Gărâna Jazz Festival revine între 7 şi 11 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/garana-jazz-festival-revine-intre-7-si-11-iulie/

Gărâna Jazz Festival, festivalul care a pus România pe harta evenimentelor-reper din lumea jazz-ului internaţional, va alea loc între 7 şi 11 iulie în Poiana Lupului, Hanul La Răscruce şi Biserica Catolică din satul Văliug.

Un articol de Liliana Matei|14 februarie 2016

Ediția 2016 sărbătorește 20 de ani de festival, aproape o viață dedicată jazz-ului și mai mult, unei comunităţi crescute în spiritul libertăţii aparte câştigate vară de vară în vârf de munte.

Din 1997, când muzica s-a auzit pentru prima dată din Hanul La Răscruce, într-un jam session improvizat de prieteni, Gărâna a consolidat două decenii de concerte și evenimente culturale care l-au tranformat în cel mai important festival de jazz open-air din Europa Centrală și de Est. Peste 50.000 de spectatori dar și muzicieni simbol ai jazz-ului contemporan, ca Eberhard Weber, Mike Stern, Jan Garbarek, Stanley Clarke, Viktor Wooten, Charles Lloyd, Jean-Luc Ponty sau Stanley Jordan au umplut cu energie potecile Gărânei în ultimii 20 de ani.

Printre primii artiști confirmaţi la ediția aniversară se numără FOOD, duo de jazz experimental format din britanicul Ian Bellamy şi norvegianul Thomas Strønen, aflaţi pentru a doua oară la Gărâna. Echilibrul fragil dintre lirism şi beaturi electronice e transpus în formă concentrată pe albumul “Time is not a miracle”, lansat în 2015, ce va fi ascultat în premieră în România.

Nils Petter Molvær, considerat pionierul genului nu jazz, va readuce pe scenă o furtuna de emoţii şi sunete. Din line-up-ul confirmat face parte şi Louis Sclavis Trio, condus de muzicianul francez Louis Sclavis, cunoscut pentru improvizaţiile uimitoare de free-jazz şi avant-garde jazz dar şi pentru contribuţia muzicală la numeroase opere cinematografice.

Trasând harta ultimilor 20 de ani de concerte şi evenimente culturale, Gărâna Jazz Festival 2016 se va desfăşura în 3 locaţii cu încărcătură simbolică: Hanul La Răscruce – spaţiul în care a avut loc prima ediţie a evenimentului în anul 1997, Poiana Lupului – gazda celor mai recente ediţii şi Biserica Catolică din Satul Văliug. Pe lângă concerte, publicul va avea parte și de proiecții de film sub cerul liber și expoziții de fotografie.

Biletele pentru Gărâna Jazz Festival 2016 vor putea fi achiziţionate online începand cu luna aprilie şi pe toată perioada festivalului din Poiana Lupului.

Mai multe informaţii vor fi disponibile în curând pe www.garana-jazz.ro.

INFO

Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna este organizat de Fundaţia Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network. În ultimii 20 de ani, peste 50.000 de spectatori şi numeroşi artişti cu renume internaţional au împărtăşit experienţa muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului. Au cântat la Gărâna:  Eberhard Weber, Mike Stern, Jan Garbarek, Charles Lloyd, Jean-Luc Ponty, Stanley Jordan, John Abercrombie, Miroslav Vitous, Zakir Hussain, Magnus Ostrom, Bugge Wesseltoft, Lars Danielsson, Avishay Cohen şi Nils Petter Molvaer. Mai multe detalii despre line-up-ul Gărâna 2016 în curând pe www.garana-jazz.ro.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.

21
/07
/20

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internațional "Vara Magică", care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.