Frumoasa din pădurea adormită se va juca în premieră la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/frumoasa-din-padurea-adormita-se-va-juca-in-premiera-la-opera-comica-pentru-copii/

Luni, 1 aprilie, ora 11.00, teatrul bucureştean îi va aştepta pe micii şi marii spectatori la premiera extraordinară a baletului Frumoasa din pădurea adormită, în regia şi coregrafia lui Mihai Babuşka.

Un articol de Andrada Văsii|26 martie 2013

Luni, 1 aprilie, ora 11.00, teatrul bucureştean îi va aştepta pe micii şi marii spectatori la premiera extraordinară a baletului Frumoasa din pădurea adormită, în regia şi coregrafia lui Mihai Babușka, coregraf şi balerin cu o bogată carieră în ţară şi străinătate. 

După ce a semnat regia şi coregrafia sau adaptarea coregrafică pentru mai multe titluri celebre de balet clasic, în seria poveştilor înscriindu-se şi „Cenuşăreasa”, Mihai Babuşka concepe pentru prima oară în cariera sa coregrafia şi regia spectacolului „Frumoasa din Pădurea Adormită”. Mihai Babuşka porneşte de la coregrafia clasică a mult îndrăgitului spectacol de balet, dar întreaga producţie de pe scena Operei comice pentru copii este restrânsă ca timp şi adaptată receptării micilor spectactori.

Libretul (povestea spectacolului) este o inedită şi reuşită combinaţie între basmul tradiţional, baletul clasic şi filmul de desene animate al lui Disney, iar coloana sonoră este asigurata de Alexandru Istrate, care a creat un colaj atractiv între muzica marelui Ceaikovski şi banda sonoră a filmului de animaţie.

Îi veţi aplauda pe talentaţii balerini ai Operei pentru copii, ansamblul fiind recent distins cu premiul de popularitate acordat de Forumul Muzical Român şi cu premii speciale în turneul din India şi Sri Lanka (decembrie 2012). Din distribuţia noii producţii vor face parte: Alice Birjovanu, Alexa Corneanu, Andreea Soare, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Cristina Babalac, Andy Ardeleanu, Robert Ştefu, Daniel Manea, Mihai Pricope, Andrei Dogaru, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga.

Decorurile şi costumele sunt create de Viorica Petrovici, nominalizată în anul 2012 la premiile César, pentru filmul „La source des femmes”, în regia lui Radu Mihăileanu. Asistent maestru de balet este Cătălin Caracaş, solist şi maestru de balet al Operei Naţionale Bucureşti.

02
/06
/15

Simfonia fantastică, celebra creaţie a lui BERLIOZ, dirijorul vienez SASCHA GOETZEL, JAN MRÁČEK, tânărul violonist ceh de doar 24 de ani, distins în 2014 cu premiul I la Fritz Kreisler International Violin Competition – Viena şi singurul concert pentru vioară semnat de BRAHMS sunt elementele reunite în evenimentul prezentat vineri, 5 iunie (19.00) de Orchestra Naţională Radio.

01
/06
/15

Pe 3 iunie, violonistul Alexandru Tomescu și clavecinistul Andrea Coen vor susține un concert la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Naționale a Italiei. Evenimentul a devenit deja o tradiție, acesta fiind al doilea an în care muzicieni de prestigiu urcă pe scena Ateneului pentru a sărbători ziua Republicii Italiene în România.

28
/05
/15

Pentru prima dată tango-ul, genul emblematic argentinian, pătrunde în spaţiile încărcate de istorie ale Castelului Peles şi Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia. Cu ocazia ediţiei a II a a Turneului Naţional “Vă place Tango?”, violoncelistul Răzvan Suma, Analia Selis - voce şi Julio Santillán - chitarist şi compozitor, vor concerta sâmbătă 30 mai, ora 16, la Sinaia, în cadrul Stagiunii Sunetul Muzicii şi duminică 31 mai ora 12 în închiderea ediţiei a IV a a Mogoşoaia ClasicFest.

28
/05
/15

Thom Yorke, solistul trupei britanice Radiohead, a compus un cântec care are o durată totală de 18 zile. Cântecul "Subterranea", care are o durată totală de 432 de ore, a fost compus pentru a fi utilizat ca fundal sonor pentru o retrospectivă ce marchează împlinirea a 25 de ani de la debutul artistului Stanley Donwood, bun prieten cu Thom Yorke.