Filmul „5 Minute”, în regia lui Dan Chișu intră în exploatare cinematografică pe 20 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-5-minute-in-regia-lui-dan-chisu-intra-in-exploatare-cinematografica-pe-20-noiembrie/

Lungmetrajul „5 Minute”, în regia lui Dan Chişu va fi lansat oficial în România pe 20 noiembrie şi va fi proiectat în şase cinematografe din ţară.

Un articol de Petre Ivan|17 noiembrie 2020

În acest an atipic, extrem de dificil pentru industria cinematografică în ansamblul ei, filmul „5 Minute” intră în distribuție oficial în toată țara pe 20 noiembrie și va rula în premieră în următoarele cinematografe:

Restul premierelor programate în cinematografele din țară, inclusiv în București, vor fi reluate în funcție de evoluția legislativă referitoare la pandemia de COVID-19 și limitările generate de aceasta.

În contextul actual, echipa filmului „5 Minute” recomandă publicului să consulte canalele de comunicare ale cinematografelor pentru accesul în siguranță la proiecțiile programate.

Suplimentar, „5 Minute” va beneficia de o avanpremieră online pe 19 noiembrie 2020, disponibilă pentru vizonare în intervalul orar 19:00 – 23:59, pe platforma Cinema Elvire Popesco, în cadrul seriei „Elvire chez vous”.

Biletele la avanpremieră pot fi achiziționate pe portalul EVENTBOOK.

Proiecția va fi însoțită de o discuție (Q&A) cu echipa filmului, organizată pe pagina Cinema Elvire Popesco. Regizorul și scenaristul Dan Chișu și actorii Mihai Călin, Diana Cavallioti, Elvira Deatcu, Ana Radu, Adrian Titieni și Emanuel Pârvu vor interacționa LIVE cu publicul, într-o sesiune moderată de jurnalista Laura Mușat.

Pelicula „5 Minute” a avut premiera internațională în octombrie 2019, în cadrul competiţiei oficiale a celei de-a 35-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, un eveniment reper al lumii cinematografice. Pe parcursul acestui an, filmul a fost nominalizat și invitat la mai multe festivaluri și proiecții speciale, cum ar fi Transilvania International Film Festival – TIFF, Anonimul, Zilele Filmului Românesc de la Chișinău, Serile Filmului Românesc de la Iași, Noaptea Albă a Filmului Românesc, Cinema sub Clar de lună etc.

„5 Minute” este inspirat din fapte reale. Într-un cinematograf din București rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, câțiva spectatori se ridică și intră într-o altercație violentă cu membrii comunității LGBT prezenți în sală. Presa acuză Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului, în urma căruia un tânăr este rănit și ajunge la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi (Nicu Holban) în acțiunea de la cinematograf, printr-o investigație făcută de Liliana Calomfir, o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei neobișnuit de îndrăznețe.

Drama îi are în distribuție pe Mihai Călin, Diana Cavallioti, Elvira Deatcu, Ana Radu, Adrian Titieni, Emanuel Pârvu, Gabi Huian şi Aida Economu.

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silișteanu, montajul de Letiția Ștefănescu, sunetul de Marius Leftărache, scenografia de Gina Călin, costumele de Adina Bucur, machiajul de Dana Roșeanu, coafura de Manuela Simionescu. Producător este Anamaria Antoci.

„5 Minute” este o producție Domestic Film, în coproducție cu DaKINO Production, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene, Heineken România, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.