Filme subversive şi un focus Florin Iepan la Festivalul Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-subversive-si-un-focus-florin-iepan-la-festivalul-ceau-cinema/

Un documentar rus curajos, două filme subversive celebre şi un focus dedicat regizorului timişorean Florin Iepan vor putea fi văzute la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 19 şi 22 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|20 iunie 2018

Prezentat într-o proiecţie specială, „Convictions” („Comisia de recrutare”, 2016) este un documentar extrem de curajos despre câţiva tineri din Rusia care încearcă să se opună înrolării forţate în armată, gest care nu poate rămâne nesancţionat într-o ţară tot mai militarizată. Regizoarea filmului, Tatiana Chistova, va fi prezentă la Timişoara pentru a discuta cu publicul.

Spectatorii vor putea de asemenea să revadă două dintre filmele subversive cult apărute în timpul comunismului în Europa de Est.

Reconstituirea

La exact 50 de ani de la realizarea filmărilor, în vara lui 1968, „Reconstituirea”, de Lucian Pintilie, ales de critici cel mai bun film românesc din toate timpurile, va avea o proiecţie aniversară la Ceau, Cinema!

Unul dintre cele mai faimoase şi radicale filme din fosta Iugoslavie va putea fi de asemenea văzut la Ceau, Cinema!. „W.R. – Misterele organismului” (1971), al iconoclastului regizor Dušan Makavejev, a rămas cunoscut ca un film-şoc, o operă cinematografică neconvenţională şi îndrăzneaţă.

Ceau, Cinema! îi dedică totodată un focus regizorului timişorean de filme documentare Florin Iepan, membru al juriului competiţiei din acest an. Vor putea fi revăzute şi discutate două dintre cele mai ambiţioase titluri ale sale, „Născuţi la comandă – Decreţeii” (2005) şi „Odessa” (2013), precum şi un scurtmetraj documentar de studenţie, „Zece minute cu clasa muncitoare” (1994), proiectat cu sprijinul UNATC.

Florin Iepan

De o proiecţie specială va avea parte şi filmul sârbesc „Afterparty” (2017), de Luka Bursac, care vorbeşte despre viaţa de noapte din Belgrad, din perspectiva unui tânăr barman dintr-un club. „Afterparty” a fost filmat parţial chiar la Timişoara, iar la eveniment vor fi prezenţi regizorul Luka Bursac, actorul Nikola Šurbanović din Serbia şi actorii timişoreni Laurenţiu Pleşa şi Marko Adžić.

Tânărul regizor arădean Mihai Sălăjan va prezenta în premieră la Ceau, Cinema!, în cadrul secţiunii Filme bănăţene, lungmetrajul „Bodrog” (2018), un mockumentary despre viaţa şi miturile dintr-un sat aproape dispărut.

Ca în fiecare an, şi copiii se vor putea bucura de filme. Cei mici, dar şi părinţii lor vor avea şansa să vadă celebra fantezie muzicală „Mama” (1976), de Elisabeta Bostan, precum şi un film românesc pentru copii foarte nou, „Străjerii” (2018), proiectat în prezenţa regizorului acestuia, Liviu Mărghidan.

Abonamentele pre-sale pentru cea de-a cincea ediţie a festivalului pot fi deja achiziţionate de la Librăria Cărtureşti – Mercy din Timişoara.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Foto: Ceau Cinema – facebook

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.