Filmul ca un chin
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-ca-un-chin/

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, „Între chin şi amin” (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 octombrie 2019

„Între chin şi amin” începe cu o prolog care se vrea metadiscursiv: un regizor, însuşi Toma Enache, se duce la Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuti Politici din România, şi îi spune că vrea să facă un film despre ce s-a întâmplat în închisorile comuniste. Octav Bjoza îl aprobă meditativ.

Este un truc facil, pentru că Toma Enache (care a debutat în 2013 cu „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”) vrea să sugereze că a făcut un film care are girul autorităţii morale a foştilor deţinuţi, prin urmare e valoros. Şi ce vom vedea în el trebuie să fie adevărat.

Prologul mai are o secvenţă grandioasă, în care un deţinut scrie cu sângele de pe mâini, pe un perete de celulă, chiar titlul filmului, „Între chin şi amin”, formulă despre care vom afla mai târziu că este un vers dintr-o poezie a unui generic poet ajuns în temniţă.

Dar şi un scurt moment în care vedem cum i se smulge cuiva o unghie de la mână. Suficient pentru a înţelege că va fi vorba de Fenomenul Piteşti.

Apoi intrăm direct în Iad – un cuvânt vehiculat mereu, atât de torţionari (cu voce puternică, răstită – „Eşti în Iad. Nici un Dumnezeu de-al tău nu te scoate de aici. Aici eu sunt Dumnezeu!”), cât şi de victime (cu voce stinsă şi pus în opoziţie cu Raiul despre care spun că îi aşteaptă pentru suferinţele prin care trec).

Doar că Infernul este în primul rând pentru spectator, nevoit să asiste la un film bombastic, plictisitor şi de un kitsch cu care cinema-ul românesc nu s-a mai întâlnit de ceva vreme.

Scenariul şi regia propun doar câteva idei fixe, care ar putea fi, într-un puseu de generozitate, considerate candide, dacă nu ar fi o insultă atât la adresa suferinţei pe care adevăraţii deţinuţi au trăit-o, cât şi la adresa limbajului cinematografic.

Torţionarii, de la mardeiaşii recrutaţi dintre deţinuţii mai vechi şi până la şeful închisorii, jucat de Constantin Cotimanis (capabil să sugrume până la moarte o femeie, doar cu o mână), sunt, bineînţeles, nişte bestii corpolente care mitraliază cu insulte grosolane, atunci când nu bat de-a dreptul (adică o dată la două secvenţe), şi ale căror feţe sunt filmate insistent în prim-plan pentru a li se vedea abrutizarea.

De prim-planuri au parte şi chipurile victimele, dar pentru a ni se transmite presupusa lor suferinţă. Doar că nu e suficient să ai muzică emfatică, dialoguri declamative (scoase din cele mai proaste manuale cu clişee despre comunism), bătăi, lacrimi, feţe tumefiate şi mult, mult sânge (folosit inclusiv pentru a scrie pe pereţi fie versuri mistice, fie turnătorii) pentru ca durerea să treacă ecranul şi să producă în spectator vreun fior (altul decât chicote).

Nu e de folos pentru asta nici cea mai năucitoare secvenţă din cinema-ul românesc post-2000 (e greu de spus că şi post-1990, pentru că filmele primului deceniu de după comunism ascund câteva comori uitate sau neglijate): un tânăr este dezbrăcat, i se apasă pe cap, ca lui Iisus, o coroană de sârmă ghimpată, este acoperit cu o bucată de pânză albă şi, după ce colegii de celulă sunt obligaţi să îi sărute piciorul înmuiat în hârdăul cu rahat, este răstignit cu tot tacâmul  – cruce de lemn improvizată (flancată de alte două cruci cu alţi doi deţinuţi legate de ele), cuie bătute în mâini, ochi bulbucaţi, răcnete.

Este apoteoza unei avalanşe de simboluri pretins religioase, folosite pentru a sugera sfinţenia victimelor, dar care nu fac decât să îşi bată joc de credinţa pe care pretind că o reprezintă.

Dintre victime, se remarcă protagonistul, Tase Caraman (Vali V. Popescu), un tânăr compozitor credincios, arestat (împreună cu fratele său) doar pentru că, spune el, a compus „Oda lui Dumnezeu”. Şi pentru că şeful închisorii se pretinde meloman, îl mai pune uneori pe Tase Caraman să îi cânte la contrabas la el în birou, atunci când subalternii săi nu îl bat ca să i-l scoată pe Dumnezeu din cap.

Se ştie că un film nu e împlinit fără o poveste de iubire, aşa că torturile sunt intercalate cu flashback-uri naive (introduse prin racorduri simpliste), care încep aproape mereu cu un cadru răsturnat (asta pentru că tânărul este de multe ori cu capul în jos în timpul supliciilor din care evadează prin amintiri) şi în care îl vedem pe erou îndrăgostindu-se de o fată frumoasă.

