FAMILIAR, cel mai recent film semnat de Călin Peter Netzer, va putea fi văzut de vineri pe marele ecrane din peste 20 de orașe din țară
https://www.ziarulmetropolis.ro/familiar-cel-mai-recent-film-semnat-de-calin-peter-netzer-va-putea-fi-vazut-de-vineri-pe-marele-ecrane-din-peste-20-de-orase-din-tara/

„FAMILIAR”, cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Călin Peter Netzer, va putea fi văzut de vineri, 26 ianuarie, în cinematografele din peste 20 de oraşe din ţară.

Un articol de Petre Ivan|22 ianuarie 2024

Astfel spectatorii din București (Cinema City Cotroceni, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union, Cineplexx Băneasa, Hollywood Multiplex), Alba Iulia (Inspire Cinema), Arad (Cinema Arta), Bacău (Happy Cinema), Baia Mare (Cinema City), Bistrița (Happy Cinema), Brașov (Centrul Cultural Reduta, Cinema City), Botoșani (Happy Cinema), Buzău (Happy Cinema), Caransebeș (Cinema Luna 3D), Cluj Napoca (Cinema Arta, Cinema Victoria), Constanța (Centrul Cultural Jean Constantin), Craiova (Inspire Cinema Electroputere VIP, Inspire Cinema Mercur), Iași (Cinema Ateneu), Petroșani (Cinema Șerban Ionescu), Piatra Neamț (Cinema Mon Amour) Pitești (Cinema Trivale), Ploiești (Cinema City AFI Palace), Reșița (Cinema Dacia), Sibiu (CineGold) și Timișoara (Cinema Timiș, Cinema Victoria) vor putea vedea filmul în premieră la ei în oraș.

Prezentat în premieră mondială în selecția celei de-a 27-a ediții a Festivalului Tallinn Black Nights, FAMILIAR este un film despre un regizor care își investighează propria familie, forțând accesul la cel mai fragil moment din existența ei.

Dragoș, un regizor român, decide să facă un film despre emigrarea familiei sale în Germania în anii ’80. Dragoș investighează emigrarea, care s-a realizat în condiții suspecte, cu ajutorul fostei sale iubite, Ilinca. Colaborarea îi apropie pe cei doi, dar complică relația lui Dragoș cu logodnica sa. Pe măsură ce acesta se adâncește în trecutul familiei sale, secrete ies la iveală, ducând la dezvăluiri despre legături surprinzătoare cu Securitatea și relația lui Dragoș cu părinții se degradează treptat, în ciuda dorinței sale de a folosi acest film pentru a vindeca vechi răni.

Personajele „își păstrează secretele sau, în timp ce spun un lucru, gândesc altceva. Nu știi niciodată care este adevărul. De asemenea, cred că au o problemă cu ceea ce își amintesc, sau cu ceea ce vor să-și amintească.” declara Călin Peter Netzer pentru Variety după proiecția de la Tallinn.

În distribuția filmului spectatorii îi vor putea recunoaște Emanuel Pârvu, Iulia Lumânare, Ana Ciontea, Adrian Titieni, Victoria Moraru și Vlad Ivanov.

Scenariul a fost scris de Călin Peter Netzer și Iulia Lumânare, imaginea filmului este semnată de Barbu Bălășoiu și Andrei Butică. De costume s-au ocupat Judy Shrewbury și Ioana Covalcic, montajul a fost realizat de Dana Bunescu, iar machiajul și coafura de către Gabriela Crețan și Cristina Temelie.

Filmul este co-produs de Cinema Defacto (Franța), Gaïjin (Franța) și Volos Films (Taiwan). Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer și Oana Iancu, prin casa de producție PARADA FILM.

„FAMILIAR” este cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Călin Peter Netzer. Primul său lungmetraj „Maria (2003) a fost proiectat la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri, a câștigat premii la Locarno (Marele Premiu, Leopard pentru cel mai bun actor și Leopard pentru cea mai bună actriță) și a fost nominalizat la Premiile Filmului European. Al doilea lungmetraj al său, „Medalia de onoare (2009), a fost selectat la peste 30 de festivaluri internaționale și premiat la Salonic, Torino, Miami, Durres, Los Angeles și Zagreb. „Poziția Copilului (2013) a câștigat Ursul de Aur pentru cel mai bun lungmetraj la Berlinale, devenind astfel primul film românesc care a primit vreodată acest premiu. În 2017 Călin a revenit în Selecția Oficială a Berlinalei cu „Ana, mon amourși a câștigat Ursul de Argint pentru Contribuție Artistică Remarcabilă.

FAMILIAR are premiera pe marile ecrane din România pe 26 ianuarie și este distribuit de către PARADA FILM.

Pe paginile de Facebook: FamiliarFilmul și Instagram: familiarfilmul puteți găsi mai multe materiale și informații despre film, precum și programul proiecțiilor în cinema.

22
/01
/25

Opt dintre cele mai apreciate lungmetraje de ficţiune nordice recente, premiate la mari festivaluri, un documentar despre Roy Andersson, filmul-cult al lui Nicolas Winding Refn, „Pusher”, proaspăt restaurat, o invitată specială din Islanda şi două proiecții pentru copii fac parte din programul secţiunii de cinema a primei ediţii a Nordic Festival.

06
/01
/25

Duminică seară, la cea de a 82-a ediţie a Globurilor de Aur, actorului american de origine română Sebastian Stan Premiul i s-a decernat Premiul pentru Cel mai bun actor într-un film de comedie/musical.

29
/12
/24

Între 13 și 16 februarie 2025, Bucureștiul va găzdui prima ediție a unui nou festival multidisciplinar. Acesta explorează și celebrează cultura țărilor nordice, printr-un program de filme premiate, dezbateri cu invitați speciali, evenimente literare, concerte și multe alte surprize, în spații culturale consacrate din capitală.

22
/11
/24

După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în București, Cluj, Iași, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța, pelicula Moromeții 3 se lansează azi oficial în cinematografele din întreaga țară. Începând de azi filmul va putea fi văzut în 88 de săli de cinema din 47 de orașe din România. Programul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al distribuitorului și va fi updatat săptămânal. 

13
/11
/24

ETERN, o poveste de dragoste pusă la încercare de o amenințare care ar putea însemna sfârșitul lumii, navighează interacțiunea dintre schimbările climatice, alegerile umane și consecințele lor, creând o narațiune bogată în simbolism care cucerește publicul.

04
/11
/24

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a UrbanEye Film Festival București, evenimentul anual care promovează, prin intermediul filmului, dialogul despre oraș și viața urbană și creează un cadru de întâlnire pentru cei preocupați de aceste subiecte.

20
/10
/24

Asociația PATRUPETREI anunță un eveniment special de proiecție a filmelor documentare realizate de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” (proiectul Focus Plus), respectiv ai Școlii Gimnaziale nr. 31 „Triaj” (proiectul Focus Plus 31), la Centrul Cultural Reduta, duminică 20 octombrie, începând de la ora 15:00, cu intrarea liberă.