FNT Altfel în 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/fnt-altfel-in-2020/

Cea de-a 30-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura online, în perioada 22-29 noiembrie.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2020

Actuala ediție a Festivalului Naţional de Teatru este construită pe intenția de a pune în dialog trecutul cu prezentul teatral, esteticile creatorilor de ieri cu formele noi ale unui azi ce încă își caută identitatea. FNT 30 / FNT ALTFEL oferă premise pentru o meditație profundă asupra viitorului. Structura de mai jos reflectă acest principiu și îl pune în act.

FNeuitareT își propune să pună în valoare o parte din patrimoniul spectacular românesc constituit în ultimele decenii. E o secțiune ce implică revizitarea și recuperarea trecutului, dar și redefinirea arhivei ca un spațiu viu al memoriei. Cele zece spectacole selectate sunt exemplare prin forța creației, prin profunzimea și abilitatea de a articula discursuri scenice despre om și umanitate. Sunt spectacole ce impun o citare obligatorie în orice tip de istorie a spectacolului românesc de după 1990.

FNelinișteT face trimitere la tineri ale căror voci s-au auzit distinct și constant în ultimii ani, pariuri certe ale prezentului, figuri tot mai clar conturate în ceea ce s-ar putea numi noul val al creatorilor români de teatru.

arta ACTORULUI mare celebrează harul, virtuozitatea și împlinirea în profesie, calități pe care le-au probat în timp artiști-reper ai teatrului nostru. Recitalurile propuse reprezintă tot atâtea lecții memorabile de artă a actorului. Ele stimulează și inspiră, bucură și înalță spiritual. În același timp, probează forța unui triunghi creator: actor – dramaturg (cu un accent pus, în această secțiune pe dramaturgia românească) – regizor.

Premieră în FNT, continuând o tradiție a festivalului, prezintă în premieră un spectacol al Casei de Producție TVR, Caligula de Albert Camus.

Spectacolul ascuns, formulă ce preia titlul unei cărți a regizorului Alexa Visarion, mută centrul de interes de pe produsul scenic finit pe dinamica procesului de lucru. Conține mărturii de creație, portrete și autoportrete ale unor importanți creatori, priviri aruncate în interiorul laboratorului, devoalări ale spectacolului ascuns ce dublează mereu spectacolul vizibil.

Spectacole invitate continuă o tradiție de succes a Festivalului Național de Teatru, punctând deschiderea spre discursul artistic internațional și prilejuind întâlnirea publicului cu mari spectacole ale lumii.

„Vorbe, vorbe, vorbe…” reprezintă componenta discursivă a actualei ediții a Festivalului. Propune o serie de colocvii și dialoguri teatrale menite, pe de o parte, să pună în discuție probleme majore ale prezentului, iar pe de altă parte, să intermedieze întâlnirea cu personalități teatrale contemporane.

Esteticile pandemiei reprezintă spectacole născute în plină perioadă de criză ca reacție a artei în fața neantului și ca efort al câtorva creatori de a identifica noi soluții estetice, ieșiri din impas. Sunt spectacole-argument, pledoarii pentru o idee înaltă: indiferent ce se întâmplă, teatrul trebuie să își continue existența.

FNT ON AIR este realizată în parteneriat cu Radio România Cultural și Radio România Actualități. Conține un focus Cristian Munteanu, emblematicul regizor ce a influențat decisiv teatrul radiofonic românesc, relevat prin intermediul a șapte spectacole și a unei piese de teatru ce îi poartă semnătura. De o atenție specială se bucură omul de teatru Emil Boroghină, o voce unică în teatrul românesc, director fondator al Festivalului Internațional „Shakespeare” Craiova și inițiator al singurului teatru de poezie din România, Teatrul Poesis. Consacrata emisiune Vorba de cultură va găzdui o serie de dialoguri incitante cu tineri artiști prezenți în FNT. Alte șapte spectacole de teatru radiofonic validate prin multiple premii internaționale vor completa această consistentă secțiune ON AIR.

Imagine FNT 2020, creată de Cosmin Ardeleanu

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?