Filmul românesc strălucește la Berlinală: Cristi Puiu a câștigat Premiul pentru cel mai bun regizor la secțiunea Encounters
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-romanesc-straluceste-la-berlinala-cristi-puiu-a-castigat-premiul-pentru-cel-mai-bun-regizor-la-sectiunea-encounters-cu-malmkrog/

Pentru filmul „Malmkrog”, Cristi Puiu a fost distins sâmbătă seară cu Premiul pentru cel mai bun regizor la secţiunea Encounters, în cadrul ceremoniei de gală a celei de-a 70-a ediţii a Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

Un articol de Liliana Matei|1 martie 2020

Este pentru a doua oară când prestigiosul eveniment îi acordă regizorului român recunoașterea internațională după Ursul de Aur pentru scurtmetraj din 2014. Filmul Malmkrog este și cea mai provocatoare producție semnată de Cristi Puiu până în prezent, „un film european uriaș, de-a dreptul eroic” cum îl descrie presa internațională.

Premiul a fost ridicat de actorul Frédéric Schulz-Richard, care interpretează rolul principal din film.

Malmkrog a avut premiera internațională în cadrul secțiunii Encounters a Berlinalei, fiind proiectat chiar în deschidere, și a intrat în competiție cu alte 14 filme din întreaga lume. Despre Encounters, directorul artistic al festivalului, Carlo Chatrian, a declarat că reunește filme care „își asumă provocarea de a contura o lume, mai degrabă decât a o reproduce”. Considerat deschizătorul de Noul Val în cinematografia românească, regizorul Cristi Puiu a fost primit călduros la Berlin.

Presa internațională a titrat despre Malmkrog: „marele film al festivalului” (Nuovo Cinema Locatelli), „un film de o seriozitate aproape intimidantă” (Screen Daily), „o capodoperă plină de intensitate” (Cultured Vultures) și a punctat radicalismul demersului original apropiat de cinema-ul anilor ’70, lăudând în egală măsură picturalitatea filmului regizat de Cristi Puiu.

Este până în prezent cel mai provocator proiect al regizorului: o ecranizare de epocă, cu un scenariu adaptat după „Trois entretiens” de Vladimir Soloviov (1853–1900), filmat timp de 40 de zile la conacul Apafi din satul Mălâncrav (Sibiu). „O interogare asupra cinematografiei și memoriei ” – așa cum declară regizorul Cristi Puiu –, Malmkrog este construit în jurul a cinci personaje, iar actorii vorbesc în limba franceză, doar câteva replici fiind în germană, rusă și maghiară. Decorul și costumele redau atmosfera începutului de secol XX din Transilvania.

Din distribuție fac parte: Frédéric Schulz-Richard, Agathe Bosch, Diana Sakalauskaité, Marina Palii, Ugo Broussot și István Téglás.

Malmkrog este o coproducție România, Serbia, Elveția, Suedia, Bosnia și Macedonia de Nord.

Foto: Sorin Nainer

 

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.