Filmul „Câini”, elogiat în Franța
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-caini-elogiat-in-franta/

„Câini”, primul lungmetraj al lui Bogdan Mirică, film care rulează acum şi în cinematografele din România, a ajuns pe 28 septembrie pe marile ecrane din Franţa, unde este elogiat în presă.

Un articol de Liliana Matei|2 octombrie 2016

În toamna aceasta, producția va fi proiectată și la festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia.

În Franța, cotidiane importante precum Le Figaro, Libération sau Nouvel Observateur, reviste precum Paris Match și Time Out și publicații online de cultură recomandă filmul ca fiind unul dintre cele mai importante evenimente ale săptămânii.

Pentru a sublinia trăsăturile de western care au sedus presa franceză încă de la Cannes, distribuitorul BAC Films a păstrat pe afiș titlul în limba engleză, Dogs, lângă imaginea lui Gheorghe Visu în postura unui șerif local. „Câini nu e nici mai mult, nici mai puțin decât un western contemporan care transpune pe ecran arhetipuri comportamentale – un bărbat onest, bandiţi și, între cele două tabere, un șerif. Doar că aici nu e vorba de Arkansas (ca în Shotgun Stories, primul film al lui Jeff Nichols) sau de Texas (ca în No Country for Old Men al fraților Coen), ci de o Românie profundă, care face Bucureștiul să pară un Xanadu hedonist”, scrie Libération, remarcând imaginea superbă a lui Andrei Butică și rolul excelent al actorului Gheorghe Visu.

„Un neo-western care-ți taie răsuflarea”, titrează Time Out Paris și continuă: „Categoric, Noul Cinema Românesc e încă în picioare! După Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu sau Cristian Mungiu, noua senzație a cinema-ului din Estul Europei se numește Bogdan Mirică. Mai orientat decât predecesorii săi către cinema-ul de gen, Mirică face dovada unei stăpâniri impecabile a regiei și a unui simț profund al tensiunii narative. O adevărată descoperire”.

La rândul ei, revista Paris Match notează: „Acest thriller de autor trece de la violență efervescentă la o lentoare atavică. Alternanța asta provoacă, încet-încet, o tensiune care o să sfârșească prin a vă sări la gât ca un câine turbat”.

„O Europă nebună clocotește în acest debut foarte promițător”, scrie Le Figaro.

Câini provoacă angoasă, cu tot ce are ea mai primitiv, și – de altfel – totul în film e primitiv, începând cu personajele, care par conduse doar de propriile impulsuri. Dar, pentru a produce impresia asta, sunt necesare o mare măiestrie și cunoașterea perfectă a artei cinematografice. Ceea ce ne face să ne punem speranțe mari în acest regizor de 38 de ani”, apreciază Le Nouvel Observateur.

„Un prim film percutant, în stilul capodoperei A fost odată în Anatolia, a lui Nuri Bilge Ceylan”, apreciază revista Challenges, amintind de Premiul criticii – FIPRESCI obținut la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard. „Această recompensă e destinată unui film care-și asumă riscuri, original și personal. Iar văzând acest thriller crepuscular de o frumusețe neîmblânzită, e de neconceput să nu-i dai dreptate juriului, atât este de îndepărtată această propunere cinematografică de căile bătătorite”, continuă cronicarii, subliniind faptul că, după doar un scurtmetraj (Bora Bora) și un lungmetraj, Mirică se distinge ca o voce singulară în cinematografia actuală.

Câini este primul lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul este nominalizat la European Discovery 2016, la Premiile Academiei Europene de Film, a câștigat Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes, Trofeul Transilvania la TIFF 2016 și două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun actor – Gheorghe Visu, și Mențiunea Specială a Juriului.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.