Filmele europene nominalizate la Premiile Gopo se văd online pe TIFF Unlimited, între 8 și 10 aprilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-europene-nominalizate-la-premiile-gopo-se-vad-online-pe-tiff-unlimited-intre-8-si-10-aprilie/

Cele cinci filme nominalizate la categoria Cel mai bun film european, la a 16-a ediţie a Premiilor Gopo, vor fi difuzate online pe platforma TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), în weekend-ul 8-10 aprilie.

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2022

Filmele pot fi vizionate gratuit timp de 24 de ore de la momentul difuzării. Ulterior, unele titluri vor fi disponibile exclusiv pentru abonați.

Cea de-a 16-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care premiază creatorii din industria de film din România, va avea loc pe 3 mai, la Teatrul Național din București, și va fi transmisă în direct pe unlimited.tiff.ro. Lista tuturor nominalizărilor poate fi consultată pe premiilegopo.ro.

Zilele acestea, echipa Premiilor Gopo a demarat campania UNIȚI PRIN FILM, în sprijinul profesioniștilor ucraineni din domeniu, a căror viață și activitate artistică au fost grav afectate de război. Printr-un sms cu textul FILM, trimis la 8840, oricine poate contribui la dezvoltarea Fondului de Urgență pentru Cineaști.

Program 8-10 aprilie

Vineri, 8 aprilie

20.00 Adio, proștilor! / Adieu les cons
r. Albert Dupontel | Franța
Cu: Virginie Efira, Albert Dupontel, Nicolas Marié, Jackie Berroyer, Philippe Uchan

O comedie care trece pe nesimţite de la un gen la altul și atinge subiecte grele pe un ton reconfortant. După ce află că este grav bolnavă, o coafeză decide să își caute copilul pe care l-a abandonat pe când avea doar 15 ani. În hățișul birocratic pe care trebuie să-l parcurgă, se intersectează cu un funcționar aflat pe punctul de a ceda psihic și cu un arhivist nevăzător vivace.
6 premii César, inclusiv pentru Cel mai bun film, Cea mai bună regie și Cel mai bun scenariu, în 2021

22.00 Încă un rând/ Another Round
r. Thomas Vinterberg | Danemarca
Cu: Mads Mikkelsen, Thomas Bo Larsen, Lars Ranthe

Mads Mikkelsen e sublim în această tragicomedie despre patru profi de liceu care se dedică unui experiment ce scapă de sub control. Ei testează teoria care spune că o anumită concentraţie de alcool în sânge ne-ar deschide mintea către lumea înconjurătoare, stimulându-ne creativitatea…
Zeci de premii, inclusiv Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

Sâmbătă, 9 aprilie

20.00 Traducătorii/ Les traducteurs
r. Régis Roinsard | Franța, Belgia
Cu: Olga Kurylenko, Alex Lawther, Sidse Babett Knudsen, Patrick Bauchau, Riccardo Scamarcio, Lambert Wilson, Eduardo Noriega

Un thriller cu hackeri și traducători de literatură – improbabilă alăturare -, dar palpitant pusă în scenă. Nouă traducători angajați să traducă mult-aşteptatul volum final al unei trilogii de succes sunt închiși într-un buncăr luxos. Când primele zece pagini ale manuscrisului apar pe internet, experiența se transformă în coșmar. Hoțul e printre ei?

22.00 Annette
r. Leos Carax | Franța, Mexic, SUA
Cu: Adam Driver, Marion Cotillard, Simon Helberg, Devyn McDowell, Angèle

Los Angeles. Doi îndrăgostiți într-o lume glamourous: un stand-up comedian și o cântăreață de operă. Adorați de public și media, ei par să formeze un cuplu în egală măsură fascinant și stabil. Doar că apariția primului lor copil, Annette, o fetiță cu un destin exemplar, le va da amândurora viața peste cap. „Un film fantezist care atacă cele mai prețuite fantezii ale culturii noastre. Complet ireal și complet real” – The New York Times
Premiul pentru regie, Cannes 2021

Duminică, 10 aprilie

20.00 Portretul unei femei în flăcări/ Portrait de la jeune fille en feu
r. Céline Sciamma | Franța
Cu: Noémie Merlant, Adèle Haenel

