Corespondenţă de la Sarajevo (2): Sfârşitul Occidentului, versiunea Haneke
https://www.ziarulmetropolis.ro/corespondenta-de-la-sarajevo-2-sfarsitul-occidentului-versiunea-haneke/

Corespondenţă de la Sarajevo de Ionuţ Mareş: Deşi nu este cel mai strălucitor titlu al său, “Happy End” este uşor de recunoscut ca fiind un film de Michael Haneke: un rechizitoriu cerebral – însă nu lipsit de sarcasm – al unei familii burgheze în descompunere.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 august 2017

Asocierea dintre un titlu precum “Happy End” şi numele lui Michael Haneke implică mai mult decât o doză consistentă de ironie: toţi cei care îi ştiu filmele marelui cineast zâmbesc cu subînţeles şi sunt conştienţi că un final fericit în acest caz înseamnă de fapt opusul – ceva tragic combinat cu mult cinism.

“Happy End”, prezentat în premieră mondială în Competiţia de la Cannes şi inclus în secţiunea Kinoscope a Festivalului de la Sarajevo, nu este cel mai puternic sau original film al lui Haneke. Însă are cu siguranţă toate mărcile de stil ale titratului regizor austriac. Inclusiv umor negru, la care se adaugă o mai mare lejeritate în tratarea unor teme grave.

În centru este obişnuita familia burgheză, de această dată franceză, ai cărei membri locuiesc în Calais, un oraş din nordul Franţei cunoscut pentru numeroşii imigranţi, în bună parte africani, care trăiesc în condiţii mizere, în speranţa că vor putea trece în Marea Britanie pentru o viaţă mai bună.

Mereu preocupat ca poveştile sale să fie ancorate, mai mult simbolic decât realist, în societate şi să surprindă ceva din spiritul timpului în care sunt transpuse în filme, Haneke foloseşte de această dată ca fundal discret criza imigranţilor pentru a satiriza relaţiile şi obiceiurile dintr-o familie burgheză în descompunere din cauza pierderii valorilor morale, aşa cum ni se sugerează implicit.

Totul e condimentat cu introducerea ocazională a unor filmări cu telefonul, realizate de cel mai mic membru al familiei, o fată de 13 ani (jucată de foarte tânăra actriţă Fantine Harduin). După moartea mamei, adolescenta este adoptată de familia tatălui său (interpretat de Mathieu Kassovitz), formată din mai tânăra soţie (Laura Verlinden) care i-a făcut un copil, tatăl (cunoscutul actor Jean-Louis Trintignant) şi o soră (Isabelle Huppert), plus fiul (Franz Rogowski) şi logdnicul britanic (Toby Jones) ai acesteia.

Folosind planuri-secvenţă care nu decurg, narativ, direct unul din altul, ci mai curând se înlănţuie într-o serie de descrieri fragmentate ale unor situaţii ce urmăresc să evidenţieze, prin sarcasm, comportamentul membrilor familiei şi făţărnicia lor, “Happy End” este modul lui Haneke de a spune că civilizaţia occidentală, cu întreaga ei bunăstare, este pe cale de a se prăbuşi, din cauza unui spleen acaparator şi a propriei autosuficienţe.

Bunicul consideră insuportabilă bătrâneţea, aşa că singurul său gând este sinuciderea prin orice mijloace (inclusiv printr-o încercare de a apela la imigranţi opriţi pe stradă). Personajul lui Isabelle Huppert este o femeie de afaceri fără scrupule şi dominatoare în relaţia cu logodnicul şi cu fiul, singurul care pare a înţelege, înspre final, ceva din ipocrizia din jur, motiv pentru care o şi denunţă într-un mod original. Medicul jucat de Kassovitz nu pare să-şi fi iubit fosta soţie şi nu pare a o iubi nici pe actuala, sau cel puţin aşa îi spune fata sa, la rândul ei victimă a acestui mediu pe care Haneke îl prezintă ca fiind profund viciat.

Lipsit de sclipire şi de inventivitate şi chiar de interesul de a pune spectatorul într-o poziţie de disconfort, “Happy End” pare filmul unui regizor preocupat să arate că nu şi-a pierdut prospeţimea şi capacitatea de a fi conectat la problemele lumii occidentale de care a fost interesat întreaga sa carieră. Doar că rezultatul nu este pe deplin convingător.

 

28
/01
/22

„Miracol”, thrillerul psihologic regizat de Bogdan George Apetri, își începe circuitul pe marile ecrane din România chiar înainte de data premierei și va avea parte de avanpremiere și de proiecții speciale, urmate de Q&A cu echipa filmului, în Cluj, Timișoara, București, Sibiu și Piatra Neamț.

26
/01
/22

CRONICĂ DE FILM La fel ca „Neidentificat” (2020), prima parte a unei preconizate trilogii filmate la Piatra Neamţ şi în împrejurimi, „Miracol (2021) este prins între dorinţa de a spune lucruri tari din sfera dramelor morale şi încărcate psihologic şi înclinaţia de a testa convenţiile unui amestec de thriller şi policier.

20
/01
/22

CRONICĂ DE FILM Regizorul mexican Michel Franco atinge o nouă culme a teribilismului cu „Nuevo orden”/"Noua ordine" (distribuit acum în cinematografele de la noi de Transilvania Film), câştigător în 2020 al unui de neînţeles Mare Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia.

13
/01
/22

Dacă pentru mulți dintre noi sfârșitul anului trecut a stat, din punct de vedere cinematografic, sub semnul lungmetrajului lui Sorrentino, „È stata la mano di Dio”, începutul lui 2022 ne-a pus în fața unui alt film italian – „Trei etaje” / „Tre piani”, semnat de Nanni Moretti.

10
/01
/22

CRONICĂ DE FILM Miza celor mai multe filme de epocă, bazate în general pe romane, este de a crea un conflict între moravurile vremii şi secrete intime care, dacă ar fi dezvăluite, ar fi condamnate public.

07
/01
/22

Independența Film, casa de distribuţie care promovează în România de 25 de ani filme independente de referință, premiate sau prezentate la marile festivaluri de film, anunță titlurile care vor fi lansate în cinema în primăvara anului 2022.