FNT 2013 – regal teatral la nivel naţional
https://www.ziarulmetropolis.ro/fnt-2013-regal-teatral-la-nivel-national/

FNT 2013, ediţia cu numărul 23 a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura anul acesta între 25 octombrie şi 3 noiembrie.

Un articol de Andrada Văsii|4 septembrie 2013

FNT 2013, ediţia cu numărul 23 a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura anul acesta între 25 octombrie şi 3 noiembrie.

FNT 2013 este organizat, prin tradiţie, de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi finanţat de Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB. Festivalul va mobiliza, practic, toate spaţiile teatrale ale Capitalei (deloc numeroase şi cu dotări situându-se, adesea, sub nivelul obligatoriu pentru o metropolă europeană!), precum şi câteva alte locuri devenite, în ultimii ani, ospitaliere zone parateatrale: centre culturale, librării, ceainării.

22 de spectacole la FNT 2013

O selecţie de 22 de spectacole produse în stagiunea 2012-2013 de teatre din toată ţara, mari şi mici, subvenţionate şi independente, precum şi 4 spectacole „atemporale” grupate în secţiunea Focus (dedicată, anul acesta, Artei actorului, în persoana excepţionalei actriţe Mariana Mihuţ), încearcă să contureze, cu aproximaţiile cantitative impuse de veşnica „renumeraţie mică, după buget”, un peisaj cât mai convingător al vieţii teatrale româneşti din sezonul trecut la FNT 2013.

Puteţi vedea aici programul FNT 2013, actualizat pe 17 octombrie

În aceste condiţii, fireşte, va fi alături, într-o secţiune specială a FNT 2013, şi Caragiale, care este mai contemporan cu noi decât oricând.

FNT 2013

Creatori şi teatre în spectacol vor oferi publicului, de-a lungul celor zece zile ale reuniunii, piese vechi şi noi, montări ample şi reprezentaţii „de buzunar”, recitaluri regizorale, scenografice şi, în primul rând, actoriceşti extrem de diverse, având însă în comun, dincolo de nivelul profesional înalt, plăcerea jocului, entuziasmul descoperirii de noi teritorii artistice, bucuria comunicării cu spectatorul.

Performanţa interpretativă individuală sau colectivă, dar şi iniţiativele menite să dinamiteze limitele obişnuite ale statutului de „prestator de servicii culturale” fac obiectul secţiuniide la FNT 2013  intitulate Actorii în prim-plan, iniţiată la ediţia 2011, ca, de altfel, şi cea numită Teatrul de mâine, unde sunt reunite câteva dintre spectacolele celor mai tineri directori de scenă.

Citiţi şi: Mariana Mihuț – Rege şi Bunică la FNT 2013

În sfârşit – dar, desigur, nu pe ultimul loc – secţiunea Legendele scenei documentează, fie şi parţial, într-o formulă revizuită dar la fel de viguroasă ca acum 23 de ani (vârsta festivalului!), un veritabil mit al teatrului românesc de după 1989 – O trilogie antică.

FNT 2013 – un festival plin de evenimente

Spectacolele vor fi „înconjurate”, ca de obicei, de o serie întreagă de evenimente conexe: dezbateri, simpozioane, lansări de carte, expoziţii, ateliere. De asemenea, Divanele FNT îşi vor primi oaspeţii cu dulciuri, ceaiuri şi cafele, pentru ca discuţiile serioase despre teatru şi ale lui bucurii şi necazuri să însemne, totodată, şi reconfortantă desfătare levantină.

Selecţionerul unic şi directorul artistic al ediţiei 2013 a Festivalului Naţional de Teatru este criticul Alice Georgescu (aflată, în această calitate, la ultimul mandat), iar director executiv este Aura Corbeanu, vicepreşedintele UNITER.

FNT 2013–  spectacole pe alese.

FOCUS – ARTA ACTORULUI: Mariana Mihuţ

Căsătoria de Nikolai Vasilievici Gogol, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul „Bulandra” Bucureşti

Conul Leonida faţă cu reacţiunea de Ion Luca Caragiale, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Naţional Bucureşti

Îngropaţi-mă pe după plintă de Pavel Sanaev, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul „Bulandra” Bucureşti

Lear(a) de William Shakespeare, regia: Andrei Şerban, Teatrul „Bulandra” Bucureşti

CARAGIALE, INEVITABILUL

Leonida Jam Session, regia: Gábor Tompa, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Năpasta, regia: Radu Afrim, Teatrul Naţional Bucureşti

O scrisoare pierdută, regia: Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

LEGENDELE SCENEI

Troienele după Euripide, regia: Andrei Şerban, Opera Naţională Iaşi

CREATORI ŞI TEATRE ÎN SPECTACOL

Adam şi Eva după Liviu Rebreanu, regia: Alexander Hausvater, Teatrul Naţional Timişoara

Avarul de Molière, regia: László Bocsárdi, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe

Beznă de mină de Csaba Székely, regia: Aba Sebestyén, Studioul Yorick şi Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Domnul Swedenborg vrea să viseze, scenariul şi regia: Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Pălăria florentină de Eugène Labiche, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Pescăruşul de Anton Pavlovici Cehov, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul German de Stat Timişoara

