CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Fraţi de cruce“ stă la baza filmului „Elling“, nominalizat la Oscar, la categoria „Cel mai bun film străin“, în 2012.
Un articol de Andrada Văsii|14 mai 2013
CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficțiunii, romanul „Frați de cruce“ stă la baza filmului „Elling“, nominalizat la Oscar, la categoria „Cel mai bun film străin“, în 2012.
Un bildungsroman. Un roman al experiențelor. De la cel mai ingenuu gest, până la cel mai șocant. Așa poate fi caracterizat volumul lui Ingvar Ambjørnsen. Doi prieteni, Kjell Bjarne și Elling încearcă se se adapteze cotidianului după ce au fost eliberați dintr-o instituție psihiatrică.
Un cuplu de personaje antagonice: Kjell este un bărbat masiv, stângaci, retras, cu veleități culinare, dar certat cu normele igienice; Elling este tipologia personajului retras, speriat peste măsură de neprevăzut, cu veleități artistice pe care și le manifestă abia spre sfârșitul romanului și cu un temperament puțin obsesiv-compulsiv.
Un parcurs inițiatic
Volumul debutează în forță cu prima mare aventură a celor două personaje: încercarea de a-l mulțumi pe asistentul lor social, Frank. Cei doi se văd nevoiți să parcurgă drumuri nesfârșite până la magazinul din colț, să adopte pisici sau chiar să lege prietenii cu necunoscuți.
Deși frați de cruce dintr-o întâmplare, atât Elling, cât și Kjell au un parcurs diferit. În timp ce unul va avea o relație cu o vecină de palier, Reidun Nordsletten, însărcinată, celălalt va lega o prietenie profundă cu un străin pe care-l cunoaște într-un bar.
Kafka recontextualizat
„Frați de Cruce“ aduce aminte de „Metamorfoza“ lui Kafka, însă în sens invers. Cele două personaje își părăsesc conul de umbră descoperind frumusețea existenței în toată plenitudinea ei. Un parcurs de la întuneric la lumină, presărat cu numeroase aventuri mărunte şi de duzină, deloc siropos sau șocant. Pur și simplu, cotidianul ridicat la rang de artă.
Revelația cotidianului transpusă în detalii. Universul se dilată într-un apartament din Oslo, loc în care culoarea pereților devine subiect de ceartă, iar dormitorul nu este destul de încăpător pentru două paturi care ar fi trebuit să stea în camere diferite.
Transfigurarea emoțională pare documentată cu un spirit analitic avangardist, în sensul că Ingvar Ambjørnsen depășește stilul lui Kafka și trece în planul doi reacțiile celor din jur. Personajele centrale se dezvoltă pe parcurs ce romanul se desfășoară, iar telefonul sună ca să îi ancoreze în realitate.
Doi pisoi, doi frați de cruce, o femeie însărcinată, un poet retras din breaslă și un asistent social însuflețesc romanul lui Ingvar Ambjørnsen.
