Gaudeamus 2013 – nouă autori nordici şi reduceri de până la 80%
https://www.ziarulmetropolis.ro/gaudeamus-2013-noua-autori-nordici-si-reduceri-de-pana-la-80/

La Gaudeamus 2013 vă puteţi întâlniri cu autori români consacraţi, precum Andrei Pleşu, Lucian Boia şi Radu Paraschivescu, dar şi cu nouă autori nordici sosiţi în România ca invitaţi de onoare.

Un articol de Andrada Văsii|21 noiembrie 2013

La Gaudeamus 2013 vă puteţi întâlni cu autori români consacraţi, precum Andrei Pleşu, Lucian Boia şi Radu Paraschivescu, dar şi cu nouă autori nordici sosiţi în România ca invitaţi de onoare.

Târgul Internaţional Gaudeamus 2013 – Carte de învăţătură, care se va desfăşura până duminică, în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti, va avea peste 600 de evenimente. Acestea se vor desfăşura la standurile celor aproximativ 400 de expozanţi – un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie – şi în spaţiile special amenajate de organizator în incintă.

Editura Humanitas lansează, vineri, de la ora 18.00, noile apariţii din colecţia „Istorie”: „Diavolul în istorie. Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului XX”, de Vladimir Tismăneanu, „Memorialul durerii. Întuneric şi lumină”, de Lucia Hossu Longin, „Moştenirea Kremlinului. Rolul spionajului în sistemul comunist de guvernare”, de Ion Mihai Pacepa. La acest eveniment participă Lucia Hossu Longin, Emil Mihăilescu, Manuela Cernat, Ioan Stanomir şi Cătălin Strat.

De asemenea, sâmbătă, de la ora 12.00, va fi lansată ediţia de colecţie a volumului „Capcanele istoriei”, de Lucian Boia, precum şi audiobook-urile „De ce este România altfel?” şi „Sfârşitul Occidentului?”, în prezenţa lui Radu Paraschivescu şi a lui Lucian Boia.

Gabriel Liiceanu este prezent la această ediţie Gaudeamus cu două lansări. Sâmbătă, de la ora 13.00, va fi lansat volumul „Dragul meu turnător”, în prezenţa lui Dan C. Mihăilescu şi a lui Gabriel Liiceanu, iar, de la 14.30, este lansat „Jurnalul de la Păltiniş”, ediţie aniversară, în prezenta lui Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu, Sorin Mărculescu şi Gabriel Liiceanu.

Totodată, la 13.45, Andrei Pleşu lansează volumul „Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri”, la eveniment participând, pe lângă autor, Dan C. Mihăilescu şi Lidia Bodea.

Duminică, de la ora 15.00, participanţii la Târgul Gaudeamus se vor putea întâlni cu Radu Paraschivescu, care lansează volumul „De la Waters la Similea. Oameni cool scriu despre muzica lor”, eveniment la care participă şi Dan C. Mihăilescu, Robert Şerban şi Cătălin Ştefănescu.

Oferte speciale la Gaudeamus 2013

Editurile Polirom şi Cartea Românească participă la ediţia de anul acesta a Târgului Gaudeamus cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%), cu oferte speciale (cărţi la 10 lei), dar şi cu pachete promoţionale accesibile publicului larg (30-40% reducere). La standul editurilor, dar şi la Standul Dacia şi Bursa de contacte vor fi lansate 39 de titluri.

Printre noile titluri apărute în seriile de autor Polirom care vor fi prezentate la standul editurii se numără „Filosofii paralele”, de Marta Petreu, un volum despre filosofia şi cultura românească, ce cuprinde dintr-o singură privire şi raiul ţiganilor lui Budai-Deleanu, şi infernul comunist prin care a fost constrâns să treacă Blaga în ultimii ani ai vieţii sale.

Un alt volum lansat, sâmbătă, de la 14.30, la Gaudeamus este „Legături de sânge. Povestea Ioanei”, de Aurora Liiceanu, un tablou realist al vieţii în închisoare, un volum în care autoarea încearcă să stabilească dacă există un „cod genetic” al criminalilor sau dacă faptele acestora sunt rezultatul educaţiei şi al conjuncturii.

De neratat este şi întâlnirea cu profesorul Paul Cornea, prilejuită de lansarea volumului „Ce-a fost – cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache”. Astfel, sâmbătă, de la ora 12.00, la Bursa de contacte, iubitorii de literatură se pot întâlni cu Livius Ciocârlie, Eugen Negrici şi Horia Roman Patapievici, la o discuţie moderată de Adrian Şerban.

