„Firul fantomă”. Întâlniri bolnăvicioase
https://www.ziarulmetropolis.ro/firul-fantoma-intalniri-bolnavicioase/

CRONICĂ DE FILM Nu toate filmele importantului regizor american Paul Thomas Anderson ajung în România, aşa că lansarea pe marile ecrane de la noi a celui mai nou titlu al său, „Firul fantomă” („Phantom Thread”), este, în sine, un eveniment demn de atenţie.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 februarie 2018

Sub privirile neobișnuit de insistente ale noului său client, un domn elegant și tacticos venit să se destindă și să ia un mic-dejun copios la malul mării, mai tânăra Alma (jucată de actrița luxemburgheză Vicky Krieps, o revelație), ospătăriță într-un restaurant, roșește și zâmbește ușor stânjenită, dar fără prea mare timiditate.

Camera de filmat are grijă să scoată în evidență această roșeață (o raritate în epoca imaginii cinematografice digitale cvasi-uniformizate și impersonale), semn al unei vitalități nestăpânite, al unui impuls firesc, omenesc, la fel cum până atunci, în debutul filmului, urmărise cu o voluptate nedisimulată obsesia maniacală pentru perfecțiune a creatorului de rochii Reynolds Woodcock, protagonistul interpretat de Daniel Day-Lewis în „Firul fantomă” („Phantom Thread”).

Suntem în Londra în anii `50, iar reconstituirea fidelă a epocii de către Paul Thomas Anderson, exersat în narațiuni plasate în diferite perioade din trecut, nu are nimic ostentativ, autosuficient și cu atât mai puțin calofil în naturalismul său impunător: la asta ajută foarte mult imaginea granulată, în culori vag-desaturate (este știut faptul că cineastul american, care este aici și director de imagine, se încăpățânează să filmeze pe peliculă, ceea ce conferă o tușă aparte filmelor sale, chiar și văzute în variantele lor transpuse digital).

Se va dovedi că roșeața Almei anunța mult mai mult: ambițioasa tânără, aleasă în cele din urmă de Reynolds Woodcock ca parteneră și model pentru crearea rochiilor sale, va insufla viață și va deturna existența ternă, rigidă, mult prea calculată și plină de tabieturi a bărbatului, dependent, în mod aproape bolnăvicios, de sora sa Cyril (Lesley Manville) – la fel cum personajul lui Philip Seymour Hoffman îl controla pe protagonistul jucat de Joaquin Phoenix în „The Master” (2012).

Prima parte a filmului mimează un anume clasicism, o tratare vintage, însă una înșelătoare: imagini somptuoase menite a reda presupusa eleganță a epocii și un rafinament vestimentar. Totul completat de o coloană sonoră abundentă, dominată de acorduri de pian, la început cuminți.

Însă pe măsură ce fiecare din cele trei personaje centrale își dezvăluie personalitatea, obsesiile și intențiile mai mult sau mai puțin ascunse, filmul ia o nouă turnură (la rândul său, muzica se intensifică și își pierde armonia), în acord cu poveștile bizar-destabilizatoare cu care ne-a obișnuit până acum P. T. Anderson.

„Firul fantomă” e străbătut de la un cap la altul de o privire ironică, tot mai acută spre final, la care e luat complice și spectatorul: scorțoșenia și afectarea lui Woodcock, alimentate și de sora sa, își vor găsi antitodul în simplitatea perfidă a Almei, care alege o cale excentrică de a-și ține partenerul sub control.

Sarcasmul implicit, care dă farmec filmului, e întreținut tocmai de această pendulare a protagonistului, lipsit parcă de voință proprie și chinuit aproape exclusiv de creațiile sale vestimentare, între vechea „stăpână” și noua „stăpână”, de care devine tot mai atașat, până la o nouă formă de iubire bolnăvicioasă, dar salvatoare.

„Firul fantomă” a intrat în cinematografe la 16 februarie, fiind distribuit de Ro Image 2000.

21
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Garnisit cu o mână de staruri şi cu nenumărate nominalizări şi premii, „American Hustle“ este o farsă cu trimiteri la un stil hollywoodian uşor kitsch, practicat în anii ’70. Aproape nimic memorabil în această comedie, totuşi, agreabilă a lui David O. Russell.

21
/01
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Grudge Match: Faceți pariurile”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

21
/01
/14

Copii confidenţiale pe suport DVD ale unor filme precum "12 Years A Slave", "Gravity" şi "American Hustle", trimise juraţilor în vederea evaluării pentru premiile Oscar şi BAFTA, au fost postate pe diferite site-uri de pe care poate fi descărcat ilegal conţinut.

20
/01
/14

O selecţie specială de documentaredin programul aniversar Astra Film Festival 2013 porneşte de la Sibiu cu destinaţia Bucureşti. Filmele vor fi proiectate la Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

19
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre producţiile cinematografice semnate de regizorul Mircea Muresan. Este vorba de dramele: „Răscoala” (film nominalizat la Palme d’Or şi deţinător al Premiul pentru debut la Festivalul de Film de la Cannes în 1966), şi „Baltagul” (selectat la Festivalul de la Veneția, 1969).

18
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Lars von Trier a devenit previzibil în dorinţa de a şoca exhibându-şi obsesiile, într-un teribilism reconfirmat de „Nymphomaniac: Volume 1“. Un film cu accente poetice, filosofice şi pornografice, care relevă un cineast înclinat mai mult ca oricând spre trivializarea unor idei generoase.

17
/01
/14

Lungmetrajul "Al doilea joc", de Corneliu Porumboiu, a fost selectat la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin în secţiunea Forum, o secţiune necompetiţională dedicată documentarelor şi filmelor experimentale regizate de cineaşti tineri.

16
/01
/14

Academia de film americană a anunţat, joi, nominalizările pentru OSCAR 2014. Pentru cel mai bun film al anului se bat : "American Hustle", "Captain Phillips", "Dallas Buyers Club", "Gravity", "Her", "Nebraska", "Philomena", "12 Years a Slave" şi "The Wolf of Wall Street".

16
/01
/14

Dedicat cinema-ului independent, Festivalul Sundance, sărbătoreşte a 30-a ediţie cu o varietate de genuri inedite, de la horror la comedie şi trecând prin drame intimiste, animaţie, documentare şi filme de autor pentru publicul larg, demonstrând o vitalitate regăsită a acestui sector.

16
/01
/14

Pe 1 si 2 februarie, ShortsUP revine cu a doua ediție a evenimentului Weekendul Comediei Scurte. Şase ore de scurtmetraje premiate la marile competiții internaționale de film şi o selecția de filme scurte care explorează conceptul narcisismului contemporan (”selfie”). Cum să faci totul de unul singur (r. Selma Vilhunen, Finlanda, 2012) e o comedie finlandeză […]

16
/01
/14

Organizatorii celei de-a 64-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (6 - 16 februarie) au anunţat titlurile din competiţie care vor concura pentru Ursul de Aur 2014 şi Ursul de Argint. În competiţie se află 18 premiere mondiale şi trei debuturi în lungmetraj.

15
/01
/14

Comedia "Oameni mari şi fără minte 2/ Grown Ups 2", cu Adam Sandler în rolul principal, a primit opt nominalizări la premiile Zmeura de Aur 2014, trofeul care "recompensează" cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti.

15
/01
/14

"Eroii" din cinematografie vor reprezenta tema centrală, "distractivă şi emoţionantă", a premiilor OSCAR 2014, au anunţat, marţi, producătorii ceremoniei, care va închide, pe 2 martie, sezonul trofeelor de la Hollywood.