Frumoasa din pădurea adormită se va juca în premieră la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/frumoasa-din-padurea-adormita-se-va-juca-in-premiera-la-opera-comica-pentru-copii/

Luni, 1 aprilie, ora 11.00, teatrul bucureştean îi va aştepta pe micii şi marii spectatori la premiera extraordinară a baletului Frumoasa din pădurea adormită, în regia şi coregrafia lui Mihai Babuşka.

Un articol de Andrada Văsii|26 martie 2013

Luni, 1 aprilie, ora 11.00, teatrul bucureştean îi va aştepta pe micii şi marii spectatori la premiera extraordinară a baletului Frumoasa din pădurea adormită, în regia şi coregrafia lui Mihai Babușka, coregraf şi balerin cu o bogată carieră în ţară şi străinătate. 

După ce a semnat regia şi coregrafia sau adaptarea coregrafică pentru mai multe titluri celebre de balet clasic, în seria poveştilor înscriindu-se şi „Cenuşăreasa”, Mihai Babuşka concepe pentru prima oară în cariera sa coregrafia şi regia spectacolului „Frumoasa din Pădurea Adormită”. Mihai Babuşka porneşte de la coregrafia clasică a mult îndrăgitului spectacol de balet, dar întreaga producţie de pe scena Operei comice pentru copii este restrânsă ca timp şi adaptată receptării micilor spectactori.

Libretul (povestea spectacolului) este o inedită şi reuşită combinaţie între basmul tradiţional, baletul clasic şi filmul de desene animate al lui Disney, iar coloana sonoră este asigurata de Alexandru Istrate, care a creat un colaj atractiv între muzica marelui Ceaikovski şi banda sonoră a filmului de animaţie.

Îi veţi aplauda pe talentaţii balerini ai Operei pentru copii, ansamblul fiind recent distins cu premiul de popularitate acordat de Forumul Muzical Român şi cu premii speciale în turneul din India şi Sri Lanka (decembrie 2012). Din distribuţia noii producţii vor face parte: Alice Birjovanu, Alexa Corneanu, Andreea Soare, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Cristina Babalac, Andy Ardeleanu, Robert Ştefu, Daniel Manea, Mihai Pricope, Andrei Dogaru, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga.

Decorurile şi costumele sunt create de Viorica Petrovici, nominalizată în anul 2012 la premiile César, pentru filmul „La source des femmes”, în regia lui Radu Mihăileanu. Asistent maestru de balet este Cătălin Caracaş, solist şi maestru de balet al Operei Naţionale Bucureşti.

24
/02
/15

În continuarea tradiţiei muzicale iniţiate de marele violonist Ion Voicu, fiul său, Mădălin Voicu – în ipostază de dirijor – şi nepotul său, Mădălin Voicu jr. - la pian – vor urca pe scena Salii Radio, la concertul pe care îl vor susţine vineri, 27 februarie, de la ora 19.00, alături de Orchestra Naţională Radio.

21
/02
/15

Sâmbătă, 28 februarie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul ,,We must believe in spring”, susținut de Mircea Tiberian Ensemble, împreună cu Nadia Trohin, o tânǎrǎ artistă cu o evoluţie spectaculoasă pe scena românească a jazzului din ultimii ani, și experimentatul saxofonist Cristian Soleanu.

18
/02
/15

O călătorie către cea mai elegantă şi mai opulentă curte regală a barocului european – Curtea lui Ludovic al XIV-lea, legendarul Rege Soare - într-o perioadă de înflorire pentru toate artele, este ceea ce vă propune Orchestra de Cameră Radio, în concertul programat miercuri, 25 februarie (19.00), la Sala Radio.

17
/02
/15

Institutul Cultural Român (ICR), în colaborare cu "Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română", "Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România" şi "Filarmonica Naţională Serghei Lunchevici" din Chişinău (Republica Moldova) prezintă spectacolul Ansamblului "Archaeus", cu opera de cameră în şapte tablouri pentru soprană, tenor şi septet instrumental "UNU PLUS MINUS UNU" op.148-154 de Liviu Dănceanu, în Festivalul Internaţional de Muzică "MĂRŢIŞOR 2015". Spectacolul va avea loc la Sala Mare a Filarmonicii Naţionale Serghei Lunchevici din Chişinău, marţi 4 martie, ora 18.00.

17
/02
/15

Ceainăria ARCUB găzduieşte joi, 26 februarie, de la ora 19.00, întâlnirea dintre autorul Radu Paraschivescu si omul de televiziune si de radio Luca Niculescu, în cadrul căreia vor dezbate tema "... în lume nu-s mai multe Românii". Discutia va fi completată de recitalurile solo, în aceeasi notă, ale naistei Cornelia Tihon.

16
/02
/15

Biletele pentru 10 concerte din seria celor Camerale (Ateneul Român) s-au epuizat și 4 din seria Mari Orchestre (Sala Palatului) sunt în curs de epuizare, potrivit cifrelor furnizate de Eventim. Cele 25.000 de bilete pentru Festivalul Enescu 2015 vândute până la ora 12.30 PM reprezintă în jur de 55% din totalul celor 46.500 de bilete puse în vânzare luni dimineață, la ora 10.00 AM

16
/02
/15

Doi compozitori al căror destin artistic este legat prin relaţia conflictuală descrisă (în formă ficţionalizată) în celebra piesă de teatru „Amadeus” (şi în pelicula cinematografică omonimă) - MOZART şi SALIERI – şi doi muzicieni români de mare valoare - dirijorul CRISTIAN MĂCELARU şi violonistul ALEXANDRU TOMESCU - se întâlnesc pe scena Sălii Radio!

13
/02
/15

Danny McCulloch, basistul trupei The Animals, a murit la vârsta de 69 de ani, în urma unui infarct pe care l-a suferit pe 29 ianuarie. Copiii rockerului britanic - Natasha, Nina, Tara şi Alistair - au anunţat această veste cu ocazia unui concert tribut organizat în memoria tatălui lor.

11
/02
/15

Frank DiLeo, un fost manager al lui Michael Jackson, ar fi spus că starul pop a fost ţinta unui asasinat al mafiei, în anii 1980, pe care el a reuşit să îl împiedice, potrivit unei biografii a lui DiLeo realizate de fostul său partener de afaceri, Mark Lamica,