„Francofonia”. Maître Sokurov
https://www.ziarulmetropolis.ro/francofonia-maitre-sokurov/

 
CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film-eseu al lui Aleksandr Sokurov, „Francofonia” (2015), o elegie deloc încrâncenată despre paradoxurile istoriei şi o meditaţie relaxată despre rostul artei, arată cât de liber poate fi limbajul cinematografic.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 Martie 2016

Pornind de la soarta Muzeului Luvru în timpul ocupaţiei naziste asupra Parisului, Aleksandr Sokurov propune un eseu personal care combină momente de ficţiune cu fragmente de arhivă şi un anume reacţionism aristocratic al ideilor cu un modernism ireverenţios al formei.

Cineast care nu ezită să vorbească în interviuri în termeni denigratori despre arta cinematografică, pe care o consideră inferioară artelor cu tradiţie, Sokurov foloseşte în „Francofonia” o gramatică vizuală atipică, eliberată de constrângeri şi la limita cu experimentalul.

Propune asocieri libere de idei şi imagini, deturnează tropii narativi obişnuiţi şi arată o dezinvoltură estetică pe care numai un regizor cu experienţa sa – dovedită de-a lungul timpului în cele mai diverse forme de exprimare cinematografică – o poate stăpâni cu atâta coerenţă şi precizie.

Centrul naraţiunii firave din „Francofonia”, filmat la Luvru, este totuşi întâlnirea dintre două figuri-cheie ale celui de-Al Doilea Război Mondial: Jacques Jaujard (jucat de Louis-Do de Lencquesaing), director celebrului muzeu parizian şi cel care a salvat numeroase colecţii de la dispariţie, şi Franz Wolff-Metternich (interpretat de Benjamin Utzerath), un artistocrat german trecut în tabăra regimului nazist şi însărcinat cu protecţia operelor de artă ale unor  inamici ai celui de-Al Treilea Reich.

Sokurov îşi imaginează câteva întâlniri dintre cei doi, în secvenţe voit artificiale făcute a arăta ca imagini dintr-un film de arhivă, spălăcite şi uzate de trecerea anilor. Ironie amară a unui cineast convins de caracterul deloc peren al cinematografiei („Foarte puţine filme pot supravieţui trecerii timpului. Filmul de ficţiune se învecheşte în trei ani. Filmul se naşte infestat, deseori de către realizatorul său însuşi, şi începe foarte repede să se autodistrugă”, mărturisea de altfel Sokurov într-un interviu de anul trecut pentru revista Cahiers du Cinema).

Timpul istoric este una din preocupările cineastului rus. Şi nu întâmplător, într-una din secvenţele dinspre final, vocea lui Sokurov însuşi, a autorului-demiurg, vorbeşte cu cele două personaje centrale, cărora le dezvăluie destinul pe care îl vor avea în deceniile de după război.

În instantanee de arhivă îi vedem inclusiv pe Tolstoi şi Cehov, adormiţi sau suferinzi în paturile lor, printr-un montaj mai curând al emoţiilor, al stărilor sufleteşti, şi nu al unei logici narative la îndemână.

Diverse epoci istorice, precum şi realul şi posibilul se întâlnesc şi se contopesc în „Francofonia”, într-un joc al suprapunerilor sau contrastelor când melancolic, al unui artist romantic grav, contemplativ şi preocupat de soarta artei înalte, când comic şi hâtru, al unui spirit liber care ştie să nu se ia întotdeauna în serios şi care vede mai limpede decât alţii ridicolul, uneori tragic, al istoriei.

În filmele din ultimii ani, pe Sokurov l-au interesat studiul puterii, imaginându-şi fragmente din viaţa unor despoţi, şi personaje ficţionale celebre şi pline de forţă. În „Francofonia”, câteva figuri istorice apar caricatural: Napoleon Bonaparte (Vincent Nemeth) este un histrion, iar lui Hitler i se ataşează o voce menită a-l ridiculiza, într-o secvenţă de arhivă care îl prezintă la sosirea în Paris.

Libertatea formală extraordinară pe care şi-o oferă Sokurov în „Francofonia”, mai mare poate decât în oricare alt film al său, deposedează imaginile, în special pe cele de arhivă, de orice încărcătură propagandistic-manipulatoare. Arta are oroare de sloganuri.

Şi inclusiv celebra deviză „Libertate, egalitate, fraternitate” este subminată şi aproape golită de sens prin repetarea ei ostentativă, prin culoarele Luvrului, de către Marianne (Johanna Korthals Altes), figura alegorică a Republicii Franceze.


Inclus în 2015 în Competiţia Festivalului de la Veneţia, „Francofonia” a fost proiectat recent în cadrul Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF) şi va putea fi văzut şi la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj.

INFO

Francofonia, Franța-Germania-Olanda, 2015

Regie: Alexander Sokurov

Cu: Louis-Do de Lencquesaing, Benjamin Utzerath, Vincent Nemeth

Rating: ●●●●○

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

Page 1 of 25012345...102030...Last »