GALERIE FOTO „Călătoriile lui Gulliver“,desemnat de către UNITER cel mai bun spectacol al anului, porneşte spre Iaşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-calatoriile-lui-gulliverdesemnat-de-catre-uniter-cel-mai-bun-spectacol-al-anului-porneste-spre-iasi/

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu prezintă astăzi şi vineri, 21 iunie, de la ora 19.00, spectacolul „Călătoriile lui Gulliver“, la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei.

Un articol de Andrada Văsii|20 iunie 2013

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu prezintă astăzi și vineri, 21 iunie, de la ora 19.00, spectacolul „Călătoriile lui Gulliver“ la Casa de Cultură a Studenților din Iași în cadrul Festivalului Internațional al Educației.

După ce a fost jucat cu casa de bilete închisă pe cea mai importantă scenă de teatru a lumii, la Festivalul Internațional de la Edinburgh din 2012, spectacolul „Călătoriile lui Gulliver“ va ajunge și pe scena ieșeană în cadrul Festivalului Internațional al Educației.

O reinterpretare fidelă a lui Swift

„Călătoriile lui Gulliver“ este un proiect cultural demarat în parteneriat cu Festivalul Internațional de la Edinburgh şi finanţat cu sprijin de la Administraţia Fondului Cultural Naţional. Acesta este cel de-al optulea spectacol montat de Silviu Purcărete alături de actorii Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu și una dintre cele cele mai compacte producții ale acestuia.

Seria de exerciții scenice coordonate de Silviu Purcărete își propune o abordare inedită a romanului lui Swift, în care fantezia se întâlnește cu o aspră satiră politică. Regizorul a făcut o lectură fidelă a textului, utilizând însă imagistica barocă proprie stilului său. Având ca suport o partitură originală semnată de compozitorul irlandez Shaun Davey, creatorul suitei muzicale pentru „Vocile din Cimitirul Vesel“, producția lui Silviu Purcărete reunește aspecte sociale și culturale ale lumii din jurul nostru.

Aprecieri internaționale

Presa britanică laudă spectacolul actorilor sibieni. Publicaţia „The Daily Telegraph“ a acordat cinci stele spectacolului, iar „Scotsman“ şi „The Herald“ câte patru stele pentru abordarea inovativă a romanului lui Jonathan Swift.

Fără a fi dramatic, în orice caz, această versiune este mai mult fantasmagorică, aş spune chiar pesimistă şi tristă. Cei care doresc obişnuita fidelitate faţă de satira din 1726 a lui Swift trebuie să o caute în altă parte. Purcărete se inspiră şi din alte texte ale lui Swift, inclusiv din eseul «A Modest Proposal». Scenele din Lilliput sunt evocate strălucit prin folosirea celor mai simple mijloace – umbre pe ecran alb, ce corespund micilor figuri ale lui Gulliver.

Dominic Cavendish,
Critic, The Daily Telegraph

Cel mai bun spectacol al anului

Producția Teatrului Național din Sibiu a fost desemnată drept cel mai bun spectacol al anului, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Galei Premiilor UNITER, ce a avut loc anul acesta tot la Iași. Trofeul pentru cel mai bun spectacol al anului a fost înmânat de Daniel Constantin Barbu, Ministrul Culturii din România.

Pe lângă cele cinci reprezentații speciale ale spectacolului de pe scena King’s Theatre din Edinburgh în perioada 17 – 20 august 2012, actorii sibieni au mai prezentat acest spectacol, în data de 13 martie 2013, pe scena Teatrului Powszechny din Łódź, orașul gazdă al Festivalului Internațional de Piese Plăcute și Neplăcute din Polonia.

„Călătoriile lui Gulliver“ a avut premiera pe 26 mai 2012, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Foto credit: Sebastian Marcovici, Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu

13
/08
/17

Pe 21 august se împlinesc 92 de ani de la nașterea lui Toma Caragiu, unul dintre cei mai importanți actori de teatru și film din România, cel care dă numele Teatrului din Ploiești. Cu această ocazie, instituția de spectacole care-i poartă numele organizează o serie de manifestări care-i sunt dedicate.

13
/08
/17

Apune soarele peste blocurile din cartierul Titan și, din fața Cinematografului Gloria, se aud cele mai frumoase cântece interbelice. Celebrele „Ilona” sau „Zaraza”, cântate de vocea inconfundabilă a tenorului Robert Nagy, se aud până departe peste Parcul IOR. În fiecare weekend, până pe 3 septembrie, de la ora 19.30, spectacolul „Grădina Gloria” în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză se joacă în fața Cinematografului Gloria, iar accesul este liber.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

11
/08
/17

Romanian Sinfonietta Orchestra revine la Ateneul Român. Program integral Beethoven! Câteva dintre cele mai cunoscute capodopere ale titanului de la Bonn precum Uvertura „Egmont”, Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, Simfonia nr. 5 în do minor vor prinde astfel din nou viață în fața publicului în versiuni de nivel internațional.

11
/08
/17

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă sâmbătă, 12 august, de la ora 19.30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române spectacolul de muzică şi poezie Poeţi-Actori, Actori-Poeţi, un remember liric dedicat poeţilor-actori și actorilor poeţi Theodor Danetti şi Emil Botta.

11
/08
/17

Ajuns la cea de-a patra ediție, UrbanEye invită creatorii independenți și pasionații de film, dar și casele de producție, să înscrie în competiție filme inspirate din realitatea arhitectural-urbană din România. Se caută filme în care orașul, arhitectura sau viața urbană din România sunt personajele, subiectele principale sau decoruri cu rol dramaturgic în construcția narativă.

10
/08
/17

Balena Albastră, roman semnat de Sebastian Lăzăroiu, a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. „Fiecare cuvînt e amintirea arderii unui neg de tuș. Și-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiază beat mariajul cu iluzia eternității. Cînd mă satur de minciuna vieții, scriu despre cealaltă viață. E singura garanție că nu scriu eu, că nu las așa nobilă îndeletnicire în seama mea, păcătosul.” (Sebastian Lăzăroiu)

10
/08
/17

"Cred că nu am trăit degeaba. Am lăsat ceva în urmă. Am învăţat de la viaţă că demnitatea, cinstea şi generozitatea se plătesc foarte scump." – Tamara Buciuceanu-Botez. Doamna comediei româneşti, una dintre reprezentantele generaţiei de aur a teatrului românesc, îşi sărbătoreşte, astăzi, cea de-a 88-a aniversare.

10
/08
/17

Regizorii Mihai Măniuțiu și Adrian Sitaru vor face parte din juriul celei de a XX-a ediții a Galei Tânărului Actor - HOP, care se va desfășura în perioada 4 - 7 septembrie, la Costinești. Din juriu vor mai face parte actorii Zsolt Bogdan, Ana-Ioana Macaria și Alexandru Voicu - câștigătorul Premiului "Ștefan Iordache" la ediția din 2016 a galei.

09
/08
/17

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 și 13 august, cât ține ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangențială și pur facultativă.

09
/08
/17

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfășoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

09
/08
/17

Cântăreața islandeză Bjork urmează să lanseze un nou album care explorează universul întâlnirilor amoroase. "Sunt foarte încântată să vă anunț că noul meu album va fi lansat foarte curând", a anunțat recent pe Twitter artista.

08
/08
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Cel care se apropie astăzi de opera și mai ales de exegeza ce i-a fost consacrată în țară și străinătate ziaristului, memorialistului, și nu în ultim rând istoricului Pamfil Șeicaru (1894-1980), rămâne uimit de patima ce răzbate atât din unele pagini ale acestuia cât și din cele ale comentatorilor săi.