Foc şi joc. Simulare de incendiu la Teatrul Metropolis. Publicul, 100% în siguranţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/foc-si-joc-simulare-de-incendiu-la-teatrul-metropolis-publicul-100-in-siguranta/

I. L. Caragiale a luptat mult ca să ajungă directorul Teatrului Naţional din Bucureşti. Fusese sufleur, copist de roluri şi traducător. În 1888, ajutat de Petre Carp, Titu Maiorescu i-a semnat decretul de numire, în 26 iunie.

Un articol de Monica Andrei|27 ianuarie 2016

Ajuns director, una din marile lui obsesii era că va lua teatrul foc. Teama sa era bine întemeiată. În instituția care rivaliza ca arhitectură cu marile teatre europene, la acea dată, iluminatul se făcea cu lumânări de seu puse în candelabre. Actorul Ion Livescu amintește cu mult haz în ale sale memorii, cum autorul „Năpastei” stătea în fundul sălii, la repetiții, în caz de incendiu, să poată fugi.

Ne-am adus aminte de această poveşte în momnentul în care Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă Dealul Spirii Bucureşti –Ilfov, Grupul de Intervenţie nr. 1, “Lt col. p.m. Adrian Barbu”, ne-a anunțat că se vor face exerciții cu forțe și mijloace în teren în Teatrul Metropolis.

Exerciţiile din cele trei zile, 18, 19, 20 ianuarie, la care a participat cu două autospeciale Detaşamentul de Pompieri Obor, au avut ca obiectiv şi antrenarea personalului teatrului privind modul de acţiona în caz de incendiu după un plan bine stabilit, pentru siguranţa spectatorului.

În momentul desfăşurării exerciţiului în teatru, în birourile de la mansardă și prin restul instituției, personalul își desfăşura activitatea. În sala mare, la scenă, avusese loc o montare/demontare a decorului pentru spectacolul “Fantoma, dragostea mea!”, iar la sala mică se repeta pentru  spectacolul “Domnul Ibrahim şi florile Coranului” din distribuţia căruia fac parte: Marian Râlea, Vlad Logigan, Claudiu Bleonţ, Lia Bugnar, Magda Catone, Amelia Ursu.

Pompierii au făcut turul teatrului, pornind de la parter spre sala mică, unde i-au întâlnit pe regizorul artistic, pe regizoarea Chris Simion, pe maşinişti şi pe regizorul tehnic. Pe scenă, actorii repetau în decor, fără costume. Se puneau luminile, se lucra la sunetul pentru spectacol.

Pompierii au vizitat apoi cabinele actorilor de la sala mică, au mers spre sala mare, trecând pe lângă redacția Ziarului Metropolis şi au urcat scările spre cabinele de la sala mare. Mai departe, au mers spre mansardă, unde sunt birourile, și au coboarât pe scări, spre sala mare de spectacole. S-au oprit abia jos. 

Personalul teatrului a coborât la parter. În prima zi, echipa de pompieri a fost condusă de Busuioc Andrei. În următoarele zile, sublocotenentul Manole Gabriel ne-a arătat cum se poate produce un incendiu dintr-o neatenţie.

În teatru lucrăm cu situaţii scenice date. Exerciţiul de actorie din şcoala stanislavskiană înseamnă să-ţi imaginezi “situaţiile propuse” din viziunea regizorului şi să construieşti apoi din propriile tale vise. Avem subiect, timp, loc acţiune. Pe baza exerciţiului am inventat  povestea: “Foc şi joc”.

A urmat exerciţiul de imaginaţie. Magicul “dacă” şi “situaţiile propuse” pentru personalul Teatrului Metropolis în cele trei zile de exerciţii, au sunat cam aşa: “ce ar fi dacă ar fi un incendiu?”  și “dacă ar fi fost foc, cum am fi acţionat?”

Să ne imaginăm că avem un aparat defect, o priză care face un scurtcircuit sau o ţigară lăsată aiurea în depozitul de costume sau recuzită. Instituția este dotată cu avertizoare care declanșează alarma chiar la un banal fum de țigară. Peste tot sunt plasate cele două tipuri de extinctoare.

Fumul inundă repede încăperile, avertizoarele ţiuie. În primă fază, se pot folosi extinctoarele, iar dacă focul devine periculos, cineva trebuie să sune la 112. Pașii simplii pot fi relatați astfel: Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delul Spirii, Bucureşti Ilfov, alertează echipajele. Forţele de intervenţie ajung la locul incendiului, întrerup lumina, întind furtunurile, localizează focul, îl sting, se strâng furtunurile. Se întocmesc documentele de intervenţie, pompierii se retrag la bază.

