FITS 2019: 7 motive să descoperi „Butterfly Lovers” și opera chinezească Yue
https://www.ziarulmetropolis.ro/fits-2019-7-motive-sa-descoperi-butterfly-lovers-si-opera-chinezeasca-yue/

Printre filmele prezentate la FITS 2019 s-a numărat şi BUTTERFLY LOVERS, un film de operă chinezească Yue. Cu puţină răbdare faţă de acest gen neobişnuit pentru publicul european, filmul poate fi o ocazie de a descoperi un univers artistic inedit.

Un articol de Cristina Enescu Aky|19 iunie 2019

Spectacolul de operă Yue BUTTERFLY LOVERS (Amanții Fluturi) este bazat (cum altfel) pe una dintre cele mai importante legende chinezești. Ea prezintă istoria tragică de iubire a doi tineri și include mai multe travesti-uri, dintre care unul „oficial” (căci fata este deghizată în băiat la școala unde îl întâlnește pe el), o căsătorie forțată, moartea tânărului Liang Shanbo în urma dragostei imposibile cu Zhu Yingtai și finalul tragic dar catharctic în care sufletele celor doi se reunesc dincolo de moarte sub forma a doi fluturi. Aparent un subiect frecvent și în opera europeană, în realitate însă un univers teatral și muzical foarte diferit.

Iată șapte motive pentru a descoperi filmul de operă chineză „Butterfly Lovers” și, prin el, un gen de artă performativă major în China, cu totul altfel decât opera cu care suntem obișnuiți, cu o expresivitate, simboluri și o estetică extrem de interesante:

1.Opera Yue este una dintre cele mai populare forme de operă chinezească (care, da, este de mai multe tipuri).

Este numită și Shaoxing și având o vechime de peste 100 de ani, întrecută în popularitate  doar de celebra formă de operă Peking. Apărută în 1906, specificul Yue este că prezintă personaje feminine în travesti-uri masculine, și exprimă feminitatea nu doar prin aspect ci în mod particular prin cântec, muzică și elemente de decor și mișcare. Este un gen de operă extrem de popular printre femei, motiv pentru care domină poveștile de dragoste și o atmosferă plină de eleganță și sensibilitate. „Ariile” descriu imagini extrem de vii ale vieții cotidiene a oamenilor obișnuiți, cu o atenție delicată pentru detalii.

2.Protagonista filmului, Mao Weitao, este o vedetă a operei Yue

Ea este specializată în interpretarea de roluri masculine, în mod particular roluri Sheng, de bărbați vârstnici nobili și învățați. Mao Weitao a fost prezentă și la una dintre conferințele FITS 2019, moderate de Octavian Saiu.

3.Gender fluidity? Nimic nou.

Cu mult timp înaintea discuțiilor contemporane despre gender fluidity, multe arte tradiționale printre care și opera Yue au abordat caracteristicile feminine și masculine din ambele sexe, fluiditatea genurilor și travesti-ul. În „Butterfly Lovers”, o fată se deghizează în băiat pentru a putea merge să studieze la o școală din afara zonei natale și a se feri astfel de periculoasa indecență și expunere a călătoriei ca fată prin lume. La școală întâlnește un băiat (interpretat tot de o femeie), de care se îndrăgostește și căruia îi ascunde mult timp adevărata ei identitate. Toate personajele masculine de aici sunt de fapt interpretate de femei.M

4.Magia infinită a evantaiului

În cultura chineză, evantaiul este un simbol al statutului social înalt și al înțelepților și poartă semnificații complexe provenind din tradiția budistă. În „Butterfly Lovers”, evantaiul obligatoriu purtat în mână de fiecare personaj este, mult mai mult decât un accesoriu pentru răcorire, un personaj complex în sine: el facilitează comunicarea (modul în care este mișcat poate ascunde anumite sensuri, revelându-le pe altele, fără a fi nevoie de cuvinte sau chiar de expresii faciale), e o imagine a fluturilor, a sufletului, a sentimentelor celor mai variate, e un însoțitor sau chiar înlocuitor al cuvintelor, e martor al jurămintelor și o legătură vizibilă cu natura și cu destinul.

5.Dramatismul pastelat

E multă dramă și frământare și în opera chinezească, iar povestea din „Butterfly Lovers” nu face excepție. Dar cultura chineză exprimă altfel abisurile de durere, jale, rușine, tristețe, furie, iar opera Yue le îmbracă în decoruri pastelate și costume din materiale vaporoase. Ceea ce, în mod paradoxal pentru sensibilitatea europeană, nu diminuează ci dimpotrivă, adâncește dramele și fierberea sufletească. Iar zâmbetul și ochii personajelor, în cele mai diferite emoții, redefinesc ceea ce înseamnă pentru noi, europenii, a zâmbi în fața tragediei.

6.Exerciții de curiozitate

Curiozitatea de a descoperi opera chinezească, atât de diferită de  teatrul muzical cu care suntem obișnuiți în Europa, are câteva mari avantaje:

  • Ne reamintește că felul nostru de a vedea lumea prin teatru și muzică nu este deloc singurul posibil. Opera italiană, franceză, britanică sunt superbe, esențiale, dar nu unicele din universul fascinant al operelor posibile.
  • A urmări un spectacol de operă chinezească necesită la început (pentru urechile noastre obișnuite cu o paletă sonoră largă) puțină disponibilitate și răbdare, căci multe dintre tonalități sunt ridicate, deseori ascuțite, atât în muzică cât și în interpretarea vocală.
  • Opera chinezească are un cult al detaliului și a simbolurilor minimaliste: finețea filigranată a gesturilor (extrem de simbolice, niciodată gratuite sau exagerate), delicatețea expresiilor faciale dar și a exprimării prin intermediul mâinilor sau a vagilor mișcări ale capului dau o mică degustare dintr-o altfel de cultură a spectacolului, în care nu excesivul și extravagantul primează și exact opusul lor, iar prin asta exprimarea nu este deloc sărăcită ci câștigă noi dimensiuni.

7.Amanții chinezi de la Verona

În apropierea mormântului Julietei  de la Verona există o statuie a protagoniștilor legendei Amanților Fluturi. E o lucrare foarte frumoasă în sine, pe care însă o veți putea savura mai bine dacă veți ști celebra poveste din spatele ei.

Fragment dintr-un alt spectacol de operă Yue având-o ca protagonistă pe actrița și cântăreața Mao Weitao:

*

Butterfly Lovers (2013)

Regizor, Editor: Guo Xiaonan

Film bazat pe spectacolul companiei Xiaobaihua Yue Opera Troupe din Provincia Zhejiang

Producție: Shanghai Film Studio Lab

Distribuție: Mao Weitao, Zhang Yiqing, Dong Kedi, Hong Ying, Wei Chunfang, Xu Yenahttp

Prezentarea proiecției acestui film în cadrul FITS 2019 o găsiți aici.

Mai multe informații despre legenda și opera Butterfly Lovers puteți citi aici.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.