FITS 2019 – 5 idei de la Anthony Missen – cofondator și director artistic al Companiei Chameleon
https://www.ziarulmetropolis.ro/fits-2019-%e2%80%93-5-idei-de-la-anthony-missen-cofondator-%c8%99i-director-artistic-al-companiei-chameleon/

Coregraful Anthony Missen a vorbit într-o conferinţă de presă susţinută pe 15 iunie la Sibiu, la Librăria Habitus, despre spectacolul „Bărbaţi la puterea a cincea“, care poate fi văzut în cadrul celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (14-23 iunie). Iată 5 idei ale directorului artistic al Companiei Chameleon. Spectacolul poate fi văzut pe 15 iunie, de la ora 19.45, şi pe 16 iunie, de la ora 18.00, în Piaţa Habermann.

Un articol de Ziarul Metropolis|15 iunie 2019

1. Am ajuns într-o organizație mare (n.r. Compania Chameleon), cu un profil național și internațional foarte bun. Facem cursuri pentru tineri din comunicatea locală, creăm opere pentru scene, librării, biblioteci, facem turnee internationale, avem programe pentru închisori. Încercăm să aducem dansul acolo unde e nevoie de el.

2. Ce putem face ca impactul social să fie pozitiv? Fie că vorbim de persoane cu probleme mintale, fie că vorbim despre tineri. Încercăm să arătăm cum ne-a ajutat pe noi dansul și să îl includem și în viața celorlalți.

3. Cred că oamenii au niște baze comune și ceea ce facem noi vorbește despre condiția umană în moduri foarte diferite. Încercăm să prezentăm ceva pe care oamenii să-l poată înțelege și simți. Baza este formată din iubire, moarte, teamă. Dacă te uiți la un film vei simți același lucru ca persoana care este lângă tine. Nu contează unde ne prezentăm un spectacol, contează conținutul, pentru că prezentăm lucruri cu care să se poată asocia oricine.

4. Uneori, spectacolul nostru este distractiv, alteori este stupid sau agresiv, alteori este delicat și toate astea țin publicul implicat. Am creat spectacole în exterior pentru că sunt unii oameni care nu merg niciodată în sălile de spectacole.

5. Oamenii s-au schimbat mult în ultimii trei ani, de când am fost ultima oară la Sibiu. Trebuie să menționez Brexitul, care cauzează multă diviziune și probleme sociale. E important să umpli strada cu ceva pozitiv și să ne detașăm de problemele politice chiar și pentru un timp scurt.

Conferința a fost moderată de Octavian Saiu.

INFO

MAREA BRITANIE

Company Chameleon

Bărbați la puterea a cincea
(Of Man And Beast)

Coregrafia: Anthony Missen

Cu: Kevin Edward Turner, Theo Fapohunda, Lee Clayden, Thomasin Gulgec, David Colley

Un spectacol în aer liber de neuitat, ce explorează și descoperă multiplele fațete ale masculinității. „Bărbați la puterea a cincea” aduce o perspectivă puternică și totodată afectivă asupra dinamicii și comportamentelor unui grup de bărbați. Spectacolul urmărește un grup de prieteni în diferite situații, în care bravada e cuvânt de lege, iar agresivitatea e în floare: dacă vrei să fii parte din gașcă, trebuie să fii dur, amuzant și să ai reflexe rapide. Când ierarhia se schimbă, apar fisuri în structura grupului și nu va mai dura mult până când personajele se vor vedea nevoite să își pună sub semnul întrebării propria identitate, precum și însemnătatea integrării și apartenenței la un grup. Plin de simboluri și cu un ritm profund, spectacolul este în același timp neobișnuit. Acesta aduce în lumina reflectoarelor stilul unic al Company Chameleon, dar și un amalgam bogat de tehnici de dans și de mișcare. Coregrafia lui Anthony Missen abundă de curaj, dar și de eleganță, fiind pusă în scenă de cinci dansatori de excepție. Pe alocuri extrem de amuzat, dar conținând scene sumbre cu note de amenințare, „Bărbați la puterea a cincea” pune o oglindă în fața societății noastre și astfel ne provoacă și ne emoționează.

Comandat de Without Walls, Ageas Salisbury International Arts Festival și Merchant City Festival Glasgow

07
/09
/23

Luna septembrie aduce nu mai puțin de două vernisaje și două spectacole de teatru în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă, o participare la un festival cu o galerie pop-up și un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair).

07
/09
/23

„Timișoara 2023. Celebrarea orașului”, evenimentul începutului de toamnă în orașul de pe Bega, aduce împreună, între 6 și 8 octombrie 2023, într-o sărbătoare unică atât prin abundența și diversitatea evenimentelor, cât și prin traseul impresionant propus, peste 100 de evenimente culturale, educative și sportive, organizate de operatori publici și privați, locali și internaționali, în peste 50 de locații, outdoor sau indoor, pe apă, pe maluri și în apropierea canalului Bega, în Fabric, Iosefin, Cetate, Complexul Studențesc și Elisabetin.

06
/09
/23

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, continuă surprizele pentru public și îi oferă posibilitatea să urmărească online spectacole prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

06
/09
/23

Sibiu, 6 septembrie 2023. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Centrul de Teatru Educațional „Replika” din București prezintă sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Povești invizibile” cu Eliza Păuna și Mihaela Rădescu. Spectacolul va mai avea două reprezentații în avanpremieră, vineri, 8 septembrie de la ora 18:00 și sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 11:00.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

06
/09
/23

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania capătă anul acesta o nouă dimensiune: cu scopul de a crea noi contexte de schimb intercultural și de a contribui la incluziunea socială a refugiaților ucraineni aflați în România, fiecare dintre cele 4 ateliere (Oradea, Brașov, Timișoara, București) va aduce laolaltă 16 participanți, dintre care 8 ucraineni.