În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secţiunii competiţionale a Festivalului Internaţional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliţiei politice din Germania de Est.
Un articol de Dan Boicea|24 iunie 2022
Camera îi observă chipul aparent impasibil, dar o umbră se strecoară ușor-ușor în ochii lui, până când îl face să izbucnească într-un plâns necontrolat, amestecat cu panică și frică de moarte. Este, poate, cea mai puternică scenă a filmului, o scenă în care Lars Eidinger arată de ce este unul dintre cei mai importanți actori pe plan mondial la ora actuală. O scenă filmată o singură dată și livrată fără avertisment, fără menajamente, atent gândită de scenarista și regizoarea germană Franziska Stünkel (49 de ani). STASI punea prizonierii pe bancheta din spate a unei dube și îi plimba ore întregi, pentru a îi debusola și pentru a le înfrânge voința.
Lars Eidinger este o cunoștință mai veche a publicului din România, după ce a fost văzut în turneu la București, cu trupa teatrului Schaubühne din Berlin, în rolul lui Hamlet din spectacolul regizat de Thomas Ostermeier. Un actor magnetic, uluitor, un vârf al generației sale.
10 ani a lucrat Franziska Stünkel la scenariul filmului „The Last Execution“, pe care l-a și regizat. După o documentare riguroasă, după ce a consultat sute de dosare, dintr-un șir de peste 100 de kilometri de dosare arhivate de Securitatea Statului – STASI, după ce a făcut interviuri cu cei care au fost implicați în lupta împotriva guvernului RDG, ea a ales să vorbească despre ultima execuție a unui cetățean din Republica Democrată Germană, devenit, din colaborator al poliției politice, o victimă a acestui sistem. O poveste inspirată din fapte reale, filmată în doar 24 de zile.
Trecutul încă influențează deciziile oamenilor
Am întrebat-o pe Franziska Stünkel, fiica unui profesor de istorie din Germania de Vest, de ce a ales să spună această poveste acum, la atâția ani după căderea Zidului care a rupt Germania în două.
„E foarte important să fim conștienți de trecutul nostru. Avem nevoie de cărți, de filme, de locuri în care să vorbim despre el. Trecutul nu e doar trecut, el este încă viu în sufletele oamenilor, le influențează deciziile, așa că prin acest film am vrut să înțeleg ce s-a întâmplat atunci“, a argumentat regizoarea. În urmă cu 12 ani a citit un articol care vorbea despre pedeapsa cu moartea în Germania de Est. 166 de oameni fuseseră executați, iar ea nu știa nimic despre asta, lucru care a șocat-o. Și a văzut că nici alți oameni din Germania nu știau nimic.
„Când mi-am început munca de cercetare, am găsit o fotografie a doctorului Werner Teske, a cărui poveste o prezint în film. Ultimul om care a fost executat în Germania de Est, în 1981. Fotografia cu el era făcută în ziua în care fusese băgat la închisoare. Avea 39 de ani. Doar văzându-i chipul mi-am dat seama că era un om sensibil, și nu am mai putut să îi uit privirea“, povestește ea.
Acest om, pe care Franziska nu a mai putut să îl uite, a fost împușcat în ceafă, de la spate, fără a fi avertizat, într-un apartament gol din Leipzig, proprietatea unui angajat al închisorii. Cel care l-a executat a făcut asta timp de 10 ani, acesta fiind mecanismul predilect de execuție al sistemului. În singurul interviu pe care l-a dat acesta, a fost întrebat de ce i-a omorât pe toți acești oameni. A răspuns așa: „N-am făcut-o pentru bani, ci doar pentru că mi s-a cerut să fac asta, și eu nu am pus niciodată întrebări“. În certificatul de deces au scris că medicul a făcut atac de cord. Soția sa nu a știut nimic despre el până în 1990, la reunificarea Germaniei. Până atunci crezuse că Werner fusese încarcerat undeva.
Cetățenii germani nu au cunoscut niciodată aceste detalii. Toate procesele au fost secrete, până în 1987, când guvernul a spus că abolește pedeapsa cu moartea, din cauza presiunii externe. Oamenii obișnuiți au fost luați prin suprindere.
Medicul Werner Teske, un idealist, cercetător, un intelectual care visa o viață academică, la catedră, a semnat un acord de colaborare cu poliția politică fiind ademenit cu promisiunea unei cariere prodigioase. Treptat, pe măsură ce a văzut cum acționează sistemul, a ales să spună nu și a vrut să divulge secrete de stat către Germania de Vest. A fost prins, însă, până să realizeze mare lucru, și a fost acuzat de trădare, spionaj și dezertare.
Judecătorii care l-au condamnat la moarte au fost ei înșiși judecați, în 1993, însă, din păcate, procesul a durat 4 ani, iar pe parcursul lui, inculpații au decedat din cauze naturale. De asemenea, multe dosare au fost distruse și adevărul a fost foarte greu de aflat.
Tata mi-a spus: E important să nu uiți trecutul, pentru a putea înțelege prezentul și pentru a anticipa viitorul
Franziska Stünkel, regizoare
Din păcate, există un pericol real în lume, în momentul de față, ca acele vremuri să se întoarcă, crede regizoarea. În ultimii 12 ani a călătorit foarte mult singură prin lume, cu aparatul foto, în diverse țări și pe mai multe continente, și a văzut mai multe sisteme politice și societăți diverse. „E un film despre trecut, însă, în multe sisteme autocrate există încă metode similare“, spune ea.
„Sper ca eu, ca regizor, fotograf, scenarist, să fiu capabilă să creez spații în care oamenii să se apropie, să discute: despre schimbările climatice, despre războiul din Ucraina și altele. Arta ne ajută să ne conectăm cu adevărat, spre deosebire de social media, unde discuțiile sunt mai polarizate. Cinemaul este un loc al empatiei. În filmele mele mi-aș dori să vorbesc despre coexistența pașnică și cum s-o obținem. Acesta este visul meu artistic“ – Franziska Stünkel.
