Fragment din volumul de povestiri „Fata de pe Drumul Mătăsii” de Liviu Surugiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/fragment-din-volumul-de-povestiri-fata-de-pe-drumul-matasii-de-liviu-surugiu/

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din volumul de povestiri „Fata de pe Drumul Mătăsii” de Liviu Surugiu, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Un articol de Ziarul Metropolis|1 septembrie 2021

Pentru Liviu Surugiu, realismul magic și fantasticul sînt doar două dintre multele încăperi ale inimii sale. Ajuns la vîrsta de cincizeci de ani, autorul simte că are ce să ne spună. Încă ancorat în ficțiunea speculativă care l-a urmărit de-a lungul primelor șapte volume, în Fata de pe Drumul Mătăsii Surugiu strecoară elemente autobiografice, începînd din primul text, povestea fantastică, dar adevărată a dramei părinților săi. Poveste după poveste, scriitorul ne duce ușor spre alte zone, tot mai depărtate de granițele pămîntescului, pe care visele nu ne lasă să le părăsim, pînă la ultima pagină, unde se întoarce la eterna problemă a existenței.

„«Întîlnirea» lui Liviu Surugiu este o dramă psihologică intensă, al cărei ritm duce spre un final cu adevărat surprinzător. Motivul pentru care personajele nu se pot întîlni niciodată este dezvăluit treptat, pe măsură ce se dezvoltă o relație de dragoste condamnată. Nu vă așteptați la un final fericit – sfîrșitul poveștii e la fel de întunecat ca o iarnă rusească.” (Geoff Houghton, Tangent Online, SUA)

„Felul în care scrie Liviu Surugiu îmi ține viu interesul pînă la final, lăsîndu-mă totdeauna, dincolo de ultimul cuvînt, cu o întrebare filosofică profundă.” (Rich Horton, Locus, SUA)

Fragment

Francisc lăsă binoclul în jos. Era o după-amiază călduroasă și liniștită, ca tot acel august. Nimic nu trăda faptul că peste câteva ore avea să se schimbe totul în viața sa.

Întins pe burtă pe marginea falezei, inspiră prelung aerul sărat al mării, de parcă ar fi vrut să se scufunde sub linia ei albastră.

Privi din nou prin lentile. Pentru prima oară, după atâta vreme, jos, pe țărm, se vedea ceva neobișnuit. Reglă binoclul, neîncrezător.

Venea pe plaja din Tuzla de când se știa, însă niciodată până atunci nu se întâmplase nimic.

Uneori își imagina că acolo se născuse. Deși, nu nașterea, moartea îl atrăgea mereu în acel loc. Amintirile pe care nu le avea, poveștile știute doar de la alții.

Ultima plajă sălbatică a Mării Negre avea valuri albastre prin care adesea se vedeau turme de delfini. Până la terminarea facultății, trecea doar în weekend. Apoi, o dată cu premiul acela pentru fizică, tot mai des. Ajunsese să părăsească tot mai rar golful, până când, în cele din urmă, cumpărase o casă chiar pe faleză – și nu mai plecase deloc. Nu mai putea trăi departe de bucățica aceea de pământ unde, atunci când era mic, credea că tatăl său trebuia să se întoarcă. Pur și simplu simțea o nevoie atavică să rămână, să nu mai plece de acolo nicăieri.

Francisc cerceta zi de zi valurile. Veneau mereu spre nisip, indiferent cum bătea vântul și nu o dată se gândise că, dacă asta se întâmpla pe toate țărmurile, atunci însemna că undeva, în centrul mării, exista o fântână de unde apa ieșea continuu spre margini. Sau, poate, o inimă ale cărei bătăi făceau să se nască undele circulare. Dintotdeauna își imaginase că aceea era inima tatălui său.

Ani de zile îl visase. O viață întreagă și-l închipuise. Se îmbolnăvise așteptându-l.

Însă, oricât de mult își dorise, cel pe care-l știa doar dintr-o poză veche nu se mai întorsese la el.

…În schimb, de câteva minute, pe plajă se petrecea altceva. În toată semiluna golfului, pe nisipul presărat cu tufe mici și uscate, se afla un singur om, un bărbat gol. Francisc nu-i distingea chipul, dar, după felul cum mergea, trupul slab și albul părului, era foarte bătrân. Însă ceea ce făcea scena să fie ciudată nu era asta.

Străinul părea că se chinuie să treacă printr-o ușă nevăzută. Mergea înainte spre valuri, apoi înapoi. Se oprea, repeta, pauză, o lua de la început. Nu apăsa o clanță invizibilă, nu deschidea nimic, doar încerca să nimerească un loc anume. Și, pentru ca Francisc să devină și mai atent, de câteva ori i se păru că, în lumina tot mai roșiatică a soarelui, o peliculă lucind ca aripa unei libelule se interpunea din când în când între bătrân și țelul lui.

Arăta ca un profesor trăsnit care încearcă să prindă un fluture, cu deosebirea că fluturele era el însuși.

— Dumnezeule! exclamă Francisc.

Omul dispăruse.

Se șterse la ochi. Nu putea fi o halucinație ceea ce vedea.

Bătrânul trecuse printr-o peliculă precum balonul de săpun al unui cerc uriaș ținut de un iluzionist. Și, în clipa în care ajunsese dincolo, așa gol cum era, se transformase într-un copil. Căzuse din picioare sau mai degrabă se topise, devenind parcă, printr-un efect de morphing, un băiețel de un an care se târa în patru labe prin spuma valurilor.

Liviu Surugiu (n. 1969) a debutat în 1994 în Jurnalul SF. A publicat povestiri și nuvele în revistele Jurnalul SF, SuperNova, Curierul Național, Gazeta SF, Ficțiuni, Argos, Nautilus, CPSFA, CPSF-Nemira, Helion, Galaxia 42, utopIQa, Libris și în peste zece antologii. Proza sa scurtă a apărut, în ultimii ani, în cele mai prestigioase reviste din SUA, Anglia, Franța, Germania, Spania, India, Ungaria, Peru, Ecuador și Estonia. A primit 33 de premii literare, în România, Franța și SUA, unde a obținut distincții la „Writers of the Future”, Hollywood. S-a clasat în primii trei (finalist) la Concursul de Scenarii HBO 2013. Fata de pe Drumul Mătăsii este al optulea volum al său.

 

 



06
/01
/15

Există literatură care nu se cuvine povestită folosind convenționalul propozițiilor și frazelor. Există literatură pentru care cuvintele – cuvintele simple, unul lângă altul până la sfârșit – sunt îndeajuns. ”Crăiasa Zăpezii” (Polirom, 2014) de Michael Cunningham din înaltul acestei literaturi coboară.

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.