Folia, Shakespeare & Co, Unchiul Vanea şi multe alte spectacole, în octombrie, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/folia-shakespeare-co-unchiul-vanea-si-multe-alte-spectacole-in-octombrie-la-tvr-2/

Grila de toamnă a Teatrului Naţional de Televiziune are programate, şi în deschidere, şi în încheiere – ca şi în cazul grilei anterioare, spectacole realizate după piesele lui W. Shakespeare, în contextul împlinirii, în 2014, a 450 de ani de la naşterea marelui dramaturg.

Un articol de Petre Ivan|3 octombrie 2014

Telespectatorii TVR 2 vor putea urmări în această toamnă spectacole noi ale Casei de Producţie TVR, realizate în această vară în studiourile Televiziunii Române. Ca şi în stagiunea anterioară, Teatrul Naţional de Televiziune alternează producţiile noi, recent finalizate, cu piese consacrate din Arhiva de Aur a televiziunii.

„Iubitorii de teatru pot vedea în continuare, în fiecare seară de luni, spectacole memorabile, sub genericul devenit emblemă a Teatrului Naţional de Televiziune. Spectacolele care au devenit piese de patrimoniu ale arhivei TVR şi care au căpătat în tot acest timp o valoare unică, pot fi revăzute acum, peste ani, poate cu alţi ochi, poate cu altă deschidere, poate din altă perspectivă.

În aceeaşi măsură, sunt pregătite pentru difuzare în lunile care urmează producţii noi, montate în această vară cu ajutorul unei echipe, al unor actori şi al unor regizori de excepţie.” – spune Demeter Andras, Coordonator cu atribuţii de Director al Casei de Producţie TVR.

Versiunea tv a celei mai recente creaţii a marelui coregraf Gigi Căciuleanu, la Teatrul Naţional de Televiziune

Folia Shakespeare & co

Folia Shakespeare & co

Spectacolul „Folia, Shakespeare & Co” după William Shakespeare, realizat şi înregistrat anul acesta în studiourile TVR de către Gigi Căciuleanu alături de dansActorii săi, deschide stagiunea de toamnă a Teatrului Naţional de Televiziune.

Versiunea tv a acestui spectacol (regia artistică: Andrei Măgălie) este o coproducţie a Televiziunii Române, prin Casa de Producţie, cu Fundaţia Art Production şi cu Teatrul Metropolis, şi va fi difuzată în premieră la Televiziunea Română în data de 6 octombrie 2014, de la ora 20.10, pe TVR 2.

În 20 octombrie, de la ora 20.00, TVR 2 difuzează un teleplay cu un puternic conţinut moral: „Vinovatul” de Ion Băieşu, în regia lui Jon Gostin.

Secunda doi

Secunda doi

Producţia, care îi are în rolurile principale pe Ozana Oancea şi pe Ionel Mihăilescu, aduce în prim plan o femeie şi pe ucigaşul iubitului ei din adolescenţă, într-o poveste care ia o turnură neaşteptată.

Pe 27 octombrie, poate fi urmărită o producţie montată într-un decor unic, sub coordonarea regizorului Yuri Kordonsky: celebra piesă „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov (o coproducţie cu Teatrul L. S. Bulandra). Din distribuţia spectacolului fac parte nume mari ale scenei româneşti: Victor Rebengiuc, Horaţiu Mălăele, Mariana Mihuţ, Coca Bloos, Ana Ioana Macaria, Andreea Bibiri, Cornel Scripcaru, Ionel Mihăilescu, Andras Demeter.

Producţiile programate în primă difuzare pentru lunile noiembrie şi decembrie sunt: teleplay-ul „Canalul” de Kincses Elemer (regia: Cornel Mihalache), musical-ul „Secunda doi” de Ernest Fazekas (regia: Constantin Dicu) şi „Poveste de iarnă” de W. Shakespeare (regia: Dominic Dembinski).

Foto: Folia, Shakespeare & Co, Unchiul Vanea, Secunda doi – TVR

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.