înlocuit pe Wilhelm Furtwangler, în anii care au urmat după cel de-Al Doilea Război Mondial.

În 1979, a devenit dirijorul principal al orchestrei pe care a transformat-o într-unul dintre cele mai bune ansambluri din lume şi de care i-a rămas legat numele: Orchestra Filarmonicii din Munchen. A dirijat sute de concerte, iar stilul său unic l-a făcut să fie considerat unul dintre cei mai apreciaţi dirijori din toate timpurile.

Muzicianul român a murit la vârsta de 84 de ani, pe 14 august 1996, în oraşul Neuville-sur-Essonne din Franţa.

Foto: Sergiu Celibidache, Festivalul Sergiu Celibidache – wikipedia

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.