Gabriel Garcia Marquez, pe bancnotele columbienilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/gabriel-garcia-marquez-pe-banconetele-columbienilor/

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez – laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2014

Textul de lege ordonă Băncii centrale să imprime chipul prestigiosului scriitor, autorul unor romane celebre, precum „Un veac de singurătate” şi „Dragoste în vremea holerei”, pe următoarele bancnote şi monede ale sale.

„«Gabo» a lăsat moştenire o extraordinară operă literară şi jurnalistică, iar difuzarea, lecturarea şi studierea ei ar trebui să fie promovate în mod activ”, a declarat Antenor Duran, iniţiatorul acestei legi în Parlamentul columbian.

„Numele lui reprezintă un uriaş potenţial pentru prezentul şi viitorul Columbiei în ceea ce priveşte recunoaşterea culturală şi turistică”, a adăugat acelaşi parlamentar, membru al unui partid care reprezintă comunitatea indigenă.

Noua lege a fost adoptată la exact opt luni după moartea scriitorului, decedat în Mexic, unde acesta locuia încă din anii ’60.

Textul prevede de asemenea, printre altele, un plan de conservare a patrimoniului asociat scriitorului Gabriel Garcia Marquez, ca şi Gabriel Garcia Marquezimplementarea unui program de burse pentru studenţii la jurnalism şi arte cinematografice.

În noiembrie, guvernul columbian şi-a exprimat în mod public regretul că arhivele scriitorului nu pot să rămână în Columbia.

Familia scriitorului a cedat acele arhive Centrului Harry Ramson de la Universitatea Texas, unde îşi are sediul o prestigioasă bibliotecă în care sunt expuse arhivele altor scriitor celebri, precum americanul William Faulkner, argentinianul Jorge Luis Borges şi irlandezul James Joyce.

Cunoscut între prieteni, dar şi pentru fani ca „Gabo”, García Márquez a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi scriitori ai Americii Latine, cărţile sale vânzându-se în zeci de milioane de exemplare.

Considerat unul dintre cei mai mari scriitori din istoria literaturii de limbă spaniolă, Gabriel Garcia Márquez a murit pe 17 aprilie, la vârsta de 87 de ani, în urma complicaţiilor provocate de o pneumonie. Locuind în Mexic din 1961, cu excepţia unor perioade petrecute în Columbia, Spania şi Cuba, romancierul sud-american a dus în ultimii ani o existenţă discretă, retrăgându-se din viaţa publică.

Considerat cel mai popular scriitor de limbă spaniolă de după Miguel de Cervantes, din secolul al XVII-lea, Gabriel Garcia Marquez a atins un nivel de celebritate literară care a generat comparaţii cu Mark Twain şi Charles Dickens.

Foto: Gabriel Garcia Marquez – wikipedia, facebook

18
/07
/18

Romanul „Viață de vânzare” de Yukio Mishima (traducere din japoneză și note de Andreea Sion) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction în anul 2018. Cartea este una cult, a apărut în 1968 și face figură aparte în opera lui Mishima (care a ajuns de trei ori aproape de Premiul Nobel). Mishima, provenit dintr-o familie de samurai, și-a făcut seppuku la 45 de ani, în 1970.

17
/07
/18

În ianuarie 1933, matematicianul belgian (și preot catolic) Georges Lemaitre călătorea împreună cu faimosul fizician Albert Einstein în California, pentru o serie de seminarii. După ce belgianul a detaliat teoria sa Big Bang, Einstein a aplaudat și a spus: "Aceasta este cea mai frumoasă și satisfăcătoare explicație a creației pe care am ascultat-o vreodată". Se împlinesc, astăzi, 124 de ani de la nașterea lui Georges Lemaître

13
/07
/18

„Antonei cel Mare* spunea că semnele după care se cunoaște un suflet rațional și virtuos sunt: privirea, mersul, glasul, râsul ocupațiile și întâlnirile cu oamenii (...)”, precizează vocea lui Constantin Noica, la începutul acest fragment video -  singura filmare existentă cu marele filozof român.

09
/07
/18

Cartea de eseuri „China în zece cuvinte”, de Yu Hua (traducere din chineză și note de Mugur Zlotea), a fost publicată de Editura Humanitas în anul 2018. Este una dintre cele mai puternice și mai interesante cărți care se află acum pe piață.

03
/07
/18

Se împlinesc, astăzi, 135 de ani de la naşterea scriitorului Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, prilej pentru un scurt popas (vizual) la Praga, unde turiștii pasionați de cultură pot admira o uriașă sculptură mișcătoare dedicată autorului nuvelei "Metamorfoza", realizată de celebrul artist David Černý.

29
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Renașterea italiană rămâne una din epocile minunate din istoria Europei. Efervescență culturală, viață tumultuoasă, primejdii la tot pasul, creații unice realizate în liniștea atelierelor, alternând cu asasinate, recluziuni, trădări – totul se desfășoară într-un ritm trepidant, halucinant.

26
/06
/18

Editura Humanitas Fiction și Institutul Francez din București vă așteaptă marți, 26 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la o întâlnire cu scriitorul francez Antoine Laurain, prilejuită de lansarea romanului „Pălăria Președintelui”, câștigător al Premiilor Landerneau Découvertes și Relay des Voyageurs, recent apărut în limba română în traducerea lui Doru Mareș.