Florin Zamfirescu şi Tania Filip, în Canada cu „Doi pe o bancă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-zamfirescu-si-tania-filip-in-canada-cu-doi-pe-o-banca/

Actorii Tania Filip şi Florin Zamfirescu vor susţine, pe 25 şi 27 aprilie, la Montréal, respectiv la Toronto, două reprezentaţii cu spectacolul de teatru „Doi pe o bancă”, de Alexandr Ghelman, o producţie a Teatrului Metropolis.

Un articol de Monica Andrei|14 aprilie 2014

Spectacolul „Doi pe o bancă” traversează Oceanul în această lună. Cu această ocazie sunt sărbătoriţi patru ani de la lansarea acestui proiect special în cadrul comunităţilor româneşti din afara ţării, unde au fost prezentate constant, începând din luna mai 2010, spectacole de teatru invitate de la cele mai prestigioase teatre din România: Teatrul Naţional, Bulandra, Metropolis, Nottara, Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti şi Teatrul „George Ciprian” din Buzău.

Bilanţul cuprinde 60 de reprezentaţii de teatru, la Montréal, Québec, Toronto.

În cei opt ani de existenţă, Association Rocade a organizat în Canada şapte ediţii ale festivalului în aer liber EUROfEST în Parcul Jean-Drapeau de la Montréal, două spectacole de dans şi muzică contemporană, două concerte de muzică urbană, şase concerte ale unor maeştri contemporani, opt ediţii ale festivalului de film românesc la Montréal, Québec şi Toronto, acţiuni menite să întreţină viu spiritul românesc şi să promoveze cultura şi limba română în Canada.

Doi pe o banca

Comunitatea românească din oraşele Montréal, Québec, Ottawa şi Toronto se ridică, după estimările Statistique Canada, la peste 200.000 de persoane.

Citiţi şi Florin Zamfirescu, Tania Filip şi un reportaj făcut pe-o bancă

Turneul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Românii din Afara Graniţelor şi Limba Română, în parteneriat cu Asociaţia Rocade din Montreal şi Teatrul Metropolis din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei României în Canada şi al consulatelor generale de la Montréal şi Toronto.

Foto cu Florin Zamfirescu, Tania Filip si „Doi pe o bancă” – Maria Ştefănescu

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Panorama teatrală la jumătatea anului Capitalei Europene a Culturii demonstrează felul în care Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a reconfigurat pentru orașul și pentru comunitatea pe care le reprezintă o structură culturală înalt profesională.

05
/09
/23

În cadrul proiectului Heritage Hub Râșnov, Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov și Hands on History Norvegia va organiza Festivalul Medieval. Evenimentul va avea loc în perioada 7‑10 septembrie 2023 și va aduce în prim-plan o serie de activități și experiențe medievale menite să promoveze Cetatea Râșnov ca un important obiectiv turistic atât pentru România, cât și pentru Europa dar și un spațiu de învățare și implicare a comunității locale.

05
/09
/23

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București