„Omul contemporan, devenit un mutant genetic al societăţii de consum, este mai mult decât obsedat de începuturi, el are o foame de începuturi”. Acesta este punctul de plecare al celui mai recent roman semnat de Matei Vişniec, „Negustorul de începuturi de roman”, apărut în colecţia ,,Proză” a editurii Cartea Românească, şi în ediţie digitală, care va fi lansat sâmbătă, de la ora 12.30, în prezenţa lui Alex Ştefănescu şi a lui Sebastian Vlad Popa.

De asemenea, duminică, de la ora 12.00, la standul Dacia, Cristian Tudor Popescu va lansa la Gaudeamus o nouă carte, „Filmar”, care abordează subiecte legate de cinematografie, fără să ocolească însă analizele unor evenimente recente.

Cunoscut cinefil, autorul trasează paralele între producţiile cinematografice şi viaţa reală, între personaje de film şi persoane publice, dar prezintă şi filme mai vechi şi mai noi, actori, regizori, festivaluri şi premiile oferite în cadrul acestora.

Gaudeamus 2013

Coverul paginii Gaudeamus 2013

Editura Curtea Veche a pregătit pentru Târgul Gaudeamus 2013 unele dintre cele mai generoase promoţii ale anului, care vor include şi două zile cu reduceri de până la 80% la toate cărţile – Black Friday (vineri) şi Black Sunday (duminică).

Printre noutăţile Curtea Veche Publishing de la această ediţie a Târgului Gaudeamus se numără un album biografic dedicat principesei Margareta a României – „Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare”, de Sandra Gătejeanu-Gheorghe -, una dintre cele mai aşteptate cărţi de bucate ale lui Jamie Oliver – „Găteşte în 15 minute cu Jamie” – şi un volum de eseuri semnat de Adrian Cioroianu – „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”.

În proiectul „Cartea cehă”, editura va prezenta trei titluri cuprinzând cele mai frumoase legende pragheze şi povestiri ale autorilor cehi, volumul lui Karel Čapek „Povestiri dintr-un buzunar & Povestiri din celălalt buzunar” fiind una dintre surprizele târgului.

Literatura nordică, bine reprezentată

Nouă autori nordici vor sosi în România cu ocazia Târgului Gaudeamus, aceştia fiind invitaţi de ambasadele Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei şi Suediei la Bucureşti. Cele cinci ţări nordice participă la Gaudeamus 2013 în calitate de invitat de onoare, sub sloganul „Cool Nordic Bucureşti”.

Pasionaţii de literatură vor avea ocazia astfel să îi întâlnească pe scriitoarea islandeză Yrsa Sigudardottir, autorii suedezi Jan Wallentin, Anders Roslund şi Borge Hellström, danezii Anders Rønnow Klarlund şi Jacob Weinreich, care semnează sub pseudonimul A. J. Kazinski, şi finlandezii Salla Simukka şi Antti Tuomainen, cărţile celor opt invitaţi fiind publicate la editura Trei, precum şi pe autoarea norvegiană Kjersti Annesdatter Skomsvold, ale cărei volume sunt publicate la editura All.

Standul comun al Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei şi Suediei va fi amplasat în Pavilionul Central al Romexpo, nivel 0.00, numărul 3. La stand se va afla o amplă bibliotecă, cuprinzând cărţile autorilor nordici care au fost publicaţi în limba română. De asemenea, este prevăzut un spaţiu de manifestări, în care vor avea loc lansările de carte şi o serie de conferinţe şi seminarii.

Prima lansare din seria celor şase evenimente organizate de editura Trei la Târgul de Carte Gaudeamus are loc joi, de la ora 17.00. Islandeza Yrsa Sigurdardóttir va lansa un thrillerul „Îmi amintesc de tine”, autoarea fiind însoţită la eveniment de Georgiana Pogonaru, consul onorific al Islandei la Bucureşti, şi Magdalena Mărculescu, directorul editorial al Grupului Trei.

Urmează, de la ora 18.00, lansarea volumului „Trei secunde”, al autorilor Anders Roslund şi Borge Hellström. Vineri, de la ora 17.00, are loc lansarea volumului „Steaua lui Strindberg”, de Jan Wallentin, iar, de la ora 18.00, „Somnul şi moartea”, de A. J. Kazinski. De asemenea, sâmbătă, de la ora 13.00, Salla Simukka lansează volumul „Roşu ca sângele”, iar, de la ora 15.00, are loc lansarea cărţii „Tămăduitorul”, de Antti Tuomainen.