Scene din viaţa insectelor de Karel şi Josef Čapek, regia: Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti,

Şcoala nevestelor de Molière, regia: Cristian Juncu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Trupa „Liviu Rebreanu”

ACTORII, ÎN PRIM-PLAN

Gardenia de Elżbieta Chowaniec, regia: Gábor M. Koltay, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

Iluzii de Ivan Vîrîpaev, regia: Cristian Juncu, Teatrul Act Bucureşti

Jurnalul unui nebun de Nikolai Vasilievici Gogol, regia: Felix Alexa, ArCuB

Povestea soldatului de Charles-Ferdinand Ramuz, muzica: Igor Stravinski, dirijor: Tiberiu Soare, Teatrul Odeon Bucureşti

TEATRUL DE MÂINE

A douăsprezecea noapte de Wiliam Shakespeare, regia: Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul „Regina Maria” Oradea

Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat de Matei Vişniec, regia: Ovidiu Caiţa, Teatrul de Nord Satu Mare

Solitaritate, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams, regia: Andrei şi Andreea Grosu, Unteatru Bucureşti

Urâtul de Marius von Mayenburg, regia: Vlad Cristache, Teatrul de Comedie Bucureşti

Yentl de Leah Napolin şi Isaac Bashevis Singer, regia: Erwin Şimşensohn, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

Foto credit: Adi Bulboacă, spectacolul Conu Leonida față cu redacțiunea TNB, FNT 2013

30
/06
/16

Două lucrări ale românului Adrian Ghenie au fost vândute, zilele trecute, cu o sumă totală care depășește 2 milioane de lire sterline, în cadrul unei licitații de artă contemporană organizate de Casa Sotheby's din Londra.

30
/06
/16

Regizorul Cristian Mungiu a fost invitat să fie membru al Academiei Americane de Film, organizaţie care acordă premiile Oscar. Alături de cineastul român au mai fost invitaţi cineaşti faimoşti,printre care Nuri Bilge Ceylan, Apichatpong Weerasethakul, Abbas Kiarostami, Ken Loach, Park Chan-wook, László Nemes sau Nicolas Winding Refn.

30
/06
/16

Iubitorii teatrului sunt aşteptaţi în zilele de 1, 2, 3, 5, 6 şi 7 iulie, de la ora 19.00, la sala Majestic a Teatrului Odoen, pentru a-l vedea la lucru pe marele regizor Andrei Şerban, într-o serie de repetiţii deschise cu public, penru spectacolul Soldatul de ciocolată (sau Armele şi omul).

30
/06
/16

Summer Music Academy Sinaia, organizat de jmEvents, este un program internațional, constând într-o serie de master-classes la cele mai înalte standarde pentru vioară, violă, violoncel, flaut și muzică de cameră cu artiști de elită și profesori de la academii europene de prestigiu. A 5-a ediție, desfășurată la Sinaia, are loc în perioada 14 - 26 iulie.

30
/06
/16

Rețeaua cinematografică din România a fost formată, anul trecut, din 338 de săli de cinema, iar proiecția cinematografică a cuprins peste 487.700 de spectacole, care au fost vizionate de 11,2 milioane spectatori, relevă datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).

30
/06
/16

Teatrul Nottara anunţă că îşi va relua activitatea, din octombrie, în vechiul sediu din Bd.Magheru, clădirea care i-a fost casă timp de 55 de ani. Timp de 7 luni (decembrie 2015 - iunie 2016) spectacolele din Magheru au fost suspendate de legea ce prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat.

29
/06
/16

Sâmbăta aceasta, publicul alege cel mai bun scurtmetraj al anului la maratonul ShortsUP. O dată pe an, scurtmetrajele premiate la Oscar, Sundance, Cannes sau Cesar se reunesc într-un singur maraton, de la apus până la răsărit de soare. Sâmbătă, 2 iulie, are loc a 8-a ediție Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, ocazie cu care cinefilii vor avea parte de opt ore de emoții intense în cel mai mare spațiu cinematografic neconvențional – Pavilionul Central Romexpo.

29
/06
/16

În campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului” se implică, începând de astăzi, trei celebrități de calibru din sportul românesc: Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi și Ilie Năstase. Celor trei legende li se alătură în acest demers vedeta de televiziune Virgil Ianțu

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

29
/06
/16

“(…) Acest debut ar trebui notat de critică în carneţelul de bal. E un mare talent.” - Florin Iaru. In această seară, de la ora 18:30, iubitorii de carte sunt invitaţi la Librăria Cărtureşti – Grădina Verona (Str. Arthur Verona 13-15) din Bucureşti, la lansarea volumului de debut Cazemata, semnat de Tudor Ganea şi apărut la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. Invitaţi, alături de autor: Florin Iaru şi Marius Chivu

28
/06
/16

A treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! omagiază cinematografia poloneză, prin prezentarea a câte trei filme ale regizorilor Krzysztof Kieslowski şi Wojciech Smarzowski. În 2016 se împlinesc 75 de ani de la naşterea şi 20 de ani de la moartea lui Krzysztof Kieslowski (1941-1996), unul dintre cei mai influenţi regizori polonezi.