Filmul de arhivă și istoria filmului documentar: două ateliere organizate de Asociația One World Romania
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-de-arhiva-si-istoria-filmului-documentar-doua-ateliere-organizate-de-asociatia-one-world-romania/

În luna octombrie Asociaţia One World Romania organizează două ateliere dedicate studenţilor pasionaţi de film şi educaţie audiovizuală, cu accent pe film de arhivă, respectiv pe istoria filmului documentar.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2021

“Cum să ne îngrijim de arhive? Introducere în conservarea și restaurarea de film de arhivă” – atelier cu Janneke van Dalen și Kevin Lutz de la Muzeul Filmului din Austria

Atelierul își propune să ofere o înțelegere de bază asupra teoriei și practicii de conservare și restaurare de film, prezentând o introducere a conceptelor teoretice și filosofice, o istorie a arhivării, precum și exemple privind felul în care teoria se traduce în diferite practici.

Activități specifice arhivării, precum inspecția, identificarea, arhivarea, catalogarea, metode de accesare a colecțiilor de film, digitizarea, restaurarea și proiecția de film de arhivă vor fi explorate în amănunt și vor fi însoțite de o serie de exerciții și proiecții de film. De asemenea, atelierul va cuprinde și o componentă practică de montaj, disponibilă participanților care optează pentru aceasta.

Atelierul va avea loc între 14 și 16 octombrie, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București și este deschis studenților preocupați de lucrul cu arhivele de film, cât și profesioniștilor care activează în acest domeniu.

Coordonatorii atelierului sunt Janneke van Dalen și Kevin Lutz, experți în arhivare de la Muzeul de Film din Austria, ale cărui obiective sunt să arhiveze, să cerceteze și să prezinte publicului colecțiile de filme și obiectele pe care Muzeul le-a achiziționat de la fondarea sa, și să expună filmul ca mediu, în toate dimensiunile și formele sale istorice.

Data limită pentru înscriere este 10 octombrie 2021. Toți cei interesați sunt rugați să se înscrie completând formularul de aici.

“O călătorie în lumea filmului documentar” – atelier cu regizorul Vladimir Léon

Cel de al doilea atelier se va concentra pe istoria filmului documentar de la început și până în prezent, explorată din perspectiva regizorului Vladimir Léon și a felului în care acesta a fost influențat de alți cineaști în opera sa cinematografică.

În acest atelier Vladimir va aborda într-o manieră personală istoria filmului, așa cum a descoperit-o el ca tânăr cineast, începând cu primul film care l-a marcat – “From the East” realizat de Chantal Akerman, și continuând cu o serie variată de filme de lung și de scurtmetraj ce au contribuit la maturizarea stilului său cinematografic. Studenții vor avea ocazia să cunoască și să discute mai multe opere ce au definit istoria filmului și parcursul lui Vladimir Léon ca regizor, fiind astfel încurajați să reflecteze la propriile înclinații și influențe cinematografice.

Atelierul va avea loc în perioada 26-28 octombrie 2021 la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București și se adresează studenților care urmează cursurile unei facultăți de film sau cu specializare conexă și doresc să își îmbogățească cunoștințele de istoria filmului, precum și practica proprie.

Data limită pentru înscriere este 21 octombrie 2021. Toți cei interesați se pot înscrie completând formularul de aici.

Atelierele fac parte din ”Programul OWR de training și dezvoltare pentru tineri cineaști în domeniul documentarului”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.