Info:

Târgul de carte Gaudeamus va putea fi vizitat de miercuri până vineri, între orele 11.00 şi 20.00, şi sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 20.00, notează Mediafax.

Accesul publicului în incintă se va face pe baza biletelor în valoare de 5 lei şi a abonamentelor în valoare de 10 lei, valabile pe toată perioada manifestării. Accesul este gratuit pentru copiii cu vârste sub 7 ani, elevi, studenţi, cadre didactice, profesionişti din aria editorial-educaţională, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi.

Foto credit: Gaudeamus 2013

22
/03
/16

Lăsând la o parte glumiţa din titlu şi imaginea – un (micro)pamflet / aluzie care trebuie tratat / tratată ca atare, în ciuda… “folosirii abuzive şi nelegale a siglei USR” – , în “Galaxia” Uniunii Scriitorilor din România (USR) există două certitudini. Prima, că războiul este în toi, iar a doua că, aseară, Consiliul Uniunii Scriitorilor din România (USR) a decis excluderea din Uniune a membrilor autodeclaratei “conduceri a USR”, respectiv a scriitorilor Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perţa, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius, Daniel Vorona.

22
/03
/16

Peste aproximativ o săptămână, debutează ediţia de primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. De miercuri, 30 martie, până duminică, 3 aprilie, cele mai însemnate edituri autohtone îşi aşteaptă vizitatorii la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi. 

22
/03
/16

Editura RAO anunţă apariţia volumului ,,Grace. Biografia”, de Thilo Wydra, un tribut adus lui Grace Kelly, actriţă de succes, câştigătoare a unui premiu Oscar, devenită prinţesă prin căsătoria cu prinţul Rainier al III-lea de Monaco.

21
/03
/16

Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme - blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

19
/03
/16

„O istorie a Tibetului” de Sam van Schaik, cel mai nou titlul al colecției Historia a Editurii Polirom, propune o incursiune în poveștile unui tărâm misterios al lumii, care continuă să fascineze.

17
/03
/16

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick cartea De ce râdem la teatru. O explorare practică a comediei fizice, scrisă de multi-premiatul regizor John Wright. Evenimentul are loc la ceainăria Serendipity, de pe strada Dumbrava Roșie, nr. 12 (la câteva minute de mers pe jos de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu).

17
/03
/16

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu este unul dintre cei mai activi miniştri din Cabinetul Dacian Cioloş. Fost ambasador în Luxemburg, nepot al marelui om de litere Tudor Vianu, profesor universitar consacrat, doctor la Paris  cu o lucrare asupra căreia nu planează suspiciuni de plagiat. Ce caută acest om în Guvernul României?

17
/03
/16

Academicianul şi matematicianul Solomon Marcus a încetat din viață, în această dimineaţă, la Institutul "C. C. Iliescu" din Capitală. Academicianul avea 91 de ani.

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/03
/16

Editura Nemira lansează prima parte a Trilogiei Balcanice – Marea șansă, scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning. Cartea apare în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu, în traducerea Dianei Stanciu.

15
/03
/16

Florin Iaru, Marius Chivu, Cristian Teodorescu și Dan Pleşa lansează o revistă de proză scurtă. Prima revistă românească de acest fel. Intitulată "iocan", noua revistă se adresează cititorilor şi scriitorilor care doresc să îşi scoată prozele de la sertar şi să le publice. Lansarea acesteia va avea loc la sfârşitul primăverii.

14
/03
/16

Librăria viitorului, una în care oaspeții pot imprima cartea aleasă în câteva minute - premieră în Europa - se va deschide la Paris. Catalogul complet al cărților care pot fi achiziționate în acest mod de la noua librărie poate fi consultat pe tableta electronică înainte de a face comanda.

11
/03
/16

”Mai demult citeam mai mult. Mi-e greu să mă scot din priză. Mi-e greu să închid computerul. Recunosc. Mi-e greu să fug de la repetiţie. Când ajung acasă, de-abia aştept să plonjez într-o carte, dar mi se închid ochii”, spune „librarul de ocazie” Oana Pellea. Actriţa a adăugat, în cadarul evenimentului de la Librăria Bizantină din Capitală, că are un ”maldăr” de cărţi acasă, pe care îşi promite că le va citi într-o zi.