FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică, la ARCUB Lipscani
https://www.ziarulmetropolis.ro/freudescu-un-festival-cu-tusa-psihanalitica-la-arcub-lipscani/

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Paşol şi mulţi alţii într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferinţă şi film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediţie a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tuşă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta şi psihanaliza.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2017

Evenimentul este organizat de Asociația pentru Sănătate, Cultură și Educație PSYMA și este realizat în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

În prima zi vor avea loc: lansarea povestirii „Transfer” a scriitoarei Esther Freud, strănepoata lui Sigmund Freud; vernisajul „Cu gândul la FREUD” al Nadiei Ioan, directorul Muzeului Universității Naționale de Artă; dialogul despre „Sufletul dintre coperți” cu Silvia Colfescu, directorul editorial al editurii „Vremea” și Sanda Lepoiev, cunoscută psihoterapeută psihanalistă din România, și concertul de pian „Contraste” al Mădălinei Pașol.

Sâmbătă, 13 mai, va începe cu piesa de teatru „Obsesii” de Claudiu Sfirschi-Lăudat, cu Cerasela Iosifescu, în regia lui Yannis Paraskevopoulus, continuă cu conferința „Imaginea sufletului la cei doi Freud”, susținută de H.-R. Patapievici, și se va incheia cu concertul susținut de Bobo Burlăcianu si Ada Milea.

Duminică, 14 mai, va începe cu proiecția filmului „Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer, un fim despre dragoste și psihanaliză, urmat  de dialogul „Partea nevăzută decide totul” cu Cătălin Ștefănescu, realizatorul emisiunii „Garantat 100%” de la TVR, și Vera Șandor, una dintre cele mai mari psihanaliste din Romania, și se va încheia cu concertul susținut de Nicu Alifantis.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe Facebook, evenimentul FREUDescu.

Foto: FREUDescu – facebook.com/events/1945335415702383/

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.