De la întunericul închisorii trecem la plaje liniştite, la câmpii cu flori puternic colorate, la haine impecabil de curate, la chipuri fericite şi la declaraţii de dragoste extrase din romanele de duzină („Eşti muza mea!”), spuse după o noapte de amor într-o barcă de lemn trasă la mal, la lumina romantică a lumânărilor.

După un final în care se trece la anii `60 şi la graţieri şi în care este demonstrată forţa miraculoasă de tămăduire a muzicii, şi mai ales a „Odei lui Dumnezeu”, se ajunge la un epilog plasat în contemporaneitate – un nou artificiu pretins meta-cinematografic, prin care ni se face şugubăţ cu ochiul.

Fostul şef al închisorii, care nu ne este arătat din faţă, dar pe care îl identificăm după spate şi mai ales după voce, pare să fi ajuns un soi de păpuşar din umbră, care aprobă o sumă mică, într-o discuţie la telefon cu o doamnă responsabilă cu cinematografia română, pentru realizarea filmului pe care tocmai l-am vizionat, pentru că nu o să meargă să îl vadă nimeni şi pentru că, „la cât de prost e românul, o să creadă că e invenţie”.

„Între chin şi amin” (2019) a intrat în cinematografe la 4 octombrie.

02
/02
/14

În 2 şi 9 februarie, „ Duminica filmului românesc” se adaptează în funcţie de transmisiunile sportive de Cupa Davis, respectiv Jocurile Olimpice. Astfel în aceste două duminci, TVR 2 a programat câte un singur film românesc în loc de două (filme semnate de Alexandru Tatos, respectiv Mircea Drăgan), aşa cum se întâmplă la „Duminica filmului românesc”, încă din 2013.

02
/02
/14

Jerry Seinfeld a confirmat faptul că actorii din serialul de comedie "Seinfeld" se vor reuni pentru un nou proiect. Acesta a spus că noul proiect TV reprezintă "o formă mai scurtă" şi "unică" şi că producţia va fi disponibilă "foarte, foarte curând".

30
/01
/14

Mihai Kogălniceanu, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), a declarat că nu va exista "cenzură" în timpul mandatului său, precizând că filmul "Nymphomaniac 2" a primit clasificarea "I.M.- 18" (interzis minorilor) din partea Comisiei de specialitate a CNC.

30
/01
/14

Pe 1 si 2 februarie, Noul Cinematograf Al Regizorului Român vă oferă un Preview al Premiilor Gopo, unde publicul va putea viziona o selecție cu cele mai bune filme românești din 2013. Printre acestea, va fi proiectat şi Roxanne, de Valentin Hotea.

30
/01
/14

Sâmbătă și duminică, ShortsUP propune terapia prin umor de calitate, care promite să descrețească frunțile celor mai îngândurați spectatori.

30
/01
/14

Parlamentarii din Comisiile pentru cultură au păreri împărţite în privinţa interzicerii în cinematografe a filmului "Nymphomaniac. Vol. II", unii demnitari afirmând fie că prima parte a peliculei are "o abordare îndrăzneaţă", fie că sunt "prea sensibili" pentru "astfel de hidoşenii".

29
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Problema volumului doi din „Nymphomaniac“ nu o reprezintă scenele explicite de (falsă) pornografie şi sado-masochism ce au determinat CNC-ul să-l interzică, ci aparenta uzură a lui Lars von Trier, care oferă un film puţin stimulativ cinematografic pentru un autor de calibrul său.

29
/01
/14

Actriţa britanică Helen Mirren va fi recompensată cu cea mai înaltă distincţie - Fellowship - ce va fi acordată la gala de decernare a premiilor oferite de British Academy of Film and Television Arts (BAFTA), pe 16 februarie, la Londra.

29
/01
/14

Nymphomaniac Vol. II, care trebuia să intre în cinematografele din România în 7 februarie, a primit la vizionarea comisiei de rating a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) clasificarea I.M.-18-XXX. Astfel, Nymphomaniac Vol. II, încadrat ca film “Interzis minorilor sub 18 ani şi interzis proiecţiei cu public”, va fi interzis tuturor spectatorilor din România.

29
/01
/14

Animation Worksheep, atelierul de film de animaţie prezentat de Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, ajuns la a patra ediţie, va produce anul acesta un program de scurtmetraje de animaţie pentru marele ecran.

28
/01
/14

Sâmbăta și duminică, pe 1 și 2 februarie, ShortsUP propune scurtmetraje internaționale premiate dar și producții autohtone ce traversează treisprezece ani de umor autentic românesc în patru scurtmetraje memorabile. Weekendul Comediei Scurte, ediția a II-a, va avea loc la Cinema Patria începând cu ora 20:00.

27
/01
/14

CRONICĂ DE FILM În „Camille Claudel 1915”, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.