Fii cuminte, Cristofor! un spectacol de Diana Lupescu, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/fii-cuminte-cristofor-un-spectacol-de-diana-lupescu-la-tvr-2/

Casa de Producţie TVR a programat luni, 1 septembrie, de la ora 19.45, difuzarea pe TVR 2 a spectacolului cu piesa „Fii cuminte, Cristofor!” de Aurel Baranga, în regia Dianei Lupescu, o producţie a Teatrului „George Ciprian” din Buzău, înregistrată în studiourile TVR.

Un articol de Petre Ivan|29 august 2014

Două scrisori, un cadril şi un joc de Belotă pun pe jar liniştea a două cupluri, într-un spectacol ca o lecţie de viaţă. Maestru de compoziţii muzicale, Cristofor Bellea este un bărbat în a cărui căsnicie s-a instalat monotonia…

Prietenul său, Valeriu Stambuliu, este soţul talentatei actriţe Anca Stambuliu şi profesor de limba română, cu studii de specialitate în lingvistică comparată. Visul lui este să devină şeful unei catedre de limba… malgaşă. În încercarea de a o cuceri pe Anca, soţia prietenului său, Cristofor îşi convinge propria soţie, Ema, să plece din oraş.

Şansele unei aventuri fără riscuri şi fără consecinţe cresc în momentul în care Valeriu primeşte vestea neaşteptată că trebuie să plece la Craiova pentru a prezida comisia unui examen de bacalaureat.

Anca şi Ema nu sunt sigurele femei din viaţa compozitorului, doamna Sava fiind o problemă în plus pe care nestatornicul Cristofor trebuie să o gestioneze.

Fii cuminte, Cristofor! – În distribuţie:

Ada Navrot (în rolul Victoriei Sava),

Tania Popa (Ema Bellea / Anca Stambuliu),

Ion Grosu (Cristofor Bellea),

Cristian Nicolaie (Valeriu Stambuliu).

Fii cuminte

Fii cuminte, Cristofor!

„Dacă soarta a vrut ca noi să trăim în această epocă – a politizării, a globalizării, să devenim din ce în ce mai singuri, mai străini faţă de noi înşine, mai săraci interior; dacă a vorbi despre tandreţe, încredere, iubire devine din ce în ce mai desuet şi ridicol; dacă toţi alergăm din ce în ce mai grăbiţi, mai disperaţi, mai încrâncenaţi, mai duri, mai răi către o zi de mâine, din ce în ce mai aglomerată, cu spărturi de „activităţi” şi probleme ce n-au nimic în comun cu sufletul şi simţirea noastră, mă întreb – şi aş vrea să vă întreb şi pe dumneavoastră: De ce? Încotro? Aţi putea să-mi răspundeţi? Sau… mai bine ar fi să-l întrebaţi pe EL sau pe EA… la o cafea!” (Diana Lupescu, www.teatrulgeorgeciprian.ro)

Director de imagine: Sergiu Ardelean

Regie TV şi montaj: Gini Ignat

Producători: Silviu Jicman, Sînziana Miloşoiu

Foto cu Fii cuminte Cristofor – TVR

28
/04
/17

După o absență de mai bine de o lună, Andreea Bibiri revine cu one woman show-ul "O femeie singură" de Dario Fo și Franca Rame, noua avanpremieră, "Să-i îmbrăcăm pe cei goi", realizată în coproducție cu Teatrul Nottara, vă așteaptă către finalul lunii, dar până atunci, în chiar prima săptămână din mai, "A Night At The Opera" – concertul sopranei Rodica Vica alături de maestrul Maxim Belciug va fi premiera absolută de pe scena Teatrului de Artă București.

27
/04
/17

Ce ştim, de fapt, despre cinema-ul american de autor al momentului? Ce se află dincolo de Hollywood? Filmul american independent pare să o ducă bine. Şi propune, prin câţiva regizori, o estetică aparte: un cinema al discreţiei, al emoţiilor sugerate, al anti-spectacularului fără teribilism.

27
/04
/17

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Pașol și mulți alții într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferință și film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediție a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta și psihanaliza.

26
/04
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie 2017, ora 19.00, într-un concert – eveniment alături de Orchestra Națională Radio. Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiștii de referință ai generației sale, cu un repertoriu vast, o tehnică și o inteligență muzicală remarcabile.