IMG_1009

Exercițiul nostru a continuat cu o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Apoi, doi pompieri cu mască și tub de gaze, au adus un distribuitor de apă și niște furtunuri pe care le-au întins prin teatru. Maşina de intervenție are 4 servanţi, iar în clădire intră numai doi cu un furtun. Un pompier ţine furtunul, deblochează traseul, iar acolo unde este cazul, celălalt sparge uşi. Urmează restul pompierilor, tot așa, unul înainte cu furtunul, cel din spate făcându-i loc, apărându-l.

Publicul Teatrului Metropolis se poate simți în siguranță, pentru că personalul este pregătit să acționeze în caz de pericol. Ultima zi a săptămânii s-a încheiat cu o simulare de incendiu și prim ajutor, cronometrându-se timpul de evacuare.

Teatrul este nou și are toate aprobările necesare pentru funcționare. Clădirea nu are bulină roșie. Cei care doresc să afle amănunte despre istoricul clădirii și al Teatrului Metropolis, despre spectacolele și actorii care au jucat sau joacă la noi, pot intra pe contul de Facebook al teatrului. Aici pot participa la concursuri. Câștigătorii primesc invitații la spectacole și cele două albume cu autografe, „6 ani de Metropolis” respectiv „7 ani de spectacol”.

Programul spectacolelor care se desfășoară în cele două săli este afișat pe site-ul Teatrului Metropolis. Intrați pe site, introduceți adresa dumneavoastră de mail și veți primi newsletterul nostru, cu toate informațiile despre program, campanii, premiere. Vă așteptăm cu drag, la teatru!

11230658_935039839894809_1045473727365569096_n



03
/02
/15

Pentru că sunt la modă topurile de tot felul, m-am gândit să vă propun și eu unul. Este vorba de topul greșelilor pe care le întâlnesc des în scris și în vorbire.

03
/02
/15

„M-am îndrăgostit, pur şi simplu. Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi o iubesc. Mihaela (n.r. Tonitza – soţia actorului, care s-a stins din viaţă în 2010) a fost şansa mea. Şi cu asta am spus totul.“ - Ştefan Iordache. Într-o zi de 3 februarie (1941) se năştea actorul Ştefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune.

02
/02
/15

Nelson Freire, ansamblul Voces8 și dirijorul Riccardo Chailly sunt protagoniștii unor interesante discuri care apar săptămân aceasta în atenția publicului din România. 3 discuri, 3 programe diferite, potrivite pentru toate gusturile celor care iubesc muzica bună – de la renaștere la romantismul târziu, 3 propuneri care vor încălzi serile mohorâte de iarnă pe care le mai avem în față luna aceasta.

02
/02
/15

Prima săptămână din februarie aduce pe scenă trei spectacole excepționale, în regia lui Silviu Purcărete: „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, pe 3 februarie, „Călătoriile lui Gulliver”, exerciții scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift, pe 4 februarie și „Oidip”, scenariul original și regia Silviu Purcărete, pe 5 februarie.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.

02
/02
/15

Joi, 5 februarie, ora 19.00, odată cu premiera spectacolului Parapanghelos (un cabaret după “Cânticelele comice” ale lui Vasile Alecsandri) va avea loc și inaugurarea unui nou design al Sălii Lecoq, transformată acum în CAFÉ-TEATRU MASCA. 

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

02
/02
/15

Am trăit s-o vedem şi pe asta, ar spune melomanii urbei lui Marius Manole. Ieşenii care îşi plătesc la timp facturile la întreţinere pot câştiga premii oferite de către administratorul de imobile al Primăriei, respectiv Termo-Service, printre premii figurând şi două bilete la concertul lui Andre Rieu, din luna iunie, de la Bucureşti.

02
/02
/15

În filmul "Chuck Norris vs. Communism", de Ilinca Călugăreanu, peliculă selectată în secţiunea competiţională World Cinema Documentary, la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Sundance, o generaţie întreagă se îndrăgosteşte de film, în epoca Războului Rece, scrie prestigioasa publicaţie IndieWire.

01
/02
/15

Luni, 2 februarie, de la ora 20.30, la TVR 2, „Vocea Patriotului Naționale – Restituiri I.L. Caragiale” (premiera tv: 1992)  aduce din Arhiva de Aur a Televiziunii Române momente teatrale unice realizate după schițele: „Jertfe patriotice”, „Situațiunea”, „Tempora”, „Cum devine cineva revoluționar și om politic”, „Atmosferă încărcată” și „Diplomație”.