Fruitvale Station – de la Sundance la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/fruitvale-station-de-la-sundance-la-bucuresti/

Bazat pe un fapt real care a scandalizat opinia publică din Statele Unite în 2009, când un tânăr de culoare a fost ucis de un poliţist alb, Fruitvale Station, lungmetrajul de debut al lui Ryan Coogler a dat lovitura la începutul acestui an.

Un articol de Andrada Văsii|18 octombrie 2013

Bazat pe un fapt real care a scandalizat opinia publică din Statele Unite în 2009, când un tânăr de culoare a fost ucis de un polițist alb, în stația de metrou Fruitvale din San Francisco, Fruitvale Station, lungmetrajul de debut al lui Ryan Coogler a dat lovitura la începutul acestui an.

Când și-a adjudecat cele mai importante două premii la Festivalul de la Sundance: Marele Premiu al Juriului și Premiul Publicului. Ajuns în selecția Un Certain Regard, la Cannes, Fruitvale Station și-a mai adjudecat și Premiul de debut al secțiunii.

O impresionanta dramă, Fruitvale Station îl urmărește pe tânărul de 22 de ani, Oscar Grant (Michael B. Jordan), în cele 24 de ore care au precedat fatala lui încrucișare cu polițiștii, pe 1 ianuarie 2009. Pentru cinefili, este una dintre puținele șanse de a-l vedea pe ecran mare, filmul neavând distribuitor în România.

Și Steven Spielberg a fost selecționat de-a lungul timpului în competiția pe care a prezidat-o anul acesta la Festivalul de la Cannes.

Les Films de Cannes à Bucarest  festivalul care prezintă Fruitvale Station

Les Films de Cannes à Bucarest se întoarce la peliculele de început ale influentului regizor și producător american și prezintă singurul său film premiat la Cannes, The Sugarland Express (1974) o dramă inspirată de un caz real recompensată cu Premiul pentru scenariu, precum și pe unul dintre cele mai populare din cariera sa, SF-ul emoționant care a marcat generații, E.T. Extraterestrul, proiectat în închiderea festivalului de pe Coasta de Azur, în 1982.

Citiţi şi: Only Lovers Left Alive va fi proiectat în premieră la București 

Spectatorii vor putea vedea și filmul cu care a debutat cariera fulminantă a lui Spielberg, Duel (1971), un thriller destinat televiziunii și lansat ulterior la cinema, în care tânărul regizor de 24 de ani orchestrează o cursă intensă pe autostradă.

Și Cannes-ul i-a dedicat o seară specială președintelui juriului competiției, proiectând blockbuster-ul Jaws în aer liber, pe malul mării, în programul Cinema de la Plage.

Fruitvale Station the Sugarland

The Sugarland Express va rula alături de Fruitvale Station

Festivalul începe cu proiecții de scurtmetraje românești care au fost la Cannes: În acvariu, regia Tudor Cristian Jurgiu (Premiul al III-lea Cinéfondation) și O umbră de nor, de Radu Jude (Quinzaine des Réalisateurs).

Regizorul Radu Jude se va întâlni cu publicul vineri, de la 15.00, la Cinema Studio, iar Tudor Cristian Jurgiu duminică, de la 12.00, la același cinematograf. După ce a impresionat Cannes-ul cu We Need tot Talk About Kevin (2011), regizoarea britanică Lynne Ramsay – membră a juriului competiției, anul acesta – și-a prezentat în secțiunea paralelă Quinzaine des Réalisateurs scurtmetrajul Swimmer. Filmul de 30 de minute va rula alături de cele două scurte românești.

Alte 15 filme scurte românești au fost proiectate în paralel la Cannes, în Romanian Short Waves, un program necompetitiv prezentat în cadrul Short Film Corner, din Cannes Market, locul unde mii de profesioniști din industria cinematografiei se întâlnesc în fiecare an. Proiectul este coordonat de către Asociaţia Culturală Secvenţe. Cele 15 scurtmetraje, grupate în două calupuri, sunt semnate de regizorii Igor Cobileanski, Dorian Boguță,  Andrei Crețulescu, Victor Dragomir, Mirona Radu, Ilinca Neagu, Goran Mihailov, Peter Kerek, Ioana Mischie, Luiza Pârvu, Eva Pervolovici, Napoleon Helmis, Alina Manolache, Gheorghe Preda, Anton Groves.

Info:

Intrarea este liberă la proiecțiile de scurtmetraje.

Începând de astăzi s-au pus în vânzare bilete la toate filmele din programul festivalului.

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.