Florin Piersic îşi sărbătoreşte ziua de naştere, pe 27 ianuarie, în spectacolul „Străini în noapte”
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-piersic-isi-sarbatoreste-ziua-de-nastere-pe-27-ianuarie-in-spectacolul-straini-in-noapte/

Actorul Florin Piersic îşi va sărbători ziua de naştere, pe 27 ianuarie, jucând în spectacolul „Străini în noapte”, la Palatul Copiilor din Bucureşti. Florin Piersic îi aşteaptă pe cei care îl îndrăgesc la spectacolul în care o are ca parteneră pe Medeea Marinescu. Două generaţii ale scenei lirice, două personaje imprevizibile, un recital actoricesc plin […]

Un articol de Andrada Văsii|17 ianuarie 2013

Actorul Florin Piersic îşi va sărbători ziua de naştere, pe 27 ianuarie, jucând în spectacolul „Străini în noapte”, la Palatul Copiilor din Bucureşti.

Florin Piersic îi aşteaptă pe cei care îl îndrăgesc la spectacolul în care o are ca parteneră pe Medeea Marinescu. Două generaţii ale scenei lirice, două personaje imprevizibile, un recital actoricesc plin de savoare şi haz îi aşteaptă pe spectatori pe scena Palatului Naţional al Copiilor.

„Străini în noapte” este o comedie romantică, în care se îmbină răsturnările de situaţie, minciuna şi seducţia, dar şi o lecţie despre trecerea timpului. Florin Piersic dă viaţă personajului Pierre, un om care simte că nu a reuşit să realizeze tot ce şi-a propus în viaţă, iar Medeea Marinescu o joacă pe Julietta, o femeie care ştie ce vrea. Când drumurile personajelor se intersectează, fiecare descoperă că are aşteptări diferite de la celălalt, fapt care duce la dezvăluirea unui lanţ de secrete.

Datorită interesului sporit al publicului faţă de acest spectacol, pe 27 ianuarie, la Palatul Naţional al Copiilor vor avea loc două reprezentaţii: prima cu începere de la ora 16.00, iar a doua, de la ora 19.00.

Biletele se găsesc la casa de bilete a Palatului Copiilor, în reţeaua Biletoo – Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului şi Cinema Patria.

Florin Piersic, născut pe 27 ianuarie 1936, în Cluj, este unul dintre cei mai importanţi actori români de teatru şi film. Unul dintre cele mai cunoscute personaje pe care le-a interpretat în film este Mărgelatu. El a jucat în filme precum „Ciulinii Bărăganului” (1957), „Neamul Şoimăreştilor” (1964), „Haiducii lui Şaptecai” (1970), „Zestrea Domniţei Ralu” (1971), „Colierul de turcoaze” (1985), „Fix alert” (2004) şi „Eminescu versus Eminem” (2005).

Printre spectacolele de teatru celebre în care a jucat Florin Piersic se numără „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Oameni şi şoareci” şi „Străini în noapte”.

Florin Piersic a primit numeroase distincţii, printre care premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în 2009, şi Medalia de Aur a Artelor Transilvane, în acelaşi an.

 

 

Sursa: Mediafax

12
/09
/17

După ce a cucerit box office-ul american şi a devenit horror-ul cu cele mai bune încasări din istorie, ,,IT” domină şi clasamentul veniturilor realizate la nivel local şi generează 628.166 lei în weekend-ul lansarii pe marile ecrane din România, fiind vizionat de 32.214 spectatori.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

12
/09
/17

Într-o zi de 12 septembrie se stingeau din viaţă Johnny Cash (2003) , unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului trecut, şi actorul american Anthony Perkins (1992). Tot într-o zi de 12 septembrie, se năşteau scriitorii Ion Agârbiceanu si Stanislav Lem, actorul și șansonetistul francez Maurice Chevalier si actrita americană Linda Gray.

11
/09
/17

Bucharest International Dance Film Festival 2017 și-a desemnat, duminică seară, câștigătorii, la finalul a patru zile de proiecții, performance-uri și întâlniri. În competiția internațională, cel mai bun film a fost desemnat ”The Line” - regia Adrien Ouaki și Nathan Cahen, coregrafia Adrien Ouaki. Scurtmetrajul a fost premiat ”pentru complexitatea expunerii cinematografice, dublată de un limbaj de mișcare puternic care susține ideea filmului”.

10
/09
/17

În 13 septembrie la Timișoara și în 19 octombrie la București vor avea loc prezentările instalației performative #dansliteratura, deschise publicului pentru o întâlnire specială cu dansul contemporan și poezia și 8 artiști din București, Timișoara și Brașov.

09
/09
/17

Din 13 septembrie, festivalul Pelicula va umple din nou orașul de culoare și de filme pline de emoție. Unele în avanpremieră extraordinară, altele cu un traseu mult prea scurt în sălile noastre de cinematograf, cele mai multe probabil singura dată pe ecranele unui cinematograf din România.

09
/09
/17

În luna septembrie, SoNoRo Conac pune din nou muzica în slujba salvării patrimoniului arhitectural românesc și derulează o campanie de strângere de fonduri pentru reabilitarea conacului Neamțu din Olari, județul Olt.