,,Frig” – despre ură la prezent
https://www.ziarulmetropolis.ro/frig-despre-ura-la-prezent/

Noiembrie 1938. Kristallnacht. Pogromul anti-evreiesc lansat de nazişti lasă în urma lui, pe ruinele sinagogilor, un nou tip de ură. Mor oameni, se nasc obsesii – e începutul Holocaustului, sfârşitul umanităţii, propagarea răului.

Un articol de Diana Trăncuță|27 octombrie 2016

În 1979, William Styron publică Alegerea Sofiei, un roman al supraviețuirii la Auschwitz, al deciziilor tragice și al pierderilor spirituale. În 1993, Steven Spielberg dă lumii Lista lui Schindler, iar lumea se emoționează și crede în salvare, în bine, în om.

Doar că istoria amăgește; de fapt, omul n-a fost niciodată prea uman. Ciclismul urii e înspăimântător și poate greu de înțeles. Noiembrie 2015. Noaptea asta nu poartă niciun nume, superstițioșii i-au spus totuși vineri, 13, François Hollande a numit-o război. E încă o bătălie a raselor, a convingerilor, o rătăcire fatală a unor minți puse în slujba crimei. Ultranaționalismul devine, din acest moment, politică de partid, viitor program prezidențial, se cere ridicarea de ziduri.

frig-avanpremiera-unteatru-2121 octombrie 2016. În București, la UNTEATRU, se joacă o avanpremieră surpriză, în regia lui Alex Bogdan. Aflăm ulterior că piesa se numește Frig, este o adaptare după un text de Lars Norén. Liviu Pintileasa și Ionuț Grama, în rolul unor suedezi cu idei neonaziste, Andrei Seușan și Silviu Debu, interpretând imigranți, unul coreean și celălalt musulman, pun în scenă un spectacol de o actualitate crudă; se spune o poveste dură, marcată de violența vremurilor noastre, de ieri sau de azi. Căci vremurile pe care le trăim, dar și cele pe care nu le-am trăit, sunt toate specifice nouă, celor ce suntem omenirea mereu schimbătoare și, în esență, mereu la fel. Tocmai ca urmare a acestei groaznice consecvențe, salutul nazist, acompaniat de Heil Hitler!, reprezentat pe scena teatrului, nu are cum să vină ca un șoc – cu toții suntem conștienți că, dincolo de scenă, realitatea e cuprinsă încă de maladii și de furie.

Personajele amintesc de indivizi reali, pe care i-am văzut sau i-am auzit la televizoare și pe internet. Se urlă, se rănește, se lovește, cu vorba sau cu pumnul. Sunt proclamate, pe de o parte, omogenitatea poporului, exacerbarea patriotismului, supremația rasei și prezervarea culturii naționale, iar pe de altă parte, sunt invocate egalitatea de șansă, pacea, toleranța, insignifianța moștenirii genetice. Se vorbește despre a fi liber, despre a muri pentru libertate, în discursuri naționaliste zgomotoase, în timp ce expulzații social încearcă să se integreze în acest mediu ostil fie prin supunere, fie prin efortul unor explicații logice, dar care nu impresionează pe nimeni.

O transpunere a conflictelor ideologice și a justificării răului în numele libertății de gândire, spectacolul aduce în discuție perpetuarea fricii și pericolul extremelor. Tragismul acestei societăți bolnave e accentuat de replici brutale și, în punctul culminant, de efecte vizuale puternice, ca o luptă între lumină și întuneric, într-o lume condamnată parcă la involuție. Omul a făcut țări, a reconfigurat granițe, a urcat pe lună, a eradicat boli și a inventat realități augmentate, dar va sfârși zdrobit de propria-i forță. În timp ce finalul piesei rămâne un simbol al acestui spațiu al regresului, în realitatea urii fiecare breaking news aduce tot mai multă însingurare, mai multă înfrigurare.

Se vorbește despre a fi liber, despre a muri pentru libertate, în discursuri naționaliste zgomotoase, în timp ce expulzații social încearcă să se integreze în acest mediu ostil fie prin supunere, fie prin efortul unor explicații logice, dar care nu impresionează pe nimeni.

 

02
/11
/15

Doi violoniști români, două viori Stradivarius, o singură scenă: Alexandru Tomescu și Răzvan Stoica susțin o reprezentație inedită în fața publicul român, joi, 3 decembrie, de la ora 20.00, în cadrul evenimentului Duo Stradivarius, găzduit și organizat de Palatul Bragadiru în parteneriat cu TVR.

02
/11
/15

Teatrul Național Târgu-Mureș a demarat la începutul acestei stagiuni proiectul de teatru documentar ROMO SAPIENS, proiect realizat în România şi Germania, respectiv în Târgu-Mureş, Bucureşti, Cluj şi Berlin. Tema dezvoltată de acest proiect este rasismul şi discriminarea, în contextul autohton românesc, dar şi în cel amplu, al migraţiei romilor în Europa.

02
/11
/15

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia a XXV-a, în sala Sala Cupola de la Teatrul “Metropolis” din București, a fost vernisată expoziția „Gellu Naum 100”, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naşterea marelui poet, prozator, dramaturg și traducător. Au fost prezenți Oana Pellea, Cristina Casian, Marin Moraru și David Esrig.

02
/11
/15

Expoziția de fotografie "London Unedited - A Series of Unphotoshopped Photos", de Teodora Maftei, va fi vernisată luni la București iar fondurile strânse în urma vânzării lucrărilor vor fi folosite pentru tratamentul fotojurnalistei, care este internată în stare gravă în urma incendiului din Club Colectiv.

31
/10
/15

După o săptămână cu săli pline, peste 30 de premiere, invitați speciali, dezbateri și multe alte evenimente, Les Films de Cannes à Bucarest le oferă iubitorilor de cinema un weekend cu proiecții suplimentare, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco.

31
/10
/15

„Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul. Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi. Meseria de critic este una solitară” – criticul de film Pascal Mérigeau.

31
/10
/15

În acest weekend, Paramount Channel oferă recompense speciale fanilor genului horror. Sâmbătă și duminică, telespectatorii români vor intra în atmosfera specifică de Halloween cu ajutorul filmelor The Haunting (31 Octombrie, 23:00), Friday, the 13th IV (1 Noiembrie, 1:10), Friday the 13th VII (1 Noiembrie, 03:00), Case 39 (1 Noiembrie, 23:00), The Ring (2 Noiembrie, 01:10), Friday the 13th VIII (2 Noiembrie, 03:20).

30
/10
/15

CRONICĂ DE FILM E greu de spus care au fost intenţiile reale ale lui Jacques Audiard cu „Dheepan” (2015), un film minor în cariera sa, dar care i-a adus totuşi un Palme d’or (fără strălucire şi glorie) la Festivalul de la Cannes.

30
/10
/15

În perioada 6-8 noiembrie, la Cinemateca Union, va avea loc prima ediție a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF), un eveniment dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi din întreaga lume. Festivalul va propune publicului familiarizarea cu diversitatea formelor de dans și a abordărilor cinematografice contemporane.

30
/10
/15

UNATC „I.L.Caragiale“ anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a III-a ediție a Audiției Naționale – festival dedicat tinerilor actori și studenților din ultimul an de studiu, specializarea Arta Actorului, de la toate universtățile din țară, de stat și private. Desfășurat sub formă de competiție, festivalul este o ocazie importantă de afirmare la început de carieră artistică în teatru și film, de cunoaștere a colegilor de generație și de explorare a unor metode și tehnici de lucru pe care tinerii au șansa să le împărtășească.