1770. Marianne este o pictoriță angajată să picteze potretul lui Héloïse, o tânără aristocrată întoarsă de curând de la mănăstire, pe care o așteaptă un mariaj nedorit. Héloïse se opune destinului și refuză să pozeze. De aceea, Marianne va fi nevoită să o picteze în secret. Introdusă în cercul ei ca însoțitoare, ea o privește.
Premiul pentru Cel mai bun scenariu și Queer Palm, pentru cea mai bună producție LGBTQ, Cannes 2019; 9 nominalizări la Premiile César

***
TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro) e cinema-ul alternativ de acasă, cu filme independente, premiate, semnate de cineaști care provoacă și inspiră. Periodic, cinefilii au parte de surprize: parteneriate cu festivaluri, colecții de interviuri, premiere gratuite și gale live. Platforma e disponibilă online și în aplicațiile iOS și Android (mobile și TV) și poate fi accesată pe bază de abonament lunar sau anual, doar de pe teritoriul României.

07
/01
/14

CRONICĂ DE CARTE Cu volumul trei din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice “(Editura Paralela 45, 2013), istoricul şi criticul de film Valerian Sava încheie cea mai importantă dare de a seamă a ceea ce s-a întâmplat semnificativ în cinematografia naţională între 2000 şi 2010.

07
/01
/14

Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.

06
/01
/14

Lungmetrajul "Inside Llewyn Davis", de Joel şi Ethan Coen, a fost marele câştigător la cea de-a 48-a gală anuală a premiilor decernate de National Society of Film Critics, obţinând patru trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun film".

06
/01
/14

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă vineri, 10 ianuarie, ora 19:00, „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess”, în regia lui Radu Alexandru Nica. Piesa este o adaptare filmului „Breaking the Waves”, regizat de danezul Lars von Trier.

06
/01
/14

Lansarea pe marele ecran a primului film în realism magic făcut vreodată în România, “Ultimul Zburator” a fost devansată pentru data de 7 februarie 2014.

05
/01
/14

CRONICĂ DE FILM „Lupul de pe Wall Street“ este extravagant şi, pe alocuri, excesiv. Martin Scorsese oferă un divertisment cinematografic de mare clasă, dar pare indecis între a satiriza cinismul lumii financiare şi a glorifica opulenţa reprezentanţilor acesteia.

04
/01
/14

Ediția din 5 ianuarie a „Duminicii filmului românesc” este dedicată regizorului Mircea Daneliuc. În această zi, TVR 2 a programat pentru cinefili două dintre cele mai apreciate filme ale sale: „Croaziera” (1981) şi „Senatorul melcilor” (1995).

03
/01
/14

Lungmetrajul "Furios şi iute 6/ Fast & Furious 6", care îi are în rolurile principale pe actorii Vin Diesel şi Paul Walker, a fost desemnat cel mai popular film pe Facebook, potrivit unei cercetări realizate de firma de monitorizare socială Expion.

03
/01
/14

Unul dintre cei mai mari regizori contemporani de film, Terry Gilliam este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie din anul 2014 a emisiunii Gatantat 100%, care va putea fi urmărită duminică, 5 ianuarie, de la ora 22.25, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

03
/01
/14

"American Hustle", de David O. Russell, "Her", de Spike Jonze, şi "12 Years a Slave", de Steve McQueen, se numără printre filmele nominalizate la premiile decernate de Sindicatul producătorilor americani (Producers Guild of America/ PGA) în 2014.

03
/01
/14

Unul dintre filmele care a avut premiera la finalul anului trecut a fost descărcat ilegal de 8,4 milioane de ori prin intermediul aplicaţiei BitTorrent, ocupând astfel prima poziţie în “Top filme 2013 piratate”.

02
/01
/14

În perioada 24 - 26 ianuarie, Fundaţia Sergiu Nicolaescu şi Uniunea Cineaştilor din România vor organiza în memoria lui Sergiu Nicolaescu un eveniment intitulat "Sergiu. Ianuarie. In fiecare an", a declarant Dana Nicolaescu, soţia fostului cineast.