Gânditorul preferat al lui Bill Gates, inclus în primii intelectuali ai lumii
https://www.ziarulmetropolis.ro/ganditorul-preferat-al-lui-bill-gates-inclus-in-primii-intelectuali-ai-lumii/

Vaclav Smil nu are telefon mobil, apare rar în public şi crede că doar „Cifrele nu mint”. Un adevărat maestru al interpretărilor statistice, Vaclav Smil este un artist care descrie lumea prin intermediul cifrelor. „Aştept fiecare nouă carte a lui Smil aşa cum aşteaptă unele persoane un alt film din seria Războiul Stelelor”, spunea Bill Gates despre omul de ştiinţă de origine cehă.

Un articol de Petre Ivan|11 octombrie 2021

Profesor emerit la Universitatea din Manitoba, membru al Societății Regale din Canada și inclus de publicația Foreign Policy în primii 100 de intelectuali ai lumii, Vaclav Smil este autorul a peste 40 de volume care abordează teme precum energia, politicile publice, inovațiile tehnologice, schimbările de mediu și populația planetei. Un adevărat maestru al interpretărilor statistice, Vaclav Smil este un artist care descrie lumea prin intermediul cifrelor. „Aștept fiecare nouă carte a lui Smil așa cum așteaptă unele persoane un alt film din seria Războiul Stelelor”, spunea Bill Gates despre omul de știință de origine cehă. Fondatorul Microsoft a primit cu entuziasm ultima carte a lui Smil, scrisă în perioada pandemiei, Cifrele nu mint, publicată de Lifestyle Publishing. Însă, dincolo de faptele uluitoare revelate în acest volum, personalitatea profesorului Vaclav Smil, modul său inedit de a-și trăi convingerile au atras atât atenția lumii academice, cât și a cititorilor săi.

               De ce gânditorul favorit al lui Bill Gates, Vaclav Smil, nu are telefon mobil

Sunt probabil unul dintre ultimii oameni de pe planetă fără mobil”, spune Vaclav Smil într-un interviu pentru Noema Magazine. „Am același telefon negru, vechi, care atârnă pe peretele bucătăriei mele de 25 de ani. Masa lui e mult mai mare decât a celularelor de azi, dar până la urmă am folosit mult mai puțin material, păstrându-l pe acesta un sfert de veac”, explică omul de știință.

Considerat unul dintre intelectualii de top ai secolului, Vaclav Smil nu s-a limitat să vorbească în cărțile sale despre necesitatea protejării planetei și eliminarea risipei inutile, ci este și un exemplu al aplicării acestor principii în propria viață. Profesorul emerit încearcă să-și reducă pe cât de mult posibil amprenta de carbon. Astfel, și-a construit o casă eficientă energetic, a adoptat o dietă preponderent vegetariană (mănâncă o singură dată pe săptămână carne) și nu are telefon mobil. Mai mult, nici nu intenționează să-și cumpere vreodată. „Oamenii spun – acest telefon este mult mai ușor, mai bun pentru mediu și alte bla, bla-uri. De fapt, cumpără telefoane mobile o dată la șase luni, iar acestea sunt o acumulare de argint, cupru și alte metale, pentru obținerea cărora e nevoie de multă energie ca să fie extrase și prelucrate. Majoritatea mobilelor nu sunt reciclabile. Pur și simplu se aruncă. E o risipă absolută!”, mai spune autorul cărții Cifrele nu mint.

                 Vaclav Smil: „Suntem îngropați sub o cantitate uriașă de informație”

Principiile minimaliste ale lui Vaclav Smil se aplică nu doar în ce privește conservarea resurselor planetei, ci și a celor personale. Profesorul emerit de la Universitatea din Manitoba, Canada apare extrem de rar în public și își comunică ideile în special prin intermediul cărților sale. Nu obișnuiește să țină un blog unde să-și exprime opiniile, ba mai mult, obiceiul i se pare straniu. „În zilele noastre, lumea pare atinsă de grafomanie – o obsesie de autoexprimare prin scris – și spune tuturor ceea ce știe sau crede că știe. Sunt o jumătate de miliard de oameni care scriu regulat pe blog, însă eu sunt fericit dacă scriu în 12 – 15 luni o carte. N-am nimic nou de spus chiar în fiecare după-amiază”, mai spune Vaclav Smil.

În cartea sa „Growth”, omul de știință observa că întreaga bibliotecă a Romei, în urmă cu 2000 de ani, conținea 3 Gb de informație, însă acum, internetul are mai mult de un trilion de Gb. „Suntem îngropați sub o cantitate uriașă de informație”, spunea Vaclav Smil într-un interviu pentru The Guardian, „iar aceasta nu face nimănui niciun bine. Deasupra noastră sunt sateliți care aduc o cantitate enormă de informație, însă nu există destui oameni care să o analizeze”. Profesorul Smil este sceptic că această situație ar fi îmbunătățit abilitatea oamenilor de a-și gestiona problemele.

Vaclav Smil, savantul care crede că doar Cifrele nu mint

Profesorul Smil se descrie pe sine însuși ca pe un om de știință de modă veche, care descrie lumea exact așa cum este ea. Opiniile sale sunt susținute întotdeauna de cifre, care indică uneori realități pe care nici nu le-am bănui. În Cifrele nu mint. 71 de povești care ne ajută să înțelegem lumea modernă, Vaclav Smil studiază statistici, le compară, iar unele dintre concluziile la care ajunge sunt stupefiante. Conform cifrelor, italienii mănâncă mai puține paste, spaniolii beau la fel de multă bere ca germanii, uluitoarele invenții ale secolului 21 se datorează celui mai creativ timp din istoria umanității – anii 1800 – iar mai periculos decât să zbori cu avionul e să faci o vizită în salonul unui spital. „Am crescut în Cehoslovacia, pe vremea blocului sovietic. Pentru că mi-am petrecut 26 de ani din viață într-un imperiu al răului, nu tolerez nonsensurile. Am fost înconjurat de propaganda comunistă despre viitorul măreț al omenirii, așa că sunt critic cu acest fel de lucruri. Eu nu scriu opinii despre lume, ci fapte care sunt în totalitate susținute de cifre”, mai spune Vaclav Smil.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.