Festivalul SoNoRo ajunge la Timișoara!
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-sonoro-la-cea-de-a-xi-a-editie-la-muse-et-le-poete-in-timisoara/

Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo ajunge, pentru a treia oară în istoria sa, în Timişoara. Pe 9 şi 10 noiembrie vor avea loc trei concerte SoNoRo la Biserica Millenium, la Cărtureşti Mercy şi Palatul Baroc – Muzeul de Artă. Accesul publicului la concerte este liber.

Un articol de Liliana Matei|8 noiembrie 2016

Titlul acestei ediții – „La Muse et le Poète” – a pus festivalul sub semnul inspirației și al poeziei pe care arta o aduce în viața noastră. În București publicul a avut ocazia să asiste la o îmbinare a artelor: muzica cu poezia, arta plastică cu literatura, moda cu arta video, iar publicul a fost invitat să devină inspirație artiștilor și să-și aleagă compozitorul preferat pentru concertul final de la Sala Radio.

Acest dialogul cu publicul va continua în Timișoara în cadrul unui Salon Muzical – Our Muses, ce va avea loc pe 10 noiembrie la Cărturești Mercy. Salonul va prilejui un dialog cu artiștii Erik Schumann și Alissa Margulis (vioară), Răzvan Popovici și Liisa Randalu (violă) și Marcin Sieniawski (violoncel). Publicul va avea ocazia să participe la un dialog deschis cu muzicienii și să descopere care le sunt muzele, sursele de inspirație și poeții preferați.

Ediția a XI-a a Festivalului SoNoRo se remarcă atât prin programul remarcabil creat de pianista londoneză, Diana Ketler, și violistul roman, Răzvan Popovici, cât și prin includerea în concertele festivalului pe câțiva dintre cei mai apreciați muzicieni ai momentului.

Violonistul Erik Schumman, născut la Köln, dintr-un tată român și o mamă japoneză, va cânta în premieră în Timișoara, orașul de origine al tatălui său. Erik Schumman este invitat în mod regulat să cânte, în calitate de solist, alături de orchestre din Europa, Asia și America. Printre dirijorii alături de care a urcat pe scenă, se numără Christoph Eschenbach, Gianandrea Noseda, Jiří Bělohlávek și Vassily Sinaisky.

Violonista germană de origine rusă, Alissa Margulis, a avut prima apariție publică la doar șapte ani, alături de soliștii Orchestrei Simfonice din Budapesta. De atunci a cântat alături de numeroase orchestre precum Camerata Switzerland, Kremerata Baltica, Orchestra Simfonică din Düsseldorf, Orchestra Simfonică din Ierusalim, Orchestrele Südwestrundfunk, Norddeutscher Rundfunk și Westdeutscher Rundfunk sau Orchestra Națională din Lorraine.

Liisa Randalu  este violistă în Cvartetul Schumann, alături de care interpretează pe scenele unor importante festivaluri din întreaga lume. În calitate de solistă, dar și de interpretă de muzică de cameră, a susținut concerte pe scene precum Concertgebouw din Amsterdam, Wigmore Hall din Londra și a fost invitată la festivaluri precum Schwetzinger Festspiele și Rheingau Musikfestival. 

Născut în Hamburg, Justus Grimm a început să studieze violoncelul la vârsta de cinci ani sub îndrumarea tatălui său. Este câștigătorul multor premii musicale, printre care și premiul I la Concursul Internațional de Muzică Maria Canals și la Concursul Național German. A concertat cu mai multe orchestre printre care English Chamber Orchestra, La Monnaie Symphony Orchestra, London Chamber Orchestra, Staatsorchester Rheinische Philharmonie, Brandenburg Philharmonic Orchestra și Klassische Philharmonie Bonn.

În calitate de membru al Cvartetului Szymanowski, Marcin Sieniawski a concertat în peste patruzeci de țări din întreaga lume, pe unele dintre cele mai cunoscute și importante scene, precum Carnegie Hall din New York, Wigmore Hall din Londra, Auditorium du Louvre din Paris, Concertgebouw din Amsterdam sau Konzerthaus din Berlin.

În cadrul Salonului Muzical – Our Muses de la Cărturești vor fi interpretate lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Johan Halvorsen, Frank Bridge.

Miercuri, pe 9 noiembrie, lucrări de Franz Liszt, Anton Bruckener și Johannes Brahms vor răsuna la Biserica Millenium. Programul muzical al concertului Angelus, conceput în jurul lucrării Angelus, Rugăciune pentru îngerii păzitori pentru cvintet de coarde, de Franz Liszt, va oferi publicului prilej de reculegere și contemplație.

Aubade, concertul final de la Muzeul de Artă – Palatul Baroc, ce va avea loc pe 10 noiembrie, pornește de la lucrarea Aubade pentru trio de coarde de George Enescu. În program mai sunt incluse lucrări de Zoltán Kodály, Franz Schubert și Ludwig van Beethoven.

Concertele SoNoRo în Timișoara sunt un proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

Festivalul SoNoRo va continua până pe 14 noiembrie cu alte trei concerte în Cluj-Napoca și unul în Bistrița. Detalii pe www.sonoro.ro.

 

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.