Filme noi de la Independența Film, la TIFF și pe Vimeo
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-noi-de-la-independenta-film-la-tiff-si-pe-vimeo/

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independenţa Film se văd la TIFF (31 iulie – 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuţie primeşte titluri de referinţă, producţii prezentate şi premiate la Cannes.

Un articol de Liliana Matei|29 iunie 2020

La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani (r. Nicolas Bedos), o spumoasă comedie franțuzească, cu Daniel Auteuil și Fanny Ardant în rolurile principale, programată pentru a fi lansată în cinematografe în acest an, va deschide cea de-a 19-a ediție a TIFF. Considerat de Hollywood Reporter “sexy și original” și descris de Variety drept “un Westworld francez cu actori în loc de roboți”, La Belle Époque surprinde cu umor un moment special din viața unui sextagenar deziluzionat: “o călătorie în timp”, prin intermediul unei reconstituiri inedite, într-o perioadă marcantă din viața sa, cea din urmă cu 40 de ani, când şi-a întâlnit marea dragoste.

Les Traducteurs/ Traducătorii (r. Régis Roinsard), un thriller cu hackeri și traducători de literatură, din a cărui distribuție fac parte Lambert Wilson, Olga Kurylenko, Riccardo Scamarcio, Eduardo Noriega și Alex Lawther, este unul dintre filmele care vor rula în Piața Unirii din Cluj-Napoca, alături de marele câștigător al Galei Oscar de anul acesta și al Palme d’Or la Cannes 2019, Parasite (r. Bong Joon Ho).

Martin Eden (r. Pietro Marcello), o adaptare modernă a romanului autobiografic al lui Jack London, cu Luca Marinelli, în rolul principal, câștigător al premiului de interpretare la Festivalul de la Veneția, și Il traditore, filmul lui Marco Bellocchio despre Tommaso Buscetta, primul informator infiltrat în mafia siciliană a anilor ’80, se regăsesc în secțiunea Focus Italia a TIFF.

La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani, Les Traducteurs/ Traducătorii și Martin Eden urmează a fi programate în cinematografe odată cu redeschiderea acestora.

Lansat în urmă cu o lună, contul de Vimeo al Independența Film este actualizat constant cu titluri de marcă din portofoliul companiei, în acest moment aici regăsindu-se peste 25 de filme independente, de autor, premiate în marile festivaluri internaționale.

Filme recente, precum Parasite/ Parazit (r. Bong Joon Ho), câștigător al Palme d’Or la Cannes 2019, și Les misérables/ Mizerabilii (r. Ladj Ly), nominalizat la Palme d’Or, Cannes 2019, controversate, ca Love/ Dragoste (r. Gaspar Noé) și Nymphomaniac (r. Lars von Trier), sau cu succes la public, precum Amy (r. Asif Kapadia), Perfetti sconosciuti/ Complet străini (r. Paolo Genovese) și La Grande Bellezza/ Mare frumusețe (r. Paolo Sorrentino), sunt disponibile pe platforma video on demand Vimeo. Catalogul de filme este actualizat săptămânal, printre cele mai noi titluri adăugate numărându-se Holy Motors/ Motoare sfinte (r. Leos Carax), Loveless/ Fără iubire (r. Andrey Zvyagintsev), și Mommy (r. Xavier Dolan), toate nominalizate de-a lungul timpului la Palme d’Or, Cannes Film Festival.

Parteneri media: Cinemagia.ro, Cinemap, Din Filme, Film Si, Movienews, Munteanu Recomandă, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți

18
/09
/19

Pe 18 și 19 octombrie 2019, faimosul cineast francez Claude Lelouch va fi invitatul de onoare al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest. Regizorul ne va încânta cu șarmul și cu inteligența sa creatoare, iar festivalul îi va dedica o retrospectivă în cadrul căreia vor fi prezentate trei dintre filmele de lungmetraj ale autorului.

17
/09
/19

Actrița Oana Pellea a descoperit astăzi, prin intermediul facebook, un filmuleț emoționant din urmă cu jumătate de veac. L-a postat pa pagina sa de facebook, alături de un mesaj tulburător, care se încheie cu aceste cuvinte: "Mulțumesc, tată, pentru tot! Te iubesc!"

12
/09
/19

INTERVIU Unul dintre cei mai apreciați regizori ai Noului Val, Corneliu Porumboiu vorbește despre cum și-a realizat cel mai nou film, „La Gomera”, acum în cinematografe, despre rolul Cannes-ului, despre tema limbajului, despre diversitatea cinematografiei române și despre importanța stilului.

12
/09
/19

Filmul „La Gomera”, al cincilea lungmetraj al regizorului Corneliu Porumboiu, propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2020, va rula de vineri, 13 septembrie, în 45 de orașe din țară, cu proiecții speciale la Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Constanța.

11
/09
/19

5 zile de filme, întâlniri cu publicul, ateliere culinare, povești, piñata, capoeira, samba si bossa-nova în cadrul singurului festival de film si cultură ibero-americană din țară! Festivalul Película a ajuns la cea de-a 4-a ediție și va avea loc în perioada 11-15 septembrie 2019 la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român, J’ai Bistrot, Gastropub și Vino Wines&More.

10
/09
/19

CRONICĂ DE FILM Cu cel mai nou film al său, „Ivana cea Groaznică” (2019), tânăra regizoare sârbo-română Ivana Mladenović consfinţeşte, spectaculos, cea mai proaspătă schimbare din cinema-ul românesc al ultimilor ani. Este o direcţie caracterizată, formal, printr-un amestec inspirat de ficţiune şi documentar şi, tematic, printr-un intimism accentuat.

Pagina 30 din 276« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »