Din 23 februarie, cel de-al doilea film pictat al creatorilor Loving Vincent, vine în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-23-februarie-cel-de-al-doilea-film-pictat-al-creatorilor-loving-vincent-vine-in-cinematografe/

Adaptare a romanulului „Țăranii” de W.S.Reymont, câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură şi propunerea Poloniei la Premiile Oscar®  din acest an,  În numele pământului/ The Peasants va putea fi văzut în cinematografele din toată ţara, începând de vineri, 23 februarie.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2024

Sfârșitul sec. XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani,  un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat. Dar Jagna este îndrăgostită de Antek, fiul lui Boryna, și, pentru a trăi această iubire, tânăra va încălca toate regulile și standardele sociale ale vremii.

Regizorii DK Welchman (Dorota Kobiela) și Hugh Welchman, nominalizați la Premiile Oscar® în 2018 pentru Loving Vincent, și-au propus să aducă în fața publicului, într-un mod impresionant din punct de vedere vizual, emoțiile și drama pe care Reymont le ilustrează în romanul său.

„Am știut imediat că este o capodoperă. De același calibru ca opera lui Charles Dickens, Thomas Hardy, Émile Zola. Țăranii au fost coloana vertebrală a societății timp de peste o mie de ani în Europa, până la revoluția industrială și nu numai. Am fost încântat de ideea de a aduce această lucrare grozavă în fața unui public din afara Poloniei.”, declară regizorul Hugh Welchman.

Peste 100 de pictori au realizat aproximativ 40.000 de cadre pictate intergral în ulei , folosind aceeași tehnică de animație pictată, devenită cunoscută cu filmul „Loving Vincent”, despre viața celebrului Vincent van Gogh. În numele pământului/The Peasants este esența a jumătate de secol de pictură europeană de la începutul secolelor XIX și XX. Principalii artiști care au inspirat pelicula au fost Józef Chełmoński, Ferdynand Ruszczyc, Jan Stanisławski, Julian Fałat, Leon Wyczółkowski, Piotr Michałowski, Jules Breton și Jean-Francois Millet

„Am vrut să arătam ce poate face tehnica noastră de animație pictată în film. A da viață unui roman de 1000 de pagini mi s-a părut o nouă provocare și o oportunitate de a arăta că poate funcționa și din punct de vedere emoțional. The Peasants/În numele pământului este la o scară cu totul diferită de Loving Vincent. Avem dansuri și bătălii. Construcția fiecărui cadru s-a dublat, din cauza stilului mai realist și a mișcărilor dinamice ale camerei pe care le folosim în acest film”, spune DK Welchman.

Distribuit în România de Follow Art Distribution (Loving Vincent, McQueen, Military Wives, Blue Moon, Străjerii Deltei, Imaculat, Spre Nord, Falcon Lake, Tigru, The Pod Generation ), În numele pământului/ The Peasants, ajunge din 23 februarie în cinematografele din toată țara.

Proiectul este realizat cu sprijinul Creative Europe – Films on the move.

Program cinema: disponibil în curând aici

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.