GAIȚELE – la Teatrul Național Iași, după 33 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/gaitele-la-teatrul-national-iasi-dupa-33-de-ani/

Una dintre cele mai cerute şi mai apreciate piese din dramaturgia românească, „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, revine la Teatrul Naţional Iaşi după 33 de ani, într-o montare provocatoare, semnată de Ovidiu Lazăr (coincidenţă sau nu, în cel de-al 33-lea an al angajării sale la Naţionalul ieşean). Premiera va avea loc pe 11, 12 ianuarie, la ora 19:00, la Sala Mare.

Un articol de Petre Ivan|9 ianuarie 2020

Regizorul Ovidiu Lazăr abordează acest text aflat de ceva timp în „portofoliul său de intenții”,  alături de o echipă artistică valoroasă, excelent aleasă: actorii Mihaela Arsenescu Werner, Tatiana Ionesi, Irina Răduţu Codreanu, Andreea Boboc, Mălina Lazăr, Livia Iorga, Georgeta Burdujan, Dumitru Georgescu, Daniel Busuioc, Horia Veriveş, Diana Roman, Oana Sandu, Ioan Ursulescu, Radu Grăjdeanu, Bogdan Ionescu, Ştefan Neagu, scenografa Alina Dincă Pușcașu și asistenții de regie Alice Moisă și Matei Lazăr.

Despre întâlnirea cu acestă piesă și despre construcția spectacolului, Ovidiu Lazăr mărturisește:

„Textul lui Kirițescu pune indirect în discuție una din metehnele incurabile ale românilor: ignorarea diferenței dintre familie și clan. Familia se bazează, se construiește și se menține pe sentimente reale, asumate, trăite, pe relații autentice, responsabile, firești, de ajutor reciproc, pe răbdare și pe toleranță. Clanul are ca reguli esențiale interesul și supraviețuirea pe cont propriu.

Tot sistemul de personaje, de relații și de situații din GAIȚELE stă pe terenul mereu mișcător, perfid și păstos al CLANULUI, înțeles ca matrice formală de a trăi doar pentru tine, prin tine și cu tine ca unic aliat împotriva celorlalți.

Spectacolul are două planuri vizibile: unul al «gaițelor», stabile, devorante, înțepenite într-un trecut continuu care înseamnă prezent doar pentru ele, pe care și-l consumă jucând cărți, bârfind, certându-se, făcând și desfăcând intrigi uneori ieftine și agresive, cu adevărat primejdioase alteori. Își anexează sau vor să își anexeze, tropăind de implicare, terenuri, case, obiecte, rude, oameni…

Celălalt plan este cel al tinerilor care fie că luptă din răsputeri să aibă o viață personală într-un context ostil (Margareta), fie că nu își află rostul și locul în perimetrul dizolvant al clanului (Mircea Aldea), fie caută să se regăsească după ce s-au rătăcit prin vămile destinului (Wanda), sau care, pur și simplu, se opun nonșalant și fățiș «gaițelor» (Zamfira).

Cele două planuri se suprapun, se intersectează, se opun unul altuia, se agresează, și din toate aceste coliziuni cu scântei și/sau armonii aparente se naște râsul amplu, plânsul surdinizat, viața însăși…

Am construit câteva teme/motive care intervin ritmat pe parcursul acțiunii: cearta care izbucnește brusc, constant, intens, neprevestită de nimic și care este, de fapt, un «modus vivendi» al clanului Duduleanu; cortegiul funerar care trece sau care se întoarce, mereu altfel, pentru că la urma urmei, morți sau vii, oamenii sunt și vor rămâne diferiți; telefonul care sună intempestiv, insistent, persistent, ca o chemare… și încă alte câteva teme/motive care potențează ritmurile acestei comedii cu accente dramatice și o fac adevărată, dinamică, actuală…”

De-a lungul anilor, în rolul Anetei Duduleanu din „Gaițele”, la Teatrul Național, au fost distribuite nume sonore ale scenei ieșene de teatru: Marioara Davidoglu, în montările din anii 1948 și 1957, Margareta Baciu, în 1972, Virginia Raiciu, în ´87, iar în spectacolul lui Ovidiu Lazăr, actrița Mihaela Arsenescu Werner, societar al Naționalului ieșean, care, acum 33 de ani, interpreta magistral rolul Margaretei.

Anul acesta, actrița Gergeta Burdujan, Froilen în „Gaițele”, împlinește 35 de ani de teatru; spectacolul este un moment fericit de marcare a acestui parcurs remarcabil al carierei sale.

Următoarea reprezentație va avea loc pe 23 ianuarie, ora 19:00, Sala Mare.

Foto: Odin Moise

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.

29
/08
/23

Spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.