Furtuna şi Vizita bătrânei doamne, pe Scena Mare a TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/furtuna-si-vizita-batranei-doamne-pe-scena-mare-a-tnb/

Până la finalul stagiunii, repertoriul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti, recent reintrată în circuitul public, se va îmbogăţi cu noi titluri. Piese de succes care, în perioada reconstrucţiei teatrului, au avut premiera la alte săli, precum şi alte titluri care au lipsit de pe afiş din acelaşi motiv, vor fi (re-) aduse pe scena Sălii Mari – în cel mai mare şi mai spectaculos spaţiu de joc ale teatrului.

Un articol de Petre Ivan|21 mai 2015

Producţie de anvergură, creaţii actoriceşti de marcă, regia şi scenografia semnate de doi artişti bulgari (Alexander Morfov și, respectiv, Nikola Toromanov) – ambele, admirabile realizări teatrale -, Furtuna după William Shakespeare este primul titlu din această suită de spectacole ce vor putea fi văzute de aici înainte la Sala Mare.

Spectacolul a fost îndelung aplaudat şi ovaţionat la Festivalul MITEM din Ungaria, unde, recent, s-a jucat pentru prima dată pe o scenă de tip italian, formulă în care va fi jucat și la Sala Mare. Amintim faptul că, premiera a avut loc pe scena Sălii Studio, în aprilie 2014, într-o montare de tip elisabetan.

În rolurile principale: Ion Caramitru, Crina Semciuc, Mihai Călin, Istvan Teglaş, Alexandru Călin, Gavril Pătru, Ioan Andrei Ionescu, Andrei Finţi, Vitalie Bichir, Mihai Calotă, Axel Moustache, Marcelo-S. Cobzariu.

Prima reprezentaţie cu „Furtuna” la Sala Mare va avea loc vineri 22 mai 2015, de la ora 19.30.

Pentru data de vineri, 4 iunie, de la ora 19.00, este programată reluarea reprezentaţiilor cu Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, Furtunaîn regia aceluiaşi Alexander Morfov şi în decorul lui Nikola Toromanov, un tandem artistic deja bine-cunoscut publicului din România. A venit timpul ca extraordinarul decor al acestei montări să-şi reia locul în scenă!

Dar şi actorii, o distribuţie impresionantă, în care îi veţi reîntâlni pe: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Constantin Dinulescu, Costel Constantin, Mihai Călin, Răzvan Oprea, Marius Rizea, Dragoş Ionescu, Ovidiu Cuncea, Mihai Calotă, Mihai Munteniţă, Sorina Ştefănescu, Emilian Mârnea, Costina Ciuciulică/Fulvia Folosea, Victoria Dicu, Afrodita Androne, Erika Băieşu, Axel Moustache, Marcelo-S. Cobzariu…

Premiera a avut loc pe această scenă, în decembrie 2011 şi a reprezentat prima colaborare a lui Alexander Morfov cu trupa Naţionalului bucureştean, iar critica l-a apreciat după merit, văzând în el regizorul care „compune imagini de neuitat prin frumuseţe, expresivitate şi valori semantice”.

Fotografii: Furtuna – Florin Ghioca

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.