Filmul câștigător al Palme D’Or la Cannes 1961, gratuit weekendul acesta pe Vimeo
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-castigator-al-palme-dor-la-cannes-1961-gratuit-weekendul-acesta-pe-vimeo/

„Viridiana”, film controversat al lui Luis Buñuel, interzis câţiva ani în Spania, este readus în atenţia publicului prin programul „Clásicos contigo”/„Clasicii alături de tine” al Institutului Cervantes

Un articol de Petre Ivan|22 mai 2020

O ocazie unică de a (re)descoperi una dintre cele mai interesante figuri ale cinematografiei mondiale: Luis Buñuel, un regizor înaintea timpului său.

Luis Buñuel este cea mai emfatic creativă, nebună, revoltătoare și modernă ființă pe care istoria cinematografiei a oferit-o.” (Arantxa Echevarría, prima regizoare spaniolă selecționată la „Quinzaine des Réalisateurs” la Festivalul de la Cannes, pentru filmul „Carmen y Lola”). 

Institutul Cervantes București continuă seria de proiecții de filme alb-negru din cinematografia clasică spaniolă, cu „Viridiana”, în regia lui Luis Buñuel, după romanul „Halma” al scriitorului Benito Pérez Galdós, avându-i în distribuție pe Silvia Pinal, Francisco Rabal, Fernando Rey și Margarita Lozano. Filmul va putea fi vizionat gratuit începând de mâine, 22 mai, ora 21.00, până duminică la aceeași oră, pe platforma Vimeo, parola de acces urmând să fie transmisă spre finalul săptămânii. Cinefilii români care vor să vizioneze acest film sunt invitați să urmărească informațiile disponibile pe pagina de Facebook a Institutului Cervantes din București (https://www.facebook.com/events/3200529826644732/). Filmul este interzis persoanelor sub 18 ani.

În avanpremiera proiecției, cunoscuta regizoare Arantxa Echevarría prezintă filmul pe Vimeo, aici:

Arantxa Echevarría presenta «Viridiana» (1961), de Luis Buñuel from Instituto Cervantes on Vimeo.

„Viridiana” i-a adus lui Luis Buñuel Palme D’Or-ul la Cannes în 1961 și Premiul Asociaţiei franceze a scriitorilor de cinema şi TV în același an. Un film-cult ce urmăreşte, într-un discurs concentrat, antiepic, traiectul omului de la iluzie la deziluzie, de la aspiraţie la prăbuşire. Deși câștigător al Palme d’Or la Cannes, ca urmare a unui articol publicat în L’Osservatore Romano, unde era categorisit drept blasfemiator și sacrileg, în Spania filmul a declanșat un oprobiu care a dus la destituirea Directorului General al Cinematografiei și la interzicerea filmului care, astfel, ajunge să aibă premiera în Spania abia în 1977. 

Filmul spune povestea Viridianei, o novice pe cale să se călugărească și care, „împotriva voinței ei și supunându-se ordinelor maicii superioare, părăsește mănăstirea ca să-și viziteze binefăcătorul, singura sa rudă, pe don Jaime care îi este și unchi. Informat că nepoata lui avea să se călugărească și să rămână pentru totdeauna la mânăstire, văduv și fascinat de asemănarea dintre novicea Viridiana și defuncta lui soție, don Jaime încearcă să o seducă.” (Imanol Zumalde,  „Antología crítica del cine español, 1906-1995”). 

Considerat unul dintre cei mai importanți cineaști ai lumii, Luis Buñuel, regizorul filmului „Viridiana”, pe care îl vom putea vedea gratuit pe Vimeo începând de vinerea aceasta, s-a născut la Calanda, în Spania, în 1900. Inițial studiile, apoi Războiul Civil (spaniol) și legăturile cu partidul comunist l-au determinat să-și exercite profesia de regizor în Franța, Statele Unite și Mexic (unde și moare în 1983).

Buñuel a fost atras la începutul carierei sale de mişcarea suprarealistă. Prietenia cu Salvador Dalí, Max Ernst, André Breton, Marcel Duchamp, Paul Éluard s-a dovedit decisivă în formarea artistului, care primise o educaţie religioasă, repede depăşită de gustul pentru nonconformism şi, mai ales, pentru investigarea unor zone misterioase ale conştiinţei.

În 1972, Buñuel a fost recompensat cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pentru „Farmecul discret al burgheziei”.


Proiecția gratuită a filmului „Viridiana” face parte dintr-un proiect mai amplu, „Clasicii alături de tine”, conceput de Institutul Cervantes cu sediul la Madrid, în parteneriat cu Academia de Film din Spania. „Clasicii alături de tine” își propune să readucă în atenția publicului mari producții cinematografice, considerate puncte de referință în cinematografia spaniolă. Seria a debutat pe 8 mai, cu filmul „Muerte de un ciclista”/„Moartea unui biciclist”, în regia lui Juan Antonio Bardem (Spania/Italia, 1956) și a continuat pe 15 mai, cu „¡Bienvenido Míster Marshall!”/„Bun venit, dle Marshall”, în regia lui Luis García Berlanga (Spania, 1953).

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.