Filmul românesc „Căutătorul de vânt”, premiat la Sofia International Film Festival 
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-romanesc-cautatorul-de-vant-premiat-la-sofia-international-film-festival/

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Naţional al Culturii din capitala Bulgariei şi care a marcat cea de-a 26 ediţie a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câştigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecţiei asupra existenţei umane şi pentru modul în care foloseşte limbajul cinematografic în a revela frumuseţea naturii şi a vieţii de zi cu zi”.

Un articol de Liliana Matei|21 martie 2022

Regizorul Mihai Sofronea (foto) a urcat pe scenă pentru a ridica premiul: „Acest premiu este o onoare. E o bucurie să vedem că reacţia publicului bulgar a fost la fel de entuziastă ca cea din sălile în care am prezentat filmul în România. Mulţumim, SIFF!”. Actorul Dan Bordeianu a fost și el prezent la Sofia.

Festivalul Internațional de Film de la Sofia a fost fondat în 1997 și este cel mai mare eveniment de film din țara vecină și unul dintre cele mai importante din regiune. Premiul FIPRESCI este acordat de Federația Internațională a Criticilor de Film, iar la SIFF 2022 juriul a fost format din Mike Naafs (Olanda), Nicola Falcinella (Italia) și Ingeborg Bratoeva (Bulgaria).

Căutătorul de vânt poate fi urmărit în cinematografele din România până pe 25 martie. Trailerul poate fi urmărit aici.

Filmul spune povestea unui bărbat tânăr care se refugiază departe de oraș atunci când viața lui pare că se sfârșește, doar ca să descopere noi motive pentru a trăi. Un adevărat tur de forță și emoție pentru actorul din rolul principal, Dan Bordeianu, distribuția filmului este completată remarcabil de Olimpia Melinte și Adrian Titieni. Scenariul și regia îi aparțin lui Mihai Sofronea.

Când Radu (Dan Bordeianu) află că mai are doar câteva luni de trăit, fuge până ajunge într-un sat izolat, la Nea Pavel (Adrian Titieni), unde se refugiază în căsuța sa mică din vârful dealului. Timpul trece și Radu începe să trăiască o nouă viață, uitând de așteptarea morții și bucurându-se de simplitatea clipei. El cutreieră împrejurimile împreună cu bătrânul, „căutând vânt”. Dar când își dă seama că s-a îndrăgostit de o femeie din sat (Olimpia Melinte), își amintește de sfârșitul său iminent. Unde îl va purta vântul mai departe?

Punctul de plecare al acestui film este extrem de personal, o interogare a liniei subțiri care separă viața de moarte, ființa de non-ființă. Ce facem cu timpul care ne-a mai rămas de trăit? Cum trăim, ce fel de valori adoptăm, cum facem ca fiecare zi să fie o mică viață în sine? Radu alege să fugă de moarte, așa cum a fugit și de viață, trăită până atunci într-o continuă inerție. Traversează țara la volanul mașinii sale până la epuizare, atât materială cât și spirituală. Ajuns în satul lui Nea Pavel, ca într-un tărâm al „trecerii”, așteptarea morții se va transforma în însăși uitarea ei. Iar în uitarea morții stă de fapt conștientizarea bucuriei de a mai trăi o zi. Această descoperire, mai bine zis redescoperire, va fi răscumpărătoare și vindecătoare”, spune regizorul Mihai Sofronea despre film.

Căutătorul de vânt este produs de Libra Film (România), Chouchkov Brothers (Bulgaria) și Living Pictures (Serbia). Filmul este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Creative Europe programme – MEDIA al Uniunii Europene.

 

 